Fiind o gurmandă înrăită, ştiu că 2-3 felii de şuncă într-un corn sau într-o chiflă nu-mi pot face papilele gustative să ajungă într-un rai al lor. Aşa că dacă mi-e poftă de mâncare de genul, prefer o salată sau un sandwich făcut de mine.

Cu toate astea, de curiozitate mai mult, împreună cu o colegă, am ajuns ieri la Lucas. Ştiam cum arată în interior pentru că am mai fost într-o seară cu două prietene, dar n-am fost tentată atunci să mănânc un sandwich. La fel ştiam cum arată pâinica şi nu datorită vizitei precedente, ci din imaginaţie. Nu era greu de imaginat după atâtea descrieri citite şi auzite. Ba chiar am şi o reţetă a acestor pituci, care sunt într-adevăr o nebunie pentru cei care nu se omoară după pâinea pufoasă, crescută bine. Sunt mai degrabă lipii. Nu arăbeşti, desigur.

Bineînţeles că interiorul Lucasului e deosebit, curat, chiar pe gustul meu. E un loc unde îţi face plăcere să iei masa. Doamnele care serveau ne-au invitat politicos să ne uităm prin vitrină la mezeluri şi la pastele de brânză pentru că ne vedeau nehotărâte, iar colega mea n-a ezitat să le spună că ne aflăm pentru prima oară în “inspecţie” la ei.

Ni s-a explicat că putem să ne alegem altă pastă (sos cum îi mai spuneau, deşi nu e nicidecum sos) dacă gusturile noastre preferă alta decât cea care este folosită de obicei la prepararea acelui sandwich. Aşa am şi făcut la unul dintre sandwich-uri.

Colega mea a ales un sandwich cu muşchi ţigănesc şi pastă de brânză cu usturoi. Eu deasemenea, dar am spus că trebuie să încerc şi pasta de brânză cu mărar alături de şunculiţă ţărănească. Parcă mă tenta şi salamul de Sibiu în pituca aceea proaspăt scoasă din cuptor, dar am spus că dacă o să mă cucerească aceste 2 sandwich-uri, data viitoare va fi unul cu salam. Ce m-a surprins este faptul că mezelul se cântăreşte. Nu sunt totuşi zgârciţi, dar nici nu fac risipă. Cel puţin la sandwich-urile mici cum am luat noi. Tot la prima vedere au fost însă zgârciţi cu pastele pe care le ungeau doar pe o parte a pitucii. Apoi, gustând, am descoperit că acest lucru e chiar un minus pentru Lucas.

Primul sandwich pe care l-am mâncat a fost cel cu şunculiţă ţărănească şi pastă de brânză cu mărar.

Excelentă combinaţie! În meniu acest sandwich se prepară cu pastă de brânză cu hrean. Din păcate din cauza faptului că doar o parte e unsă, partea de sus a pitucii a rămas atinsă doar de puţină zeamă de la felia de roşie. Mi-ar fi plăcut să fie mai multă pastă. Poate doar la sandwich-ul picant e suficient cât se pune.

Acum mă gândeam că nu ştiu dacă e posibil să primeşti extra pastă sau e o regulă (pentru că mi se păreau puţin stricţi) să pună doar cât consideră. Poate ştie cineva să-mi spună.

Al doilea sandwich, cel cu muşchi ţigănesc a fost şi mai sec pentru că şi muşchiul era mai tare.

Dar n-a fost rău la gust. Usturoiul din pastă se simţea foarte tare. Colega mea n-a fost foarte încântată din acelaşi motiv, pastă puţină. Spre deosebire de mine, ei nu i-a plăcut nici pâinica.

Oferta lor nu este una extrem de variată, din câte îmi amintesc sunt în jur de 10 feluri de sandwich, poate nici atât dacă excludem partea de mic dejun. Poate ar fi bine să mai varieze tipurile de mezel. Până acum folosesc pentru prepararea sandwich-urilor:

• muşchi ţigănesc
• şunculiţă ţărănească
• ceafă afumată
• salam de Sibiu
• salam Chorizo
• salam paprika
• somon
• pastramă de pui

În afară de acestea există desigur şi sandwich-ul vegetarian. Din punctul meu de vedere gama de combinaţii e foarte restrânsă dacă ţinem cont de faptul că nu servesc altceva decât sandwich-uri. Şi iaurt, da! Despre care am auzit că e super bun.

