Din păcate opţiunile sunt destul de limitate la o oră atât de târzie, mai ales în timpul săptămânii de lucru, iar locul în care poţi mânca ceva de doamne-ajută este fără discuţie complexul studenţesc. Oriunde altundeva mergi rişti să prinzi bucata de carne cea de pe urmă pentru un hamburger sau o pleşcaviţa sau franjurile de pui tăiate cu ore bune în urmă şi reîncălzite pentru a-ţi fi servite în kebab sau în shaorma. În complex există o cerere constantă de produse fast food, iar localurile care servesc mâncare gătită abia aşteaptă clienţi care să le dea gata oala cu ciorbă pregătită în cel mai bun caz în dimineaţa cu pricina. Spre studenţi deci!

Ajuns în complex împreună cu tovarăşul meu de suferinţă rutieră am intrat în jocul enervant al “mie mi-e ok oriunde, spune tu unde vrei să mâncăm”. Logica stomacului chinuit a învins în cele din urmă politeţurile inutile şi din aproape-n aproape am hotărât că vrem să mâncăm aşezaţi la o masă (ţugul de afară nu era pe placul nicicăruia dintre noi), că am vrea fast food dar nu chiar (nu am spus că partea cu logica ne-a ieşit în totalitate) şi că am vrea să mâncăm ceva cât mai light cu putinţă, având nevoie de un somn bun la fel de mult precum de un stomac plin.

Rând pe rând am tăiat de pe listă shaorma la 8 lei (mai recent 9 lei cu tot cu suc), Pljeskatica Sârbească (ne-a durut puţin sufletul, dar era un fum insuportabil înauntru şi ar fi trebuit să mâncăm din picioare), Pret-a-manger şi 3F şi nu în ultimul rând pe Zet şi a lui shaorma. Aşa am ajuns din nou la greci, după o lungă pauză.

Acum s-o spunem pe-a dreaptă, mâncare light s-ar putea numi doar vreo salată sau vreun peşte, dar cine avea chef de aşa ceva la capătul unei zile lungi? După vreo 5 minute în care am studiat meniul, timp în care ospătarul nu ne-a dat târcoale insistent, am ales câte un gyros de pui: unul extra la 17.9 lei şi unul normal la 13.9 lei plus câte un pepsi cu care să le facem pârtie. Cu ocazia asta am făcut cunoştinţă şi cu noua sticlă de 0.2 l, un fel de shot cu dop pe care l-am stins din două sorbituri deloc zdravene.

Flămânzi nevoie mare am fi putut jura că cele 10 minute de aşteptare s-ar fi apropiat de vreo jumătate de oră, iar ospătarul ne-a tachinat puţin în momentul când a venit cu tacâmurile la masă, care tacâmuri ne-au fost înmânate mai puţin obişnuit, într-un coş în care mai aveam şi două paie şi trei caramele al căror scop nu mi s-a părut tot pe atât de evident. Să fi fost pentru poftă de mâncare sau în loc de desert din partea casei? Din păcate nu am mai avut prezenţa de spirit să cer vreo lămurire.

La scurt timp după această repetiţie cu public ne-au fost aduse şi cele două porţii de gyros. Acum să explic şi diferenţele teoretice şi practice între cele două porţii, adică  ce o face pe una mai extra decât cea normală.

Gyros-ul de pui extra în teorie: carne de pui perpelită pe ţepuşa de inox (160g), salată de varză (180g), pita, măsline, tzatziki şi cartofi prăjiţi (180g).

În practică, cele 180 de grame de salată de varză ocupă mai bine de jumătate din farfurie şi au ca topping 3 măsline Kalamata şi una-două feliiuţe de castravete şi roşie. Combinaţia carne de pui şi cartofi în cantitatea dintr-o porţie este suficientă pentru a te sătura, motiv pentru care te ghiftuieşti de-a binelea dacă mai adaugi şi salata de varză. Pita este doar de design, fiind mult mai câştigaţi dacă încercaţi o comandă de pâine prăjită cu ulei de măsline şi oregano – 100g / patru felii (cu coaja puţin cam arsă) la 1.5 lei.

Gyros-ul de pui normal în teorie: carne de pui perpelită pe ţepuşa de inox (100g), salată de varză (140g), măsline, tzatziki şi cartofi prăjiţi (140g).

În practică, porţia normală este mult mai echilibrată ca şi cantităţi. Lipseşte pita care a fost înlocuită cu succes de pâinea cu oregano, dar au mai lipsit nemotivat şi măslinele (mi le-or fi pus mie pe ultimele 3 ).

În meniu mai este trecut şi gyros-ul de pui în varianta Olympic care conţine 180g de carne de pui (în meniu e trecut 160g) şi salată grecească în locul celei de varză, la un preţ de 23.9 lei.

