Despre servirea și mâncarea de la Rustica am povestit în câteva rânduri, localul nu mai are nevoie de prezentare. Și de data asta ne-a întâmpinat aceeași atmosferă călduroasă și servire prietenoasă.

La ora 12, când am ajuns, localul era încă gol, dar în scurt timp s-a umplut de clienți flămânzi, majoritatea prezenți și ei pentru meniul zilei. În ziua respectivă s-a servit ciorbă de văcuță, cartofi la cuptor cu pulpe de pui și ardei copți și budincă.

Dupa nici 10 minute, ne-a fost adusă ciorba de văcuță, a cărei culoare m-a frapat inițial. Probabil că mă așteptam la genul de ciorbă cu mult zarzavat, însă ciorba de la Rustica mi s-a părut a fi preparată puțin altfel. A fost servită cu smântână, cu bucăți de carne din belșug, iar ca și zarzavat avea doar mazăre. Trecând peste culoarea ușor maronie – gri, ciorba a fost chiar gustoasă.

Felul II a fost adus la fel de repede, prima dată ardeii copți – de fapt, ardeiul copt, și apoi cartofii la cuptor cu rozmarin și cu pulpe de pui. Din nou, am avut o mică surpriză. Poate din cauza faptului că la Rustica farfuriile sunt foarte mari, sau raportând poate la alte localuri unde am mai mâncat meniul zilei, cert este că porția era, sau cel puțin părea cam mică la prima vedere.

Personal, mie mi s-a părut suficient. De obicei am observat că porțiile din restaurante sunt cam mari și de multe ori nu pot să le termin. Cert este că după ce am terminat nu ne mai era foame, dar nici nu ne simțeam ghiftuiți.

Cât despre pulpele sau pulpa de pui mi s-a părut puțin cam uleioasă, cartofii însă au fost excelenți, foarte fragezi și aromați. Iar ardeiul copt nu s-a lăsat mai prejos. Din păcate am uitat să imortalizăm desertul, care a fost o budincă obișnuită de căpșuni.

Ce ni s-a părut interesat a fost faptul că meniul zilei s-a terminat când nici nu ajunseserăm la cartofi, deci undeva în jurul orei 12:30. Recomandarea ar fi să veniți devreme daca vreți să fiți printre cei care se bucură de meniu.

În orice caz, mâncarea a fost bună și echilibrată ca și porție, cred că le voi mai trece pragul dacă îmi vor mai face cu ochiul meniul zilei. Cred însă că ar fi interesant să se includă în loc de desert o băutură din categoria apă sau ceai.

Voi ați mâncat meniul zilei la Rustica?  V-au convins să le deveniți clienți la prânz?

Supa cremă de ciuperci face parte din așa zisele “specialități ale casei”, pe care nu le veţi găsi nicidecum în meniu, ci scrise pe tăbliţa de la intrare. Specialităţile sunt cam aceleaşi de multă vreme la Rustica. Cu timpul, am avut ocazia să le degustăm pe toate, dar aici vă vom vorbi în special de 3 preparate:

• supa cremă de ciuperci cu crutoane
• tocăniţa de pui cu mămăliguţă (sau Stufatto di pollo con polenta pe italiană, ca să sune mai pretenţios)
• vinete pane cu şuncă şi mozarella

Ultima dată când am fost trecut pragul la Rustica, la specialităţi mai figura şi ciorba de pui a la grec, Insalata Paesano şi desertul Panna Cotta.

Dar să revenim la supa cremă de ciuperci. Motivul pentru care apreciem, atât Gură Mare, cât şi eu, această supă, este consistenţa cremoasă, pe care nu am mai întâlnit-o în altă parte, completată perfect de crutoanele crocante. Aviz însă amatorilor, supa este una care “cade cam greu”, cum s-ar spune într-un limbaj mai popular. Personal, nu aş recomanda consumarea supei într-o cină care se vrea uşoară (aviz domniţelor care ţin la siluetă), însă pentru un prânz este excelentă.

Mai degraba curioşi şi de celelalte specialităţi decât înfometaţi, am comandat şi o tocăniţă de pui (pe meniu o veţi găsi cu denumirea în italiană), iar Gură Mare a decis să încerce vinetele pane.

Eram obișnuiți cu porţiile mari de la Rustica, însă tocăniţa de pui cu mămăliguţă mi-a depăşit aşteptările cu mult. Servită foarte fierbinte, tocăniţa a fost gustoasă, iar mămăliguţa perfectă ca şi consistenţă: nici prea moale, nici prea solidă.

