Odată, nu demult, credeam că Parisul este visul meu romantic şi dacă stau să mă gândesc bine încă mai este din multe puncte de vedere dar totuşi, zilele astea visez la ceva complet diferit: la pizza de la Franco Manca şi…

La o noapte de vară în Italia.

Nu am fost niciodată în Italia..dar îmi imaginez că trebuie să fie extrem de romantic şi nu mă gândesc aici la un italian brunet, focos şi imbracat în alb. Nu, nu! Eu mi-am găsit deja barbatul brunet şi focos, multumesc frumos!

Îmi imaginez însă, că nopţile sunt calde şi miros a măsline, roşii coapte şi a mare. Dar e posibil ca undeva, în subconstientul meu, să existe şi nişte pomi cu luminiţe în ei şi cântece de dragoste.

Şi dacă e romantism, îmi imaginez că mă voi indrăgosti, asta e ceea ce fac, dar mă aştept să mă indrăgostesc de mâncarea italiană!
Şi sunt sigură că asta se va intampla dacă pizza este cel puţin la fel de bună ca cea pe care am ajuns să o iubim: cea de la Franco Manca din Chiswick, Londra.

Am auzit foarte multe lucruri despre Franco Manca şi ne-a luat ceva timp să ne mişcăm părţile dorsale până la Chiswick să o incercăm. Dar a meritat din plin!

Restaurantul era plin până la refuz cu o mulţime de părinţi şi copii, tare animat şi prietenos. Nu a trebuit însă să aşteptăm foarte mult şi eram deja în posesia meniurilor.

Am cerut două limonade şi am început să ne uităm pe meniu.

Ne era tare foame şi abia aşteptam să comandam. A durat ceva, dar nu cât să ne plângem, cu atât mai mult cu cât ne-am delectat cu limonada noastră organică, de un echilibru perfect între dulce şi acrişor şi cu o surprinzătoare notă de caramel. Miam!

Intr-un final am comandat. Eu am cerut pizza nr.4 cu: şuncă “Gloucester old spot”, mozzarella, ricotta şi ciuperci salbatice.

Mr. M a cerut “Meat special” cu muultă carne şi mozzarella.

Nu pot să vă spun cam cât de încântati am fost! Nu incape nicio îndoială că pizza de la Franco Manca este cea mai bună pe care am mâncat-o până acum.

Baza este pufoasă şi atât de gustoasă! Ridic paharul în faţa acestui tip de cocă: “sourdough” (s-ar traduce cocă acră)!

Pizza mea a fost cremoasă şi uşoară, în timp ce Mr. M a fost încântat de combinaţia uşor sărată de cărnuri!

Ne place foarte mult pizza şi am încercat peste tot, unde am avut ocazia, dar după ce am fost la Franco Manca toate celelalte mi se par plictisitoare. Le lipseşte gustul autentic si proaspăt al ingredientelor şi eleganţa.

Pizza despre care vă vorbesc nu este înnecată în sos de roşii, nu are toate ingredientele pământului pe ea şi nu are blat subţire. Perfect! Nu mai avem nevoie de aşa ceva! Daţi-mi pizza de la Franco Manca toată ziua şi sunt fericită.

Şi cred că voi reuşi să economisesc şi nişte bani pentru că nu mai am nevoie să călătoresc în Italia, sunt deja îndrăgostită de mâncarea italienească..

Oricum ar putea deveni puţin dificil să călătoresc dacă mănânc în continuare pizza, pizza şi iar pizza. Ce noroc pe mine că mi-am găsit deja brunetul

http://www.francomanca.co.uk/
Franco Manca 144 Chiswick High Road, London, W4 1PU
Preţ pentru două persoane: aprox £20 pentru 2 pizza şi 2 limonade.

Serviciul nu este inclus pe nota de plată.

Imagini – copyright Betty Boeuf @Flickr

Pe lângă gustul mâncării există întotdeauna câte ceva care te face să te întorci la acelaşi restaurant ori de câte ori ai ocazia. La Nando’s acest ceva este cu siguranţă sosul Peri Peri. Dacă eşti vegetarian ai putea să alegi între veggie burger sau pitta (un fel de lipie) în combinaţie cu porumb fiert şi cartofi prajiţi.

Tot la Nando’s am întâlnit un exemplu “aşa da” de cum poate un restaurant să folosească în comunicarea cu clienţii mesaje amuzante şi bine gândite. Spre exemplu, pe unele şerveţele scrie “now remove all evidence”, fapt ce m-a făcut să realizez că într-adevăr am mâncat cu foarte mare poftă. Pe un alt şerveţel primit în dotare într-altă zi sta scris un alt adevăr: “Just face facts. You are a messy eater”. La fel, faptul că oglinda din baie îmi transmite pe acelaşi ton jucăuş mesajul “No, your butt does not look big in that” îmi dă curaj ca în drum spre masă să îmi mai umplu o dată paharul de cola. Regula pentru bauturi este “free refill”, deci la discreţia clienţilor.

