După ce nu i-am mai călcat pragul vreo 6 luni, am ajuns ieri după-amiază la noua locaţie din Mall, în locul magazinului Leonardo, etajul 1, pentru cei care nu le-au trecut încă pragul. Ce m-a frapat prima dată a fost că e un restaurant deschis, fără geamuri sau uşi la intrare şi totuşi, cu câteva mese ocupate de fumători care pufăiau de zor. Cireaşa de pe tort (sau, mai bine zis, bomboana de pe colivă) a fost marele anunţ cu “Interzis fumatul, amendă bla bla” din restaurant care tronează în apropierea intrării, pe un perete. Şi totuşi, angajaţii nu reuşesc sau nu vor (ca să nu-şi piardă clientela) să impună această regulă dată fiind şi inexistenţa unui spaţiu separat pentru nefumători. În sfârşit…

Am ochit o masă departe de fum şi am primit meniurile extrem de rapid. Ştiam că au o ofertă de pizza nouă dar, până la urmă, preţurile destul de mari şi gramajele mici (pizza normală între 270 şi 380 gr. la 20 lei) ne-au condus spre pagina cu paste. Unde, iar, am avut un şoc pentru că şi acestea erau scumpite. Până la urmă, ne-am decis la o porţie de paste cu somon şi roşii cherry (20 lei) şi una de paste cu sos de smântână, trufe şi hribi (19 lei), o cafea pentru mine şi o bere la halbă pentru Mr. V. După bunul obicei al restaurantelor din Mall, berea a venit caldă. Toată lumea face economie la curent, se pare. Deci, o bilă cam neagră. Cafeaua a fost ok.

Acum, despre porţiile de paste. La gramaj, maxim 300 gr. dar, puse într-o farfurie adâncă mare cam cât o găleată. Pe o masă de 2 persoane, abia au încăput. Numai eu nu înţeleg care e moda cu farfuria maaaareee şi mâncare micăăăă, în centru, ştiu, nu e nevoie să mă trageţi de mânecă. Porţia mea, bunicică, câteva bucăţele de somon făcut la abur din ce mi-am dat seama, şi vreo 3 roşii cherry tăiate jumătăţi plus ceva condimente. Bunuţ şi săţios pentru o cină. Totuşi, aş mai fi mâncat.

Porţia lui, în schimb, durere. Din trufe (da, îmi şi închipuiam că PH o să aibă bani de investit în trufe), hribi (hai, că ăştia se găsesc) şi smântână, s-a ajuns la paste mâzgălite cu un sos apos albicios şi cu unele urme minuscule negre care erau probabil ciupercile. Nu se ştie de care ciuperci, erau mult prea mici. Fără gust, nici măcar sare nu aveau.

Noroc cu cele două felii de bruschete la cuptor cu usturoi şi ce bănuiesc eu că a fost oregano care se dau gratis pentru fiecare porţie de paste şi au mai salvat situaţia.

Serviciile au fost ok, spaţiul este mult mai mic decât în fosta locaţie (Curtea de Onoare parcă se cheamă, sub Sprider) şi chelnerii ajung mult mai repede la orice masă. Toalete nu au, se folosesc cele ale Mall-ului.

În concluzie, preţuri mari pentru calitate aşa şi aşa. Nu cred că mai merg pe-acolo în curând şi din cauza mâncării, şi din cauza fumului. Păcat, îmi plăceau înainte…

În drum spre salata din mall, am descoperit totuşi o ofertă care mi-a făcut ochii să străluce şi inima să-mi tresalte. Dosită bine la Iulius Mall, Pizza Hut are de ceva vreme câteva oferte menite să atragă masele şi probabil să schimbe atitudinea “o felie costă cât o pizza altundeva”.

Pe lângă oferte mai dubioase, gen “Happy Hour”, “15 lei în 15 minute” sau “2 produse la 16 lei” au şi una pe care până şi eu o pot înţelege: “Mănânci pizze câte poţi cu 19,90 lei”. La aşa provocare nu prea aveam cum sta locului, drept pentru care a doua zi m-am reîntors la mall însoţit de tovarăşul Gigel, pentru Pizza Hut bineînţeles

Am intrat timid, scoţând cu smerenie căciulile plouate şi am căutat loc din priviri. Loc era destul, deşi la aşa ofertă ne aşteptam să ne dăm coate cu alţi gurmanzi. Nicidecum – ora 18.30 şi atmosfera relaxată. Mai multă lume părea să fie la ceai la Cărtureştiul de vis-a-vis.

Ne întâmpină Alex şi ne conduce la masă. Frumos, de bun simţ. Nu ne stresează cu comanda şi vine doar când închidem meniurile şi dăm să ne uităm după el.

La Pizza Hut comanda e un întreg ritual: blat subţire şi crocant, clasic sau gros şi pufos? pizza normală, medie sau mare? Pentru noi a fost puţin mai simplu, oferta de 19,90 incluzând câte pizze normale poţi mânca şi câte pahare de Pepsi poţi da peste cap în 3 ore, de la 18 la 21. Începem festinul cu 3 pizza, fiind însoţiţi şi de o prietenă venită în vizită din ţări străine. Francisca, Lucifero şi Mexicana au ajuns în 10 din cele 15 minute anunţate.

Dimensiunile unei pizza normale nu satură nici domnişoarele, dar nu cred că despre asta este Pizza Hut. Eu am încercat blat subţire, cu intenţia să fentez strategia de mareketing care spune că pâinea multă (blatul în cazul de faţă) înseamnă rentabilitate. Tot pe blat subţire au fost şi următoarele două pizza: Peperoni şi Suprema (fără porumb).

După Mexicana, Gigel a mai încercat o pizza Ţărănească şi o California. Primele două pe blat normal, California pe blat subţire – bănuiesc eu pentru că altfel nu ar mai fi intrat. Domniţa care ne-a însoţit s-a mulţumit doar cu o Francisca şi probabil cu spectacolul dat de noi la farfurii

La a doua pizza ne-am trezit să comandăm şi sos, despre care am aflat cu surprindere că e inclus în ofertă. Până atunci nu comandaserăm deoarece, spre deosebire de alte pizzerii, pizza celor de la Hut ni s-a părut suficient de suculentă, nicidecum seacă. Şi dacă a fost să fie sos, a fost de usturoi!

Nu am înţeles de ce nu au strâns paharele de pepsi goale – când ne-am ridicat aveam mai bine de-un set de pahare pe masă. Deşi e la discreţie, cred că nu au găsit modalitate mai bună să contorizeze cât pepsi se bea la fiecare masă.

După două ore, 7 pizza şi vreo 3 pahare de Pespi de căciulă, ne-am declarat mulţumiţi. A venit şi nota şi deşi nu am făcut pagubele pe care le plănuiserăm, ne-am ridicat ghiftuiţi de la masă.

Pizza bună rău, câteva frimituri pe masa la care ne-am aşezat şi ospătari amabili care arătau uşor obosiţi – sau arătau de parcă ar fi chefuit până dimineaţa, după cum s-a exprimat invitata noastră