Nici vinetele pane nu au fost mai prejos, combinaţia cu mozarella şi şuncă a fost una reuşită. Din nou aviz domniţelor, care vor o gustare “uşoară”. Altfel, ocazional sunt excelente. A se remarca punctul de vedere al unei persoane care nu consumă preparate prăjite.

Aşadar, dacă vă aflaţi în Piaţa Unirii şi sunteţi dornici de a încerca o alternativă mai deosebită la meniul zilei, puteţi încerca cu încredere specialităţile casei de la Rustica. Plecaţi însă cu stomacul gol în vizită.

Iar dacă tot am menţionat de meniul zilei, mai nou puteţi prânzi şi la Rustica, pentru că servesc meniul zilei între 11 – 13 de luni până vineri.

Preţuri:

• Supă cremă de ciuperci – 7 lei
• Tocăniţă de pui cu mămăliguţă – 18 lei
• Vinete pane – 18 lei

Sunt curioasă cine se mai declară fan al supei de ciuperci şi pe unde aţi mâncat-o pe cea mai bună

Dorind să-i ajutăm pe domnii patroni să scoată capul din oala de sarme, ne-am spus că nu ar strica să le lansăm o provocare. Propunerea la care ne-am gândit sună cam aşa.

Două sau mai multe localuri îşi pun la bătaie priceperea de a prepara unul sau mai multe feluri de mâncare cu care se mândresc. Condiţia este ca toate aceste localuri să aibă în meniu preparatele cu pricina şi să aibă curajul a le arunca în luptă. Ca să meargă treaba mai uşor vor fi grupate pizzerii cu pizzerii, shaormerii cu shaormerii, restaurante de fiţe cu restaurante de fiţe, etc.

Odată ce au fost stabiliţi termenii competiţiei şi localurile se declară pregătite de duel, apare în scenă fără preaviz şi gaşca de mâncăi.

După un ospăţ la Rustica, am avut plăcuta surpriză ca domnul patron să răspundă provocării lansate iniţial de tovarăşul Gură Mare. Aşadar l-am contactat pentru a-i prezenta în detaliu termenii descrişi mai sus. Primul răspuns a fost de asemenea pozitiv, reconfirmând că Pizzeria Rustica răspunde la provocare cu condiţia să le mai dăm răgaz de un weekend pentru un răspuns. Toate bune deci! Nu chiar.

Au trecut o săptămână în care nu am primit niciun semn de la ei. Au trecut două săptămâni, confirmarea nu a venit pe mail, iar la telefon nu mai răspundea nimeni. A mai trecut o săptămână şi m-am îngrijorat de-a binelea, aşa încât m-am deplasat la pizzerie să văd dacă totul este în regulă cu ei. Domnişoara m-a primit bine, iar eu am răsuflat uşurat văzând că nu se abătuse nicio catastrofă asupra localului, însă mi s-a spus că domnul patron poate fi găsit doar dimineaţa la pizzerie.

Am mai cerut o dată numărul de telefon pentru a mă asigura că este cel bun. Era într-adevăr unul din cele două pe care le aveam deja şi am promis că mă reîntorc a doua zi dis-de-dimineaţă.

La ora 9 pe Unirii bătea un vânt tăios. În uşa deschisă a pizzeriei era postat un coş de gunoi menit să dea de înţeles că pizzeria se deschide la 11, iar accesul nu este permis. Am bătut în tocul uşii deschise fără să intru nepoftit. În câteva minute îşi face apariţia un domn ospătar. Mă prezint şi îmi spune că aş mai avea de aşteptat vreo jumătate de oră. El intra şi ieşea din local, aşa că am ales să mai dau o tură de piaţă. Pătruns de ger de-a binelea revin pentru a auzi de la acelaşi domn ospătar că domnul patron nu mai vine azi.

Buuun. Acum eu aş putea trage ceva concluzii, dar ştiind doar partea mea de poveste mă limitez la a presupune doar că răspunsul iniţial şi confirmarea telefonică au fost o manevră de ochii lumii respectiv de urechile mele, atât timp cât nici până astăzi nu au fost onorate. Sau mi-a scăpat mie ceva?



Am revenit în localul amenajat cu gust alături de o gaşcă de 17, plus un junior, cu gândul de a încerca un număr cât mai mare de preparate şi de a pune la încercare răbdarea şi îndemânarea angajaţilor.