Cu aproximativ 20 de lire două persoane pot servi meniu cu mâncare vegetariană, iar în această sumă intră şi un sos Nando’s “pentru acasă”. Cu alte cuvite, o afacere destul de bună!

***

Acesta este unul dintre articolele trimise de către cititorii care au dorit să scrie pe Food Crew. Ai ceva să ne spui sau doreşti să ne povesteşti despre una din aventurile tale culinare? Aşteptăm mesaje la posta@foodcrew.ro

Da, e adevărat că preferatele mele sunt pieţele de mâncare…Ce să-i faci..are şi omul slăbiciunile lui. Cred că toată nebunia a început când eram mică şi mergeam cu mama la piaţă. Eram pur şi simplu dependentă de plimbările noastre prin piaţă, de mirosul de fructe şi legume sau de fumul ce ieşea din grătarele unde minunaţii mici erau pregătiţi pe loc pentru toţi muşterii din piaţă.

E adevărat că de obicei mirosul predominant era de grătar, dar tot îmi plăcea! Imi plăcea deşi aveam pe atunci, ca şi acum (cred), o ofertă limitată de “street food”: mici şi eventual un pateu, o merdenea .

Cred că la mici s-a rezumat intreaga mea experienţă în ceea ce priveşte “street food”-ul, până când m-am mutat la Londra. De când sunt aici însă am decis că “street food”-ul este unul dintre cele mai minunate lucruri care mi se puteau întampla.Iubesc să mănânc pe stradă, mâncare gătită de oameni pasionaţi şi zâmbitori, care fac asta, de cele mai multe ori, în timpul liber. Daca eşti ca mine nu trebuie să ratezi sub nicio formă: Broadway Market, în estul Londrei.

Imi place piaţa asta pentru oamenii ei coloraţi, pentru atmosfera tinerească şi cel mai mult pentru mâncare. Pentru că aici găseşti: brânză, pâine, plăcinte şi tot felul de bunătăţi la care nici nu te-ai gândit. Recunosc că nu am încercat înca absolut tot ce este în ofertă la Brodway market, dar sunt absolut îndrăgostită de două lucruri şi aş merge în fiecare săptămână acolo numai să mănânc aşa minunăţii.

Primul lucru pe care vi-l recomand cu tărie este: risotto-ul de ciuperci gătit de Sporeboys! Va veţi simţi ca în Raiul risotto-ului, parol!

Evident că este coadă! Dar asta spune evident ceva: e minunat! Ce e aşa minunat la el?

Este gătit, sub ochii cumpărătorilor, într-o supă de ciuperci delicioasă, cremos şi cu o textură prefectă. Vei găsi în el bucăţele de ciuperci proaspete şi aromate şi este garnisit cu ulei de trufe, parmezan şi rucola. Cred că este unul dintre preparatele mele preferate (până acum!)
Ia-ţi risotto-ul şi mergi vizavi în parcul London Fields, aşează-te pe iarbă şi enjoy! Sâmbata asta este un succes!

Bineinţeles că acest risotto nu este singurul lucru pe care îl poţi mânca în piaţă, nu!

Totuşi astăzi o să vă spun doar despre înca unul şi anume: “Scotch eggs”.

Da! Tradiţionalele “Scotch eggs” pregătite de Eat my pies. Imi pare rău şi acum că nu am gustat decât unul dintre ele, pe cel tradiţional. Ce sunt Scotch eggs? Un ou fiert cleios învelit într-un amestec de carne tocata de porc cu condimente şi prajit într-o crusta crocantă. De obicei se serveşte cald, dar de data asta noi l-am mâncat rece cu muştar şi piper proaspat măcinat. Nu am cuvinte să vă spun cât de gustos a fost!

Ne vom întoarce cu siguranţă să le incercăm şi pe celelalte, cu atât mai mult cu cât acum, in timp ce scriu randurile astea, nu mă mai pot gândi la nimic altceva .
Veţi găsi o mulţime de lucruri minunate in piaţă: fructe şi legume, flori, sandwich-uri vietnameze: Banh Mi, cârnaţi polonezi, porc la proţap, plăcinte de tot felul, cupcakes şi muulte altele.

Ah da, desigur găsiţi şi lenjerie intimă, biciclete, haine vintage şi discuri.

Vizitaţi-o neapărat şi cine ştie într-o zi poate mă găsiţi şi pe mine acolo în spatele unei tarabe .