Ar mai trebui să adaug că în decursul celor 10 minute în care ne-am aşteptat comanda am trecut şi pe la toaletă pentru a mă spăla pe mâini. Starea în care am găsit-o era de la jalnică înspre mizerabilă şi cu toate că pe uşă sunt trecute numele celor responsabili cu curăţenia în data cu pricina “condica” nu fusese semnată. Eu nu doresc să vă stric pofta, dar cei curioşi pot vedea cum se prezenta toaleta de la Ready’s.

Mai multe nu aş avea de adăugat. Vă dau vouă cuvântul

În topul nostru au intrat primele 5 localuri în care am servit meniul zilei, în funcţie de calificativele pe care le-am acordat cu ocazia vizitelor noastre. Aşadar, în ordine inversă, păstrându-l pe cel mai bun la final, vi le prezentăm:

Locul 5 – Denis Fox, în Complexul Studenţesc

Aflat la o aruncătură de băţ de Sala Olimpia, pe Bulevardul Eroilor, prima impresie pe care o lasă restaurantul Denis este una de kitsch. Mesele a câte 6 locuri trădează specificul localului, acesta fiind vizitat cu precădere la ora prânzului când mai toată lumea este în căutarea unui chilipir culinar.

La Denis chilipirul constă în cantitatea porţiilor şi în gustul mâncării. Acesta i-a dus numele localului într-o zonă în care fast food-urile fac legea, aşadar cine întârzie prea mult s-ar putea să nu mai aibă posibilitatea de a alege din cele 2-3 versiuni de meniu.

Localul nu te îmbie să zăboveşti mai mult de un prânz, iar rapiditatea cu care se succed seriile de muşterii se poate observa uşor. Deşi cei 2-3 ospătari robotesc într-una mesele nu sunt debarasate tot timpul la preluare, deci atenţie pe unde vă puneţi coatele!

Locul 4 – Ready’s, restaurantul grecesc din Complexul Studenţesc

Ready’s e un local pe care îl recomandăm mai ales în zilele însorite de primăvară târzie şi vară, deoarece atunci poţi să te bucuri de meniul zilei la aer pe micuţa terasă dosită de agitaţia Aleii Studenţilor. Când vremea se răceşte povestea se schimbă puţin – sistemul de aerisire al celor de la Ready’s nu face faţă mirosului de mâncare ce vine din bucătăria lor şi nici mirosului de fum ce vine de la mesenii fumători.

Baza la Ready’s e în felul doi, ciorbele şi supele lor aducând mai degrabă a apă de ploaie. La meniul zilei nu intră preparate tradiţionale greceşti dacă v-ar bate gândul să serviţi ceva deosebit la prânz. Pentru preparatele greceşti trebuie să scoţi ceva mai mult din buzunar, undeva peste 18 lei.

S-a întâmplat ca o dată să avem o experienţă neplăcută cu o domnişoară ospătar, în ideea că dumneai nu avea chef de lucru, iar noi nu aveam chef de toanele sale. Nu cred însă că e nevoie să generalizez.

Locul 3 – Bosfor, restaurantul turcesc din Piaţa Operei

Pentru pofticioşii amatori de arome orientale, însă sătui de shaorma de gheretă, restaurantul Bosfor ar putea fi o surpriză plăcută. Spre deosebire de restaurantul grecesc, la Bosfor meniurile includ preparate cu specific turcesc.

Supa de linte acrită cu lămâie pe care a încercat-o Gură Mare a fost foarte bună, la fel şi musacaua pe care a luat-o la felul doi. Recomandarea la musaca este să o încercaţi cu smântână, asta în cazul în care nu au rămas cumva fără aşa cum i-am găsit noi după ora prânzului. Shaorma pe care am servit-o a venit cu garnitură de orez şi cu salată de varză roşie, un gust cu totul diferit de ce ţi se oferă prin Complexul Studenţesc.

Concluzia legată de mâncare este că se poate şi mai bine. Altfel, spaţiul în care se află localul nu pare unul tocmai unul potrivit pentru restaurant, meniul zilei se serveşte până la ora 16, iar personalul este de amabil.

Locul 2 – Stradivarius, bistro de Piaţa Unirii

Să prinzi o masă în Piaţa Unirii la Stradivarius la ceas de prânz poate fi mare provocare, meniul zilei fiind la mare căutare. Un mare plus care merită menţionat aici este eficienţa cu care se mănâncă în acest local – cam într-o jumătate de oră serveşti două feluri, desertul şi ai timp să achiţi şi nota.

În cazul vizitei Cârtiţei cele două feluri au fost o ciorbă de văcuţă, respectiv pulpe de pui la tavă cu cartofi cartofi ţărăneşti, iar la desert un ştrudel cu mere pudrat generos cu zahăr. Porţiile sunt decente, mâncarea este bine gătită, iar meniul include şi o băutură la alegere – apă, bere sau vin.

Spaţiul nu este chiar generos, iar mesele nu pot fi aranjate după pofta unui grup mai mare de clienţi.

Locul 1 – Casa Bunicii, un restaurant pentru toată familia în zona Bălcescu

Restaurantul Casa Bunicii este unul dintre localurile pe care le poţi recomanda fără emoţii, fie că este vorba despre o masă de familie la o ocazie specială, o ieşire cu prietenii în weekend sau o simplă masă de prânz în timpul săptămânii.

