- Aşadar dragă Evita, cu ce ai vrea să începem discuţia despre această seară culinară?

- Aş începe de la ce am citit despre Adi înainte de seara asta. Astfel, vreau să-l felicit pentru blogul său culinar, bine scris, bine fotografiat! Chiar, tu ai apucat să te uiţi peste el?

- Băi m-am uitat, de acolo şi nerăbdarea să-i încerc gulyaş-ul “the real deal”, pita de casă cu untură şi pasta de jumări, slana cu salată de ceapă roşie şi desertul rustic din “Lendovciois”. A! Să nu uit de pălinca de Maramu’ care m-a lăsat “cu instalaţiile curate” dezinfectând tot ce avea în cale la cât era de tare Cam ăsta a fost meniul din seara asta. Pot să spun că aşteptările au fost foarte mari şi poate din acest motiv tendinţa de criticare este irezistibilă. Cel mai mult mi-a plăcut combinaţia pălincă-slană-ceapă-pită cu untură-pălincă. A fost un început apoteotic al festinului din serara asta. La tine cum a fost, că parcă n-ai lins farfuria ca mine, nu?

- Ai cunoscut oameni d-ăia cu idei puţine şi fixe? Ei bine eu mă aflu printre ei şi revin la blogul lui Adi. Cel mai mult m-au impresionat “pixelii” puşi acolo. Aşa că îl întreb pe Adi: îţi fotografiezi singur preparatele? Că tare bine mai sunt prinse! Bravos!….gata cu ideea fixă, deci ce mă întrebai?

- “La tine cum a fost, că parcă n-ai lins farfuria ca mine, nu?” … fixato’

- Aaa, păi sunt o doamnă şi nu ling farfuriile Dar într-adevăr antreul a fost excelent, iar gulyaş-ul a fost aşa mai mult ciorbă decât tocană, exact cum îmi doream. Yammy, yammy

- Aici te-aş contrazice pentru ca eu mă aşteptam la alt fel de gulyaş; mai exact la ăla unguresc, roşu, mai gros şi mai picant. Am mâncat aşa ceva într-un hotel de lângă aeroportul din Budapesta şi parcă mi-a rămas la suflet de atunci. Trecând peste nostalgie am apreciat dimensiunea porţiei care nu m-a lăsat tolănit pe scaun cu o expresie de tip “m-a rruuupt gulyaş-ul ăsta …”. Ba din contră, m-am ridicat aproape nesătul, însă împăcat că nu mă înjură ficatul la noapte şi cu gândul la ceva fructe când ajung acasă. Dar iată că am ajuns şi pofta s-a dus, gulyaş-ul făcându-şi între timp efectul

- Ei domnule Ştrudel, ştii ce se zice despre gusturi? Că nu se discută. Aşa că mergem mai departe. Şi anume locaţia care l-a găzduit astă seară pe Adi. Mie mi-a plăcut. Nimic ostentativ pe pereţi, mesele cu suficient spaţiu între ele, scaune confortabile, veselă curată pe masă, baia mică ce-i drept, dar curată. Tu ai văzut ceva nelalocul lui?

- Ba din contră! E unul dintre puţinele restaurante accesibile care are şervete de material, nu de hârtie (comparativ cu altele aşa zise renumite), cu un serviciu surprinzător de plăcut şi prompt. Pe lângă asta a fost de apreciat şi comitetul de primire (două Crăciuniţe bine … îmbrăcate), precum şi colindele cântate live la un nivel sonor acceptabil. Cu toate astea fumul m-a deranjat destul de tare, aşa că te rog ca data viitoare să faci rezervare la nefumători. Şi aici fac o mică paranteză: îmi place foarte mult regula simplă din Belgia: unde se mănâncă nu se fumează şi invers. Şi cu asta am spus totul despre fumul din restaurante.

- Promit că data viitoare mergem la nefumători. Mă bucur că ai menţionat servicille. Într-adevăr foarte bune. M-am simţit ca la o nuntă cu ştaif, unde ai chelnerul tău personal; erau atenţi la cum pui tacâmurile în farfurie, dacă sunt goale sticlele/paharele, puneau şi luau farfuriile de pe partea dreaptă tot timpul… ce să mai, ca la carte. Bravos şi la acest capitol. Cred că la final le vom da multe mănuşi, nu?

- Da, clar! Mai vreau doar să zic că mi-a plăcut discursul lui Adi şi mai ales de bucătarii de la Casa Latină (care arătau impecabil). Să nu uităm de formularul de feedback, e prima oară când îl regăsesc într-un restaurant şi mă bucur că ne-am putut “lăsa urmele”.

- Păi vom afla asta numai dacă îmi răspunde Adi la întrebarea de mai sus. Şi eu îi felicit şi le dau din “tot stomacul” 5 cârnăciori. Şi Sarbători Fericite!