Broadway Market:  http://www.broadwaymarket.co.uk/ (deschis sambata)

Risotto cu ciuperci – £5/persoană

Scotch eggs – incepand de la £2.5/bucată

Imagini copyright Betty Boeuf @Flickr

E drept că nu e în deşert, Mr. M nu are ochelari de soare à la John Lennon şi nici nu stă aplecat pe tejghea citind ziarul, iar eu nu dansez în mijlocul restaurantului, în sutien şi blugi şi nici nu am tatuaj pe abdomen (încă!). Totuşi au burgeri, cartofi prăjiţi şi guacamole, totul este delicios şi garantat veţi scăpa cu viaţă, dacă îl vizitaţi

Suntem de mult în căutarea celui mai bun burger din oraş şi nu sunt convinsă că l-am găsit încă, dar cel de la Lucky 7 este, cu siguranţă, un concurent.

Atmosfera la Lucky 7 este exact aşa cum îmi imaginez că ar fi într-un diner american, dar la o scară mult mai mică. Canapele de vinilin? Da! Semne luminoase? Da! Reclame la brand-uri americane? Da! Meniu scris cu litere de tipografie? Da! E plăcut totuşi şi chiar te simţi ca într-o scenă dintr-un film.

Ne-am aşezat şi am început să contemplăm meniul de pe peretele din faţa noastră: cheeseburger (cu brânză “albastră”, cheddar, elveţiană – după preferinţe), cu bacon, de pui, vegetarian… Greu!

Am decis să luăm o bere mai întâi, ca să ne ajute cu pofta de mâncare . Local american = bere americană: Sam Adams. Bună, dar scumpă, fiind evident importată!

Ne e foame, aşa că decidem şi ce vom mânca: eu, cheeseburger cu brânză elveţiană. Mr. M (vă spun un secret: iubeşte carnea de porc, crede că e cea mai bună legumă din univers!) alege un cheeseburger cu bacon şi brânză Jack.

Burger? Da! Ce lipseşte? Cartofii prăjiţi, normal! Comandăm şi o porţie de cartofi prăjiţi, pentru amândoi, cu guacamole lângă.

Burgerii sunt minunaţi! Sunt preparaţi din carne de vită (din rasa Aberdeen Angus), care a fost maturată pentru 20 de zile, înainte de a fi tocată şi aşezată pe grătar. Ii veţi primi gătiţi mediu, exact aşa cum ar trebui să fie un burger, dar vor avea totuşi gustul acela de carne la grătar, căruia nu îi poţi rezista.

Brânza topită perfect, gustoasă şi uşor sărată complimentează perfect carnea, salata şi roşiile aduc un plus de prospeţime, iar castraveciorii muraţi adaugă textura perfectă.

Nu ai putea să ceri nimic mai mult şi totuşi vei primi şi o salata coleslaw, uşoară şi crocantă.

Cartofii prăjiti au fost exact cum trebuie să fie: crocanţi la exterior, pufoşi în interior şi exact cât trebuie de crocanţi.

Ce ne-a impresionat însă, cel mai mult, a fost guacamole. Nu am mâncat niciodată unul mai gustos: acrişor, cremos şi cu o uşoară tentă de usturoi. Ne vom întoarce sigur şi nu numai pentru burgeri!

A fost o cină extrem de reuşită, iar dacă am mai fi avut loc, sigur am fi mâncat şi un desert, sau am fi savurat măcar un milk-shake. Poate data viitoare!

Încercaţi Lucky 7 dacă vă aflaţi în vestul Londrei şi tot ce vă doriţi este un burger. Ah! Şi pot garanta, că nu îi veţi găsi acolo pe Mickey şi Mallory Knox .

http://www.lucky7london.co.uk/

*Lucky 7: 127 Westbourne Park Road, London, W2 5QL

Preţ, pentru două persoane: aprox £30 cu băuturile incluse.

Serviciul nu este inclus pe notă.

Imagini copyright Betty Boeuf @Flickr

Aş putea doar să adaug: “….mic dejun la The Breakfast Club*, Mary f***ing Poppins..LONDON” .

The Breakfast Club este unul dintre locurile acelea unde trebuie să mergi. Sunt mai multe motive pentru care cred că oamenii merg aici: pentru că The Breakfast Club e cool, pentru că eşti cool dacă eşti la The Breakfast Club şi evident pentru că e buun.

Sunt sigură că v-ar plăcea atmosfera de la The Breakfast Club. E relaxată, tinerească, ai putea chiar gândi că un pic prea relaxată, că decorul este un pic cam prea neglijent, chelnerii cam ameţiţi…şi totuși te simţi bine.