Preţurile mi se par un pic cam mari, iar scuza că e Unirii nu mai ţine având în vedere câte alte locuri cu mâncare sunt în zonă cu preţuri mai mici. 6 sau 7 lei costă un sandwich mic, iar între 8 şi 11 lei unul mare. Când mă gândesc că are preţul unui shaorme… Sandwich cu preţ de shaorma. O fi bine, o fi rău?

Cred că mirosul de pâine caldă a fost cel care m-a îmbiat cel mai tare, curățenia cu care se lucra (fetele care preparau sandwich-ul purtau mănuși) m-a făcut să am încredere în produsele lor, și aspectul plăcut, ușor rustic m-a convins să iau loc la o  masă.

Cu experiența asta în gând am revenit în mai multe rânduri la de Lucas, însă cu fiecare revenire am fost din ce în ce mai dezamăgită. Mirosul de pâine caldă și cuptoarele au generat o căldură și un miros insuportabil, clientela crescuse, așa că trebuia să stai la coadă cam 15 minute ca să poți face comanda, și uneori chiar și 30 de minute să ți se prepare sandwich-ul, și, colac peste pupăză, fetele alea drăguțe nu mai dădeau așa multă atenție la aranjarea ingredientelor.

Cu ochiul critic de Cârtiță Pofticioasă, dar și îmbufnată că nu poate primi sandwich-ul mult rânvnit, urmăream cea mai proastă organizare pe care mi-a fost dat să o văd: o tanti se ocupa de pâinea din cuptor, iar o singură fată, lua un anumit număr de comenzi, și abia după ce încasa banii, prepara comenzile  în grabă. Observam, în același timp, cum decorul din jur se deforma sub influența foamei: pe jos erau căzute bucățele de mâncare pe care nimeni nu avea timp să le ridice (halal curățenie!), în aer plutea o agitație dată de clienții nerăbdători să-și primească sandwich-ul, și pe deasupra, mi-am dat seama că decorul tipic de fast-food (cu meniul spânzurat de perete) parcă nu se pupă cu mesele rustice. Iar când mi s-a servit un pahar de iaurt efectiv “clocit” de la căldură, imaginea aceea de duminică liniștită cu sandwich și iaurt proaspăt s-a șters complet din minte.

Cu toate astea, am mai revenit și cu alte ocazii acolo, și am mai observat ceva îmbunătățiri: personalul se înmulțise, se mișcau mai repede. În numeroasele reveniri am încercat o bună parte din meniu: sandwich cu ceafa afumată, cu mușchi țigănesc, dar nici unul nu m-a impresionat așa de mult ca Super Sandwich-ul Paprika Nădlac, pentru că Madam Cârtița este mare amatoare de picanterii.

Aseară am revenit acolo cu o foame nebună și cu dorința de a-mi iuți toate papilele gustative. Venisem înarmată să suport căldura, mirosul de mâncare, și cu răbdare de a sta la coadă. Dar surpriză – de data asta aveau aer condiționat, și lume nu era prea multă. Nici bucățele de mâncare pe jos, nici fete care se mișcau cu încetinitorul.

Mi-am primit Super Sandwich-ul Paprika, arătos precum cu plasă doldora plină cu bunătăți, cu ingredientele plasate proporționat. În super – pâinica proaspătă și gustoasă, despicată pe jumătate, unsă cu un sos de smântână cu boia, pe un platou de frunze de salată, erau bucățele de salam picant Nădlac și roșii. Nu îmi amintesc să mai fi fost și altceva, dar un lucru îmi amintesc cu siguranță – că era așa de bun încât m-am mânjit cu sosul respectiv până la urechi, și atât de iute încât mi-au dat mucii la nas.