Meniul zilei pe care l-am încercat noi a însemnat o supă cremă de ciuperci cu crutoane la felul întâi şi cotlet de porc pane cu piure şi salată asortată la felul doi. Pentru cei cărora le era dor de mâncarea pe care o gătea bunica, localul va fi o surpriză plăcută.

În plus, restaurantul este aranjat cu ştaif, iar ospătarii sunt amabili şi bine pregătiţi. Loc este potrivit pentru fiecare: nefumători şi fumători în zone amenajate special, iar cei mici au la dispoziţie un loc de joacă frumos amenajat şi supravegheat.

Acestea fiind spuse suntem curioşi să aflăm ce alte locaţii care şi-ar putea găsi mai apoi locul în acest top ne sugeraţi să vizităm pentru a servi meniul zilei la prânz.

Localurile nu mai servesc doar “mâncare pe fugă”, ci şi-au adaptat oferta spre meniuri ce adesea înlocuiesc prânzul ce nu mai apuc să-l iau acasă. De ales – pe toate gusturile şi pentru toate buzunarele. Meniuri cu două feluri de mâncare de la 10 lei în sus.

Vara complexul seamănă mai degrabă cu aleile din Mamaia sau Costineşti decât a campus universitar, însă asta e o cu totul altă poveste. Cert e că orice oază de linişte ce nu e lângă catwalk-ul de pe Aleea Studenţilor e un loc ce punctează bine atunci când mă aflu în căutarea unui loc în care să mănânc.

Terasa celor de la Ready’s e un astfel de loc. Am mâncat la ei destul de des, iar impresiile s-au schimbat de puţine ori de-a lungul “relaţiei” noastre. Porţiile de mâncare cu specific grecesc nu m-au lăsat niciodată flămând, lucru ce nu îl pot spune şi despre neamurile orientale ale Gyros-ului şi ale Souvlaki-urilor.

Aşa am aterizat şi săptămâna trecută prin părţile locului. Terasa nu era prea plină: masa noastră, o masă la care era aşezat un cuplu tânăr, un tip singur lângă noi şi o familie ce-şi vizita odrasla venită la studii. Două oliviere pe toată terasa.

Nu apucăm să comandăm 3 meniuri şi îmi trece prin gând să o rog pe chelneriţă să ne aducă şi nouă o olivieră. O zăresc servind la masa fameliei şi o simt ţâfnoasă, însă genul de “ţâfnos-ofticat-pe-jobul-nasol”. Ne ia încruntată comanda şi o rog şi de olivieră.

Apare şi domnişoara pe care o aştepta unul dintre amicii mei. Schimbăm câteva politeţuri şi uitându-mă mai bine la zâmbetul fetii îmi dau seama că nu folosise oglinda când se rujase. Mă rog, meniul mi-a fost de folos şi ca paravan. Nu am avut sufletul să-i râd cu lacrimi în faţă domniţei.

Vine comanda, pleacă fata, oliviera nu-i. Eu sunt cu capul: dacă nu am sare pe masă nu pot mânca. Prietenii mă tot ameninţă de ceva ani-încoace cu un drob de sare cadou, însă de data asta ar fi prins chiar bine bolovanul. Nu mai insist, mă consolez. Măcar nu am stat mult după mâncare.

A ieşit bine până la urmă, ajungând să facem poştă două oliviere în 9 oameni, asta în timp ce făcusem front comun împotriva chelneriţei sictirite. Solidaritatea spontană e cea mai tare! Pun pariu că nici nu ştia ce e aia olivieră. Păcat, ceilalţi chelneri chiar îmi făcuseră o impresie bună de fiecare dată, impresie care a pornit de la uniforma de local ce îmi place tare mult şi e absolut inexistentă chiar în localuri cu pretenţii.

Revenind la ce-am mâncat, păcatul m-a împins la un meniu de 10 lei. Nu mă aşteptam ca la aşa preţ să fac ospăţ. La fel nu mă aşteptam nici ca ingredientul principal al ciorbei de la felul 1 să fie H2O-ul. “Cu 10 lei mai bine mă otrăvesc cu o shaorma“, mi-a trecut prin gând

Noroc cu felul 2 care a salvat impresia de descântec a ciorbei. O porţie sănătoasă de cârnăciori garnisită cu cartofi prăjiţi şi veşnica salată de varză. Consistent şi bine gătit, a onorat dimensiunea porţiilor cu care mă obişnuise restaurantul.

Sunt curios dacă se mai întâmplă la fel cu servirea şi data viitoare. Tot afară pe terasă aterizez, deoarece înauntru fumul de ţigară se amestecă cu mirosul de mâncare într-o combinaţie neplăcută. Cine ştie, poate până-n toamnă îşi pun la punct sistemul de aerisire. La meniul zilei nu cred să mă mai încumet, însă restul grecismelor mi-au rămas în suflet