Te simţi bine pentru că poţi şi tu să arăţi niţel mai neglijent, doar ai băut până devreme azi de dimineaţă, poţi să dormi cu capul în farfurie pentru că şi colegii tăi de la masă mai au puţin şi o fac, şi poţi mânca în voie, toată lumea a venit pentru asta .

Noi mergem de obicei sâmbata, când mi-e taare lene să gătesc şi simţim că am putea mânca şi o vacă întreagă – împreună bineînţeles.

Trebuie să ştiţi, însă, că este coadă. Este coadă mereu..şi nu mică, dar merită să aşteptaţi!

Odată intrat, evident că nu mai vrei să pleci, ceea ce e de înţeles având în vedere cât ai aşteptat, dar oricum va dura oricum până când o vei face, pentru că micul dejun este evident imens, aşa că te vei simţi răzbunat.

Ce servesc? Mic dejun – cam toată ziua. Mic dejun englezesc, mic dejun franţuzesc, mic dejun american..chiar şi vegetarian.

De data asta, hmm..ca şi dăţile precedente , eu am ales să mănânc “Eggs Royale” – adică ouă româneşti  – deci fierte direct în apă, fără coajă (ei le spun “poached eggs”) – cu sos Hollandaise, aşezate pe un pat de somon afumat şi apoi pe o brioşă englezească prăjită. Cu salata de lângă, sunt perfecţiunea întruchipată. Ouăle au fost moi spre cleioase aşa cum trebuie să fie, sosul untos şi uşor acrişor cât să complimenteze perfect somonul, care a fost prezent din belşug.

Cred că pot să spun că este foooarte aproape de a deveni mic dejunul meu preferat! Chiar dacă, după aceea, mă mişc cu dificultate cam vreo 2 zile . Aş fi putut să aleg să beau unul dintre sucurile naturale, cafea sau tot felul de smoothies, dar era frig şi ploaie afară, aşa că am ales amândoi câte un ceai: eu Darjeeling Earl Grey, iar Mr.M un English Breakfast ca să se potrivească cu mâncarea .

Evident că nu v-aş fi povestit despre locul ăsta, dacă nu serveau şi minunatul Mic dejun englezesc. Mr. M, care s-a gândit şi tot răzgândit ce să îşi ia, a ales, ca de obicei: “The full Monty”, adică “Full English Breakfast”.

Nici nu vă puteţi gândi cam ce a primit: ouă – pe care el le-a ales “scrambled” (eu le ziceam morcioflite când eram mică, voi probabil le spuneţi jumări – treaba voastră ) – un cârnat, câteva feliuţe de bacon, roşie la grătar, “black pudding” (care este un fel de sângerete), ciuperci uşor călite, “baked beans” (fasole uscată coaptă cu sos de roşii) şi “hash browns” (o variantă proprie aş zice: cartofi tăiaţi pătrăţele subţirele şi căliţi). Da! Asta a fost micul dejun! Şi vaaai cum mai mirosea, îţi lăsa gura apă, chiar dacă erai o doamnă şi mâncai ouă frantuzeşti .

Au evident şi alte minunăţii în meniu: clătite americane, cu bacon, sirop de arţar, cârnat şi roşii şi pentru iubitorii de desert: clătite cu fructe de pădure şi sirop de arţar (regret şi acum că nu am mai fost în stare să le comandăm ultima dată).

The Breakfast Club este o experienţă! O experienţă pe care nu vreţi să o rataţi la Londra “London? Yes, London! English breakfast at The Breakfast Club, Mary f***king Poppins, London!”

P.S. Avi nu avea dreptate 100% – există şi mâncare excelentă la Londra. Restul e adevărat .

http://www.thebreakfastclubcafes.com/

* The Breakfast Club este acum prezent în patru zone din Londra, dar noi mergem la acesta de obicei: 33 D’Arblay Street, W1F 8EU, London

Preţ, pentru două persoane: aprox £25 pentru 2 mic dejunuri și 2 ceaiuri

Nu servesc alcool în timpul zilei, dar pentru cină există politică de “BYO”.

Serviciul nu este inclus pe notă.

Imagini copyright Betty Boeuf @Flickr

Nu pentru că au luptatori de box thailandez la intrare, nu, nu , ci pentru că mâncarea este extrem de gustoasă, servirea atentă şi atmosferă placută de calm asiatic cu accente moderne.

Îmi place lumina roşiatică din restaurant şi cuierele ce răsar parcă din pereţi. Îmi place chiar şi faptul că angajaţii nu vorbesc engleză minunat, dar zâmbesc, sunt plăcuţi şi discreţi.