Cu bunătatea asta de sandwich m-au recâștigat, așa că îi iert pentru ocaziile anterioare, pe motiv că am nimerit la ore de vârf (în jur de ora 21:00 – 22:00, când în Piața Unirii e forfotă mare) și “că se întâmplă și la case mai mari!”.

Programul lor e de Luni până Vineri între 8:00 – 24:00, iar Sâmbăta și Duminica de la 10:00 la 24:00. Comenzi preiau doar în perimetrul 0, după cum poate că știați.

Fiind în buricul buricului, prețul e mai mare, un sandwich mini e cam 5 – 7 RON, iar unul super, ajunge undeva între 8 -10 RON. Cum s-ar zice, mai scump, dar calitatea și cantitatea își spun cuvântul.

Mai știți alte locuri în Unirii unde se poate servi un sandwich proaspăt? O rețetă picantă poate?

În timp ce aşteptam în faţa domului, mă zăreşte un amic şi văzându-mă singurel şi nefiind nici el prea grăbit, începem să povestim. Inevitabil, îl întreb ce părere are de sandwich-urile lui Lucas. “Am mâncat unul cu şuncă ţărănească la ei, dar nu mi-a căzut bine când dintr-o muşcătură am luat toată bucata de jambon şi am rămas după cu o chiflă unsă din care îmi atârna salata.”

M-am pus în gardă şi mi-am spus că merg pe ceva mai sigur: un sandwich paprika. Domnişoara a luat un sandwich cu salam de sibiu. Amândouă au arătat foarte bine, ingredientele proaspete facându-mă să mă gândesc la primul local despre care am scris – Subway din Budapesta. Deci se poate şi la noi.

Foarte interesant este că la Lucas pâinea se face “în casă”, de cele mai multe ori fiind chiar caldă. Nu a fost cazul şi acum, însă nu asta m-a deranjat, ci faptul că mi s-a părut ca nu are niciun Dumnezeu, nefiind nici sărată, nici dulce, nici nimic – gust de carton. Sper să fi greşit reţeta doar de data asta.

Pentru 8 lei sandwich-ul mi s-a părut o afacere bună în buricul târgului. Aşa că astăzi mi-am amintit că pe meniul de pe masă (foarte bine făcut de altfel) era trecut website-ul localului şi am sunat, curios care e treaba cu numărul de telefon – singura informaţie utilă pe care am gasit-o.

- Bună ziua! Lucas Super Sancwich!
- Bună ziua! Faceţi şi livrări la domiciliu?
- Livrăm doar în perimetrul 0.
- !?! Ok, ce înseamnă perimetrul 0?
- Piaţa Libertăţii, Victoriei, Unirii.
- Bine, deci în Traian nu livraţi?
- Nu. Cu plăcere. La revedere!
- O_o

Acum, eu nu înţeleg de ce s-a încheiat atât de abrupt conversaţia, însă nu cred că avea ceva pe foc domnişoara cu care am vorbit la telefon. Ieri cele 5 doamne de după pult păreau destul de relaxate şi nicidecum ocupate. Ba chiar povesteau despre vremea faină de afară şi se bucurau de 1 martie. Azi se poate să fi fost o zi neobişnuit de ocupată

Oricum, eu aştept şi un meniu pe site-ul lui Lucas, nu de alta, dar nu mai îmi amintesc dacă sandwich-ul paprika avea şi roşii, sau era doar pasta de brânză, smântână, salată verde, sos de paprika picant şi salam picant.

Şi mai am o ultimă remarcă: cele 4 mese a câte 4 scaune strică tot feng shui-ul localului, bine aranjat în rest. În locul lor, câteva separeuri cu bancuţe sau mese mai mici şi mai aspectuase (gen McDonald’s, KFC, Subway) ar arăta mult mai bine, că doar se vrea fast food de Unirii, nu gospodărie de cartier.

Următorul sandwich de Unirii pe care îl voi încerca va fi la Stradivarius. Cine vrea să mă însoţească?