La aşa o trupă prima provocare a ţinut de aranjarea meselor într-un fel în care fiecare să se vadă cu fiecare. Pentru a complica puţin lucrurile câteva mese din sala în care ne aşezaserăm erau rezervate, deci nu le puteam clinti. A fost aproape bine, însă doar atât timp cât am fost 15 la masă, pentru ca mai apoi să încercăm un aranjament în “L” de compromis – nu mai aveam unde să ne întindem cu atâtea mese

A urmat cea de-a doua provocare, de data aceasta pentru domnişoara care ne-a luat comanda. Nu a prea mers acea tură de masă în care fiecare comandă când îi vine rândul, deoarece lumea nu prea se hotărâse. Deşi primiserăm destule meniuri la masă şi am avut timp suficient să le studiem, s-a pornit repede o discuţie în care cei mai obişnuiţi cu localul încercau să-i ajute pe novici să comande ce e mai gustos. În final s-a dovedit că lăudabila iniţiativă mai degrabă a îngreunat întregul proces.

Cea de-a treia şi ultima provocare a căzut pe capul nostru, mesenii care au trebuit să se lupte cu pastele, salatele şi pizza comandată. Cel mai bine se cade să povestesc despre ce am avut sub nasul meu, ok poate şi al colegului de masă şi o să vedeţi imediat şi de ce spun asta

Am luat o pizza Atena, asta după ce consultând meniul luasem în calcul o salată Rustica (care nu figurează la salate, ci la gustări), o porţie de spaghete Carbonara şi o pizza Diavola cu care s-a ales în cele din urmă Radu, colegul de masă.

Pizza mi s-a părut enormă, ingrediente fiind de asemenea din belşug: sos de roşii, mozzarella, cârnaţi, şuncă, ardei şi ou. Ardeiul nu era în schimb iute, dar asta s-a rezolvat de îndată ce Radu a început să aleagă bucuţile de ardei iute de pe Diavola sa. Ardei care a fost extrem de iute, spre deosebire de uleiul cu ardei iute pisat pe care l-am primit în olivieră alături de o sticluţă cu sos tomat cu pulpă de roşii inclusă.

Ca şi concluzie, gustul a fost decent, însă marele plus este cantitatea, nu calitatea preparatului. Din ce s-a mai comandat la masă, opusul acestei reguli se aplică pentru supa-cremă de ciuperci din care s-a ospătat Gură Mare. Tot el a avut mare dreptate când a scris despre Rustica, lăudând iniţiativa ospătarilor de a-ţi pune la pachet ce nu mai poţi mânca.

La pachet au pus de data asta şi pizza comandată de juniorul de la masa noastră, singurul lăsat pe dinafară în momentul când a sosit comanda. A fost o scăpare pe care domnişoara ospătar şi-a făcut mea culpa, la fel ca în cazul salatelor pe care le încurcase ceva mai devreme – o  salată Rustica a fost confundată cu una Grecească.

A ajutat mult amabilitatea de care au dat dovadă angajaţii de la Rustica, făcându-ne ceva mai înţelegători. La urma urmei nu ai în fiecare zi parte de o aşa gaşcă de gurmanzi pe care să îi hrăneşti şi să îi mulţumeşti.

La scurtă vreme după ospăţ, surse care au intrat în bucătăria de la Rustica ne-au sugerat că ar fi ceva necurat la mijloc, însă din fericire nu am auzit pe vrunul dintre comeseni să se plângă de neplăceri. Noi vom mai reveni, poate-poate îi prindem şi în offside

În buricul târgului,
pe-o uliţă betonată,
aşa un pic izolată,
la demisol ridicată,
se coace o pizza,
mare cât o roată.

Cum e o pizzerie pe gustul meu (ca locaţie şi conţinut) o s-o/să-i vorbesc doar de bine.

Locaţia.

+ central, central, central (P-ţa Unirii).
+ fiind la demisol, e destul de răcoros pentru o vreme atât de toridă.
+ pot să plătesc cu bonuri de masă; de-aş avea.
+ personalul e zâmbăreţ.
+ îţi pun la pachet ce nu ai terminat; nu aşteaptă să le spui pentru că îţi propun ei.
- nu prea se ţine cont de separeul pentru nefumători; când am fost eu ultima dată aşa a fost.
- plasmele de pe pereţi sunt singurele elemente care strică atmosfera rustică.

Pizza.

Statistic, la 3 vizite comand de 2 ori pizza rustica (sos de roşii, mozzarella, bacon, şuncă, mazăre, porumb, telemea, ceapă, roşii şi ou). Îmi plac combinaţiile ţărăneşti cu pizza tradiţională. Îmi place pizza cu ceapa şi ou. Îmi place porumbul dulce la masă şi verdele adus în pizza rustica de mazăre îti stârneşte interesul pentru o îmbucătură.

+ e foarte mare; la ultima ieşire nu am reuşit s-o termin.
+ e bună; bucătarul se laudă cu o pizza coaptă în cuptor de lemn.
- e preţul; nu e