Am fost de doua ori la Rosa’s  şi am să vă povestesc despre cea de a doua vizită. Asta pentru că, acum eram deja consumatori experimentaţi : ştiam exact ce am vrea să încercăm, ca să ne dăm seama dacă Rosa’s merită să fie în topul preferinţelor noastre thailandeze de până acum.

Există două lucuri pe care le încercăm cu încăpăţânare de fiecare dată când mergem într-un restaurant thailandez: puiul satay (frigărui de pui thailandeze cu sos de alune) şi chifteluţele de peşte.

De data asta am ales să împărţim o porţie de “Thod Mun Pla” adică “deep fried curry fish cakes” sau chifteluţe de peşte condimentate cu curry şi prajite în baie de ulei extrem de fierbinte.

Au fost exact aşa cum ne aşteptam, sau mai bine zis cum ne doream să fie: cu gust delicat de peşte, parfumate cu puţin curry rosu thailandez şi coriandru şi textură uşor cauciucată, care le face cu totul deosebite de orice alte chifteluţe de peşte, pe care le-aţi mâncat până acum. Şi poate nu am fi fost atât de încântaţi dacă ar fi fost servite singure, însă au fost acompaniate de un sos de chili delicios: o îmbinare de dulce, picant şi acrişor, care nu avea cum să ne lase indiferenţi.

Eram deja fericiţi înainte să primim felul doi, dar evident că l-am comandat. Ce sa mai tura vura, hai că vă spun: ne place să mâncăăm!  :)

Eu am ales “Nuar Nam Man Hoy” = “stir fried beef fillet with vegetables in oyster sauce” sau file de vită cu legume în sos de stridii cu “jasmin rice” adică orez uşor infuzat cu iasomie.

Dacă mi-a placut? Atât de mult încât am încercat să reproduc minunaţia acasă (poate vă spun odată cum a ieşit). Vita era încă suculentă şi extrem de fragedă, contrast perfect pentru legumele uşor crocante: broccoli, morcov, fasole verde, care dădeau o notă de prospeţime. Sosul era uşor dulceag, aşa cum sunt majoritatea mâncărurilor thailandeze pe care le-am încercat până acum, dar cu gust de soia, stridii şi o uşoară atingere de chilli.

Mi-aş fi lins degetele dacă aş fi putut, dar nu a fost nevoie, pentru că orezul, perfect gătit si uşor aromat, m-a ajutat să dau gata absolut tot sosul.

Mr.M are deja un preferat şi anume unul dintre preparatele celebre ale bucătariei thailandeze: Pad Thai , aşa că alegerea naturală a fost Pad Thai cu pui.

Pad Thai-ul a fost unul dintre cele mai bune de până acum. Noodle-şii perfect gătiţi şi îmbibaţi într-un sos atât cât trebuie de dulce, au devenit delicioşi odată cu adăugarea câtorva picături de lime.

Carnea a fost fragedă şi gustoasă, iar mugurii de fasole, au dat o a treia dimensiune crocantă şi fresh întregului mix. Nu aveai ce să îi reproşezi, ba mai mult, mie mi-a plăcut extraordinar de mult modul în care a fost condimentat, o balanţă perfectă între dulce, sărat şi uşor picant.

Despre desert nu aş putea să vă spun nimic. Pentru că pur şi simplu nu-mi amintesc să îl fi văzut, de aceea tind să cred că nu servesc aşa ceva, dar s-ar putea să mă inşel.

Încercaţi Rosa’s, poate în ziua când mergeţi voi o să fie şi vreun boxer thailandez la masă

http://rosaslondon.com/

* Rosa’s – il veţi găsi în două dintre cele mai populare zone din Londra

1. Rosa’s Soho (aici am fost noi de data asta):  48 Dean St. London W1D 5BF

2. Rosa’s Spitalfields: 12 Hanbury St. London E1 6QR

Preţ, pentru două persoane: aprox £30 pentru 1 starter “to share” şi 2 feluri principale, plus băuturi nealcoolice: eu suc rece de lemongrass şi Mr.M o Coca Cola. Sincer nu mai ţin minte daca serveau alcool, dar cred ca da.

Serviciul nu este inclus pe notă, decât dacă sunteţi mai mult de 6, şi atunci este 10%.

! Aş avea extrem de multă grijă cu orice fel de preparat care are în dreptul lui chiar şi un singur ardeiaş . Să nu ziceţi că nu v-am prevenit!!

Imagini copyright Betty Boeuf @Flickr

De când am descoperit Fez Mangal acum mai mult de 1 an, sunt foarte fericită că nu am covor! De ce?! Din două motive: pentru că nu mai am neapărată nevoie să zbor ca să găsesc mâncare turcească (ajunge să merg 10 minute pe jos, de acasă) şi pentru că oricum nu s-ar mai ridica de pe pământ după o masă copioasă la Fez

Ne-a luat ceva vreme să ne hotărâm să intrăm la Fez Mangal, dar ce bine că am intrat!

