În topul nostru au intrat primele 5 localuri în care am servit meniul zilei, în funcţie de calificativele pe care le-am acordat cu ocazia vizitelor noastre. Aşadar, în ordine inversă, păstrându-l pe cel mai bun la final, vi le prezentăm:

Locul 5 – Denis Fox, în Complexul Studenţesc

Aflat la o aruncătură de băţ de Sala Olimpia, pe Bulevardul Eroilor, prima impresie pe care o lasă restaurantul Denis este una de kitsch. Mesele a câte 6 locuri trădează specificul localului, acesta fiind vizitat cu precădere la ora prânzului când mai toată lumea este în căutarea unui chilipir culinar.

La Denis chilipirul constă în cantitatea porţiilor şi în gustul mâncării. Acesta i-a dus numele localului într-o zonă în care fast food-urile fac legea, aşadar cine întârzie prea mult s-ar putea să nu mai aibă posibilitatea de a alege din cele 2-3 versiuni de meniu.

Localul nu te îmbie să zăboveşti mai mult de un prânz, iar rapiditatea cu care se succed seriile de muşterii se poate observa uşor. Deşi cei 2-3 ospătari robotesc într-una mesele nu sunt debarasate tot timpul la preluare, deci atenţie pe unde vă puneţi coatele!

Locul 4 – Ready’s, restaurantul grecesc din Complexul Studenţesc

Ready’s e un local pe care îl recomandăm mai ales în zilele însorite de primăvară târzie şi vară, deoarece atunci poţi să te bucuri de meniul zilei la aer pe micuţa terasă dosită de agitaţia Aleii Studenţilor. Când vremea se răceşte povestea se schimbă puţin – sistemul de aerisire al celor de la Ready’s nu face faţă mirosului de mâncare ce vine din bucătăria lor şi nici mirosului de fum ce vine de la mesenii fumători.

Baza la Ready’s e în felul doi, ciorbele şi supele lor aducând mai degrabă a apă de ploaie. La meniul zilei nu intră preparate tradiţionale greceşti dacă v-ar bate gândul să serviţi ceva deosebit la prânz. Pentru preparatele greceşti trebuie să scoţi ceva mai mult din buzunar, undeva peste 18 lei.

S-a întâmplat ca o dată să avem o experienţă neplăcută cu o domnişoară ospătar, în ideea că dumneai nu avea chef de lucru, iar noi nu aveam chef de toanele sale. Nu cred însă că e nevoie să generalizez.

Locul 3 – Bosfor, restaurantul turcesc din Piaţa Operei

Pentru pofticioşii amatori de arome orientale, însă sătui de shaorma de gheretă, restaurantul Bosfor ar putea fi o surpriză plăcută. Spre deosebire de restaurantul grecesc, la Bosfor meniurile includ preparate cu specific turcesc.

Supa de linte acrită cu lămâie pe care a încercat-o Gură Mare a fost foarte bună, la fel şi musacaua pe care a luat-o la felul doi. Recomandarea la musaca este să o încercaţi cu smântână, asta în cazul în care nu au rămas cumva fără aşa cum i-am găsit noi după ora prânzului. Shaorma pe care am servit-o a venit cu garnitură de orez şi cu salată de varză roşie, un gust cu totul diferit de ce ţi se oferă prin Complexul Studenţesc.

Concluzia legată de mâncare este că se poate şi mai bine. Altfel, spaţiul în care se află localul nu pare unul tocmai unul potrivit pentru restaurant, meniul zilei se serveşte până la ora 16, iar personalul este de amabil.

Locul 2 – Stradivarius, bistro de Piaţa Unirii

Să prinzi o masă în Piaţa Unirii la Stradivarius la ceas de prânz poate fi mare provocare, meniul zilei fiind la mare căutare. Un mare plus care merită menţionat aici este eficienţa cu care se mănâncă în acest local – cam într-o jumătate de oră serveşti două feluri, desertul şi ai timp să achiţi şi nota.

În cazul vizitei Cârtiţei cele două feluri au fost o ciorbă de văcuţă, respectiv pulpe de pui la tavă cu cartofi cartofi ţărăneşti, iar la desert un ştrudel cu mere pudrat generos cu zahăr. Porţiile sunt decente, mâncarea este bine gătită, iar meniul include şi o băutură la alegere – apă, bere sau vin.

Spaţiul nu este chiar generos, iar mesele nu pot fi aranjate după pofta unui grup mai mare de clienţi.

Locul 1 – Casa Bunicii, un restaurant pentru toată familia în zona Bălcescu

Restaurantul Casa Bunicii este unul dintre localurile pe care le poţi recomanda fără emoţii, fie că este vorba despre o masă de familie la o ocazie specială, o ieşire cu prietenii în weekend sau o simplă masă de prânz în timpul săptămânii.

Meniul zilei pe care l-am încercat noi a însemnat o supă cremă de ciuperci cu crutoane la felul întâi şi cotlet de porc pane cu piure şi salată asortată la felul doi. Pentru cei cărora le era dor de mâncarea pe care o gătea bunica, localul va fi o surpriză plăcută.

În plus, restaurantul este aranjat cu ştaif, iar ospătarii sunt amabili şi bine pregătiţi. Loc este potrivit pentru fiecare: nefumători şi fumători în zone amenajate special, iar cei mici au la dispoziţie un loc de joacă frumos amenajat şi supravegheat.

Acestea fiind spuse suntem curioşi să aflăm ce alte locaţii care şi-ar putea găsi mai apoi locul în acest top ne sugeraţi să vizităm pentru a servi meniul zilei la prânz.

Aşa cum am descoperit, nu este cazul restaurantului Bosfor, pe care l-am şi trecut în jurnalul de bord al FoodCrew.

