Amicul meu preferă meniurile de la 3F, însă eu am pornit spre Kartoffel cu gândul de a lua două limonade: 5 lei/pahar, părându-mi-se că au cea mai bună limonadă din mall.

Aşteptând şi holbându-mă nu am putut să nu observ oferta lor: Ostropel cu piure de cartofi la 6.9 lei. Foarte tare! îmi spun, fiind mare fan ostropel. Stau puţin pe gânduri după experienţa salatei de la Kartoffel, însă cedez, iau o porţie şi pornesc triumfător spre masă.

Îmi astâmpăr setea cu o gură sănătoasă de limonadă şi mă armez cu furculiţa, cuţitul nefiindu-mi neapărat de folos – poate doar pentru a amesteca limonada.

Iau prima îmbucătură: minunat sosul şi foarte bine pătrunsă carnea de pui! Aromată, suculentă, fragedă – nu puteam cere mai mult. Dar stau o clipă şi îmi dau seama că ceva nu e în tocmai în regulă: piureul.

Nu mănânc des piure de cartofi, însă atunci când îl prefer garnitură am pretenţia să nu mi se servească fulgi de cartofi. Mă uit peste umăr – da, de la Kartoffel am luat. Mai iau o gură, însă cele câteva bucăţi de cartof aruncate la oha prin piure nu m-au prea convins că cei de la Kartoffel nu l-au mânărit. Am terminat porţia mulţumită ostropelului care a salvat ziua.

Rămân totuşi cu dubiul şi cu rugămintea să vă mai daţi şi domniile voastre cu părerea: umblă sau nu Kartoffel cu cartofu’ vopsit când vine vorba de piure?

Îndocrinat de cunoscuţii care au început mai nou să păşească înspre lumină lepădându-se pe capete de junk food, mi-am spus că în Timişoara “mâncare sănătoasă” = Kartoffel. Cartofi şi salate bune, găteală “light”. Mai degrabă fiţă scuzabilă decât alternativă de local unde să poţi mânca.

Food Court, Iulius Mall – dacă eşti Kartoffel e musai să te afli aici. Unde găseşti clientelă mai potrivită şi mai ostenită după munci grele decât la mall? Şi chiar dacă ai găsi, ar da cineva 10 lei pentru un cartof copt şi mândreţe de salăţi, topping-uri şi sosuri oriunde altundeva în Timişoara?

Lăsând deoparte prejudecăţile şi răutăţile, mi-am făcut curaj, mi-am dres vocea şi mi-am pus moaca de client super-entuziasmat. O salată trebuie să încerc. Cât de greu să fie? Ochesc panourile cu salate şi pentru că îmi place cum sună, mă hotărăsc să iau o salată mixtă.

Sub poză, scris mare: “400g – 9,5 lei”. Undeva pe poză pe o bandă gălbuie: “200g – 5,5 lei”.

Cer o salată mixtă şi pun pe pult o bancnotă de 10 lei. Vine răspunsul instinctual: “Ai cumva 50 de bani?”. La fel de reflex răspund că n-am. Mă caut şi-mi dau seama că am totuşi nu una, ci trei monezi. Dau să pun 50 de bani pe pult, însă văd cu surprindere că primisem înapoi rest 5 lei.

Mă mai uit o dată la preţ. 9,5 lei, 400 de grame. Îi spun că mi-a dat rest greşit, domniţa “că nu!”.
- Păi nu e o salată 9,5 lei?
(stupoare!)
- Păi ce, ai zis că vrei una mare?!
- Păi nu e scris de-o şchioapă că e 9,5 lei?
- Ba da, dar atât costă una mare.
- Şi nu cea mare este comanda normală.
- Nu! Lumea spune clar dacă vrea una mare.

Ok, deci nu sunt în rând cu lumea (bună?) pentru că normală e salata mixta la juma de normă, adică vreo 4 îmbucături. Mă luminez şi eu – evident că gurmanzii care mănâncă în mall, dar mai cu seamă la Kartoffel nu se încurcă cu o enormitatea de salată. Notez în carneţel că sunt un ciudat.

După ce a trecut peste momentul în care mi-a dat de înţeles că va fi concediată pentru că tipărise deja un bon pe care (se pare) era im-po-si-bil să-l schimbe, domniţa face un semn discret colegei responsabilă cu servirea, iar aceasta îi confirmă că e ok să mă prezint fără bon.

Deşi am crezut că greul trecuse, nu a fost chiar aşa. Nepriceput în a alege din puzderia de ingrediente, m-aş fi aşteptat ca fata care trebuia să-mi încropească salata să mă poată lămuri. Am zis s-o ajut puţin:
- Nu te supăra, îmi poţi spune ce alte ingrediente care nu sunt în salata asta (arătând spre un mix de salată verde, roşii şi varză) aş putea să mai adaug?
- Păi salata asta are ceva suc de lămâie.
Şi bineînţeles, la aşa răspuns nu puteam decât să pun întrebarea care încuie 99% dintre angajaţii localurilor de gen.
- Ok, însă ce alte ingrediente îmi mai recomanzi să adaug?
- … (pauză).
O ajut să treacă peste şi încep să le iau pe rând rugând-o să mă lămurească. Rezultatul: salată verde, roşii, varză, castraveţi cu smântână şi brânză, ciuperci, sos de usturoi şi măsline rondele.

Am mulţumit la sfârşit, a mulţumit şi ea. Oare pentru că i-am dat ocazia să se facă utilă cerându-i părerea?

Salata a fost foarte gustoasă. Nici nu avea cum să fie altfel, deoarece produsele au fost proaspete şi le combinasem după bunul plac. Noroc însă cu cele două crispy strips de la KFC subtilizate de la Grasa Veselă care mă măsura din priviri plin de compătimire.

Cu mâncarea sănătoasă m-am lămurit. Voi mai încerca doar în combinaţie cu mâncare săţioasă. La fel, din experienţa Kartoffel m-am lămurit că salata mică merită oricând să stea lângă o bucată de carne bine pregătită însă nimic mai mult în ceea ce mă priveşte.