Nu e cel mai elegant restaurant, dar simţi totuşi o uşoară mireasmă orientală şi n-ai cum să nu rămâi impresionat de hota impunătoare, mirosul de grătar pe cărbune şi de amabilitatea turcilor care te servesc. Eşti de asemenea impresionat de pozele de pe pereţi, pe care le-ai observat cu coada ochiului, îndreptându-te spre masă: Boris Johnson (primarul Londrei), Orlando Bloom… Wow!

Am fost de multe ori la Fez Mangal (am aflat că Fez în turcă înseamnă evident fes şi că Mangal vine de la tipul de grătar/cărbunele pe care este pregătită mâncarea – asta în cazul în care existau dubii) şi nu am fost niciodată dezămăgiţi.

O să gasiţi aici: Mezze turceşti, Doner kebab, Shish kebab şi minunăţii neîntâlnite, de noi, până aici ca: Beyti, de miel sau pui şi Yogurtlu Beyti, de asemenea de miel sau pui.

Trebuie să menţionez însă, că atât Beyti cât şi Yogurtlu Beyti sunt variantele lor personale, londonizate cred şi nu ceea ce am mâncat eu sub acelaşi nume la Istanbul.

Pentru lacto-peşte-vegetarieni (hmm?!?) servesc un peşte minunat cu orez şi salată turcească, sau frigărui vegetariene.

Nu ai cum să nu iubeşti platoul pentru doi cu: hummus cremos stropit cu ulei măsline, cacik-ul răcoritor (salată de castraveţi cu iaurt şi mentă), tabbouleh şi picanta acili ezme (salată picantă cu roşii, ardei gras, verdeaţă şi condimente).

E posibil, ca acili ezme să pară destul de picantă unui novice, dar alături de pâinica subţirică (îi spune “Turkish flat bread”, care se pare că s-ar cam traduce lipie… deşi nu e exact ce consider eu lipie) şi caldă cu care este servită, se îmbunează şi devine chiar plăcută.

Recunosc că avem uneori tendinţa de a ne sătura cu acest starter, dar asta nu ne împiedică să comandăm, de fiecare dată, şi felul doi.

De data asta, eu şi Mr. M am luat “Yogurtlu lamb beyti”, care este o treabă absolut senzaţională! Şi credeţi-mă absolut toată lumea (prieteni, familie) a fost de acord cu noi!

Yogurtly lamb beyti este, ce să mai, o comoară pentru gurmanzi: pâinica proaspătă uşor îmbibată într-un sos de roşii reprezintă baza acestui preparat, deasupra vin bucăţele suculente de carne de miel (care a fost în prealabil tocată şi amestecată cu condimente secrete) preparate la grătarul cu cărbuni. Şi asta nu e tot! Carnea este acoperită cu o lingură zdravană de iaurt cremos, verdeaţă şi un sos uşor picant. E delicios!

Nu am fost singuri la Fez Mangal cu ocazia asta, ci cu un prieten, iar el a ales să mănânce peşte, şi anume: plătică (cel puţin aşa am găsit eu că se traduce: “Sea Bream”). Peştele a venit extrem de bine gătit, cu dunguţe apetisante şi gustul acela de peşte fript, care îţi aduce aminte de mare, soare…(doar că eram la Londra…deci nicio şansă de aşa ceva în noiembrie). Împreună cu peştele vine o salată turcească: morcov ras, varză roşie uşor murată, rocket (rucola, arugula..dacă ştiţi numele în română vă rog să îmi spuneţi şi mie!), garnisită cu o jumătate de lămâie şi stropită cu ulei de măsline; plus un orez impecabil. Ce să mai dacă vrei să mănânci gustos, sănătos şi fără carne asta e de departe cea mai bună alegere.

Există şi desert la Fez: Baklava, pe care o cumpără din nordul Londrei, de la nişte patiserii turceşti, unde ne-am propus şi noi să ajungem curând.

Nu ezitaţi deci să intraţi la Fez Mangal şi dacă descoperiţi că în spatele restaurantului stau ascunse covoare zburătoare, vă rog să îmi daţi de ştire!

*Fez Mangal: 104 Ladbroke Grove, London, W11 1PY.

Nu servesc alcool, dar au o politică de BYO (“bring your own”), ceea ce puteţi face de la magazinul de lângă, şi pentru că sunt simpatici nu au aşa numita “corkage fee” (un fel de taxă pe desfăcut sticla).

http://www.fezmangal.co.uk

Preţ, pentru două persoane: aprox £25 pentru 1 starter “to share” şi 2 feluri principale, plus băuturi (adica cico/apă sau un ceai de mentă cu mentă naturală).