Nu îmi fac un obicei din a mă gândi unde voi lua prânzul, iar pentru asta îmi vin acum în gând două motive: nu-mi iau pauză de masă la ore fixe şi oricum sunt destule locuri unde pot mânca, indiferent de zona în care mă aflu. Cu toate astea, mi-am amintit de Bosfor într-o zi de vineri pe la 4 fără 10 şi curios să ştiu dacă mai pot prinde meniul zilei, am pus mâna pe telefon şi am sunat.

Bănuiala mi-a fost confirmată: serveau meniul până la ora 4, ca de altfel în toate localurile pe care le ştiu. Deşi un pic dezamăgit de răspuns, mi-am spus că nu ar strica să plusez puţin: deci bănuiesc că vă putem vizita abia luni. Replica doamnei amabile care mi-a răspuns a fost totuşi pe măsură: “Nu face nimic dacă întârziaţi puţin, vă putem servi şi azi!”.

Ok! Puteam să dau vestea cea bună trupei care aştepta rezultatul negocierii cu sufletul la gură Ne urcăm în maşină şi ajungem în cam 20 de minute, cu tot cu învârtit după loc de parcare. Ajungem la statuia regelui Ferdinand, în faţa căreia suntem întâmpinaţi de un bucătar de ghips şi de a lui tablă de meniu. Nu am apreciat neapărat alăturarea, însă intrarea în restaurant nu iese în evidenţă din Piaţa Victoriei.

De pe alee se intră direct în prima încăpere care se deschide în stânga uşii. Mi-a plăcut răcoarea, însă în lipsei vreunei ferestre locul mi s-a părut destul de întunecat, luminat discret şi parcă mai potrivit pentru o ieşire cu vreo “chica” – nicidecum cu doi vlăjgani înfometaţi Contrastant, a doua încăpere – mult mai înaltă şi luminată din plin, părea o variantă mai bună. Aer condiţionat, câteva mese (vreo maxim 4) şi prima reacţie a venit repede trebuie să fie “separeul” pentru nefumători, deşi scrumiera de pe masă ţinea cu tot dinadinsul să ne contrazică.

Pe cât de încărcată părea prima încăpere, pe atât de aerisită părea aceasta – şi nu era datorită aerului condiţionat. Parcă prea puţine mese pentru spaţiul acela, un bar compus dintr-un pult şi două etajere pe care erau răsfirate vreo maxim 15 sticle (majoritatea de spirtoase) undeva în dreapta intrării şi o vitrină ce şi-ar fi găsit loc mai bun într-o cantină.

Destule detalii despre amenajarea spaţiului! Veniserăm până la urmă să mâncăm, iar fără amabilitatea gazdei nu am fi apucat să povestim despre toate astea. Şi apropo de gazdă, în timp ce intram în cea de-a doua încăpere, suntem întâmpinaţi de o doamnă zâmbitoare care ne şi pofteşte la masă, moment în care suntem luaţi în marcaj de o domnişoară la fel de amabilă care ne dă timp de acomodare cu numele specialităţilor turceşti. Noi ştiam că veniserăm pentru meniul ale cărui trei variante erau detaliate şi pe trei tăbliţe undeva pe perete.

Am dori să servim meniul zilei – era deja ora 16.20
“Îmi pare rău, însă meniul se serveşte doar până la ora 16. Scrie şi afară!” Explicăm cum ni s-a spus la telefon că putem să întârziem puţin. Urmează o scurtă consultare cu doamna care ne întâmpinase – proprietara restaurantului din câte am înţeles, şi totodată cea care ne răspunsese la telefon. Totul este în regulă. Ne putem alege meniul!

Gură Mare şi-a luat un meniu cu ciorbă de linte şi musaca. Eu şi micuţul aghiotant care ne-a însoţit ne-am hotărât să încercăm shaworma. Poate un pic banal, dar eram curios să gust o shaworma într-un restaurant turcesc. Bineînţeles, la masă ni s-a adus pita turcească.

Din ce am înţeles printre sorbiturile sale, tovarăşul a apreciat ciorba de linte. A primit chiar şi câteva feliuţe de lămâie pentru a mai acri ciorbiţa, lucru care l-a încântat nespus. Pe când ne-au ajuns nouă shawormele la farfurie a apărut şi musacaua sa.

“Să vă aduc şi smântână la musaca?”
Doar dacă aveţi! M-am amuzat puţin de răspuns, gândindu-mă ce rost şi-ar avea întrebarea dacă nu mai au smântână. Când a venit şi confirmarea (cu scuza de riguare) că smântâna se terminase, abia am reuşit să nu scap un hohot Musacaua a fost aşadar destul de seacă, deşi nu cred să-l văd vreodată pe Gură Mare înghiţind cu noduri

Eu unul nu mai mâncasem încă shaworma cu pilaf, însă pot spune cu inima-mpăcată că e o garnitură inspirată. Salata de varză roşie a fost bine potrivită, însă lingura de salată de roşii şi castraveţi pusă la susţinere mi s-a părut din alt film. Dezavantajul că am ajuns după program s-a regăsit într-o oarecare măsură în carnea al cărui gust o trăda că este reîncălzită. Sosurile păreau să fie de la tub, însă chili-ul pisat m-a mai înveselit puţin.

Am mâncat bine, meniul a fost doar 14 lei, iar data viitore va trebui să ajung neapărat mai repede. Mâncarea nu m-a dat pe spate, însă aşa gazde să tot ai când mergi la masă. La fel, curăţenie exemplară, mobilier şi veselă nouă, însă ar mai putea lucra la decorul care strică impresia generală.