Serviciul nu este inclus pe notă.

Imagini copyright Betty Boeuf @Flickr

Îmi amintesc şi acum fascinaţia cu care devoram paginile, cu care descopeream: ritualul ceaiului, secretele gheişelor, natura războinică a japonezilor.

Ce nu îmi aduc aminte, este: ( vai cum am putut să uit?!?) ce mâncau oamenii ăia?
Sushi? Sigur! Dar mâncau şi altceva? Mâncau oare noodles*, voi mai ştiţi?

Având în vedere că Shogun este pentru mine, cu mult superior lui Chuck Norris, nu concep sub nicio formă că nu a mâncat noodles! Dar, dacă totuşi nu a mâncat, am asul în mânecă! Pentru că, data viitoare când va veni la Londra, ştiu exact unde îl invit la masă: la Koya**!

E uşor să treci cu vederea Koya, în mulţimea de restaurante de tot felul din Soho, mai ales dacă eşti cu ochii după tot felul de personaje tatuate şi extravagante.

Dacă nimereşti însă, întâmplător, pe Frith Street, n-ai cum să nu observi oamenii aşezaţi pe două bănci în faţa unor ferestre micuţe şi considerabila coadă adiacentă. Da! Aici este Koya!

Ştiu că noi, românii, nu suntem obişnuiţi să stăm la coadă la restaurant, dar aici este ceva normal. Iar Koya chiar merită să stai la coadă!

Odată intrat te simţi ca în Japonia. Nu am fost în Japonia..dar pot să îmi închipui cam cum ar fi intr-un “udon noodle shop” în Japonia, şi imaginaţia îmi spune că ar fi extrem de similar cu Koya (Sper să îi placă lui Shogun!!).

Chelneriţele sunt amabile, chiar dacă nu vorbesc o engleză strălucită, locul este curat, foarte simplu decorat, dar are totuşi un farmec aparte, cu iz asiatic, datorat poate clientelei, majoritar japoneze.

Koya este un restaurant specializat in tradiţionalii “udon noodles” japonezi. Poţi găsi la Koya şi preparate pe bază de orez, dar dacă mergeţi aici, cel mai sigur e să comandaţi noodles! Pentru asta sunt faimoşi!

“Udon noodles” sunt nişte tăieţei groşi, din făina de grâu, serviţi de obicei într-o supă fierbinte, aromată şi cu diverse topping-uri: porc, pui, tofu, legume, creveţi; numită “Atsu-Atsu”. Poţi însă, să alegi noodles reci, cu o supă fierbinte lângă: “Hyia-Atsu”, noodles reci serviţi cu un sos rece “Zaru Udon” (taieţeii vor fi înmuiaţi în sosul rece)  sau noodles reci serviţi cu un sos rece (ce trebuie turnat peste) “Hiyashi Udon”.

Eu şi Mr.M iubim Atsu-Atsu. Ni se pare mâncarea perfectă pentru o zi londoneză umedă şi rece! Este, pentru mine, definiţia mult folositului termen de: “comfort food”.

Ultima oară când am fost, împreună cu nişte prieteni, am comandat, două minunăţii: Buta Miso şi Tori Nikomi.

Buta Miso este yumyum şi nomnomnom în acelaşi timp!

Supa este delicată, în timp ce bucăţelele de carne de porc au o textură specială, puţin sfărâmicioasă şi sunt învelite într-un sos cu o aromă puternică, ce complimentează şi parfumeză perfect supa. Noodles sunt groşi şi au textura perfectă, similară cu cea a unor paste “al dente”, dar sunt mai cărnoşi şi mai gustoşi. Întreaga minunăţie este imbogăţită de feliuţe mici de ceapă verde proaspătă, care îi dau o a treia dimensiune. Nu ai cum să nu iubeşti Buta Miso, iar dacă îi adaugi şi un strop de condimente japoneze o să devină o supă vibrantă, gustoasă şi taman bună pentru vremea de afară. (Atenţie însă: condimentele nu sunt pentru începători!).

Tori Nikomi este o versiune mai uşoară a Buta Miso, dar nu mai puţin specială. Spre deosebire de Buta Miso, ingredientul principal al acestui preparat este puiul, şi credeţi-mă, contrar aşteptărilor, nu este deloc plictisitor.

Supa este într-adevăr ceva mai puţin aromată, dar cât de multe minunăţii ascunde: muguri de fasole, bucăţele de pui, ceapă verde tăiată fin, frunze proaspete de salată şi ceva cu adevărat special: “Onsen Tamago”.

Vă plac ouăle fierte moi, cleioase? Care abia aşteaptă să fie îmbrâncite de o bucăţică de pâine? Atunci o să iubiţi “Onsen Tamago”: este o minunăţie de ou. Tradiţional, în Japonia, oul este fiert pentru mai multe ore într-un izvor termal (numele izvoarelor este Onsen Tamago) până când este de consistenţa perfectă. Oul din Tori Nikomi are textura unei catifele, galbenuşul este lichid, dar perfect gătit, iar albuşul parcă ar fi făcut dintr-un nor. Trebuie încercat măcar odată, pentru că, dupa mine, este combinaţia perfectă pentru o cină uşoară, dar îndestulătoare.

Desigur că veţi găsi şi beri japoneze la Koya: precum Kirin, cât şi sake servit atâ cald, cât şi rece. Ce nu veţi găsi însă în meniul lor este desertul. Nu încă, cel puţin.

Koya pare un univers aparte, în care toţi oamenii se supun parcă unor reguli nescrise: ale tăieţeilor. E un întreg ritual apucatul lor cu beţişoare şi eliberatul din supa călduţă, sau adâncitul lor într-un sos rece şi gustos. Nimic nu mi se pare mai plăcut, decât gura de supă călduţă şi aromată cu care ajuţi noodles, sau ronţăitul cepei verzi care dă o prospeţime aparte întregii supe. Lumea privită de aici, pare mai bună, mai caldă şi mai aromată!

Vă recomand cu căldură să încercaţi Koya, Shogun va merge sigur!

*Noodles = cred că traducerea mot-á-mot ar fi: tăieţei, deşi nu sunt chiar tăieţeii din supa bunicii. Sunt atâtea feluri de noodles încât e greu să ii descrii generic, folosind termenul de tăieţei, aşa că voi folosi în continuare denumirea englezească, pentru că îmi pare mai potrivită.

**Koya: 49 Frith Street, London W1D 4SG. Atenţie este deschis între 12.00-15.00 şi 17.30-22.30 şi nu primesc rezervări!

http://www.koya.co.uk

Preţ, pentru două persoane: aprox £35 pentru 1 starter “to share” si 2 feluri principale, plus băuturi

Serviciul va fi inclus pe notă: 12.5% dacă îmi aduc bine aminte.

Imagini copyright Betty Boeuf @Flickr

Prima interacţiune cu junk foodul britanic a fost în mini fast foodul unui libanez. Libanez, libanez, dar face cetăţeanul ăla o shawarma de îţi ies flacări pe urechi, deşi ai cerut-o nepicantă. Şi cică aşa ai şi primit-o. Totuşi, parcă o dată la 2 zile iţi vine să ajungi pe la el să mai testezi flăcările respective. Pe cuvânt de cercetaş, în viaţa mea nu am mâncat o shawarma mai bună. Şi sunt dependentă de junk food de ani buni. Într-un top 3 personal, Abir e pe locul 3.

Pe locul 2… În Camden Town, pe malul canalului navigabil, sunt mese cu scaune în forma de scutere. Pe lângă aceste scaune, sunt cred că 20 de dughene care vând tot felul de junk food. Unul singur de fish and chips. Dar găseşti tot ce vrei, chiar şi nachos şi burritos, dar cu precădere “curry chicken” … sau “chicken curry”, nu ştiu exact, dar mi-e egal. Noi am testat “sweet and sour chicken on noodles”. Şi am cerut şi refill, pentru că … e genial, frate! Nu ai cum să nu ceri refill la aşa ceva! Dacă mai pui şi o doza de Cola lângă, dacă mai stai şi pe iarbă (nu pe scutere), e combinaţia perfectă.

Şi locul 1 cu coronitţă merge la Nandos. Pentru că m-a urmărit în toate pelerinajele mele londoneze până m-a convins să îl încerc. Adică, mai pe limbaj de om normal, oriunde te întorci în Londra asta mare, este imposibil să nu găseşti un Nandos. Adevărul e că sunt nişte lăudăroşi… dar au cu ce, trebuie să recunosc. Noi am ales “Meal Platter” şi am primit 1 pui ÎNTREG mai bun ca orice pui prăjit mâncat de mine vreodată (şi am mâncat pui la viaţa mea) + un castron de pireu care nu ai fi zis că într-o viaţă anterioară a existat sub formă de cartofi întregi + Cola cât am putut bea. Şi chiar şi 2 oameni flămânzi au nevoie de multă Cola să dea gata puiul cel genial şi pireul cel aproape frişcă. Iar preţul total a fost mai mult decât acceptabil pentru ce am primit într-un local care probabil nu e trecut în ghidul restaurantelor celebre din Londra, dar care clar merită locul 1 măcar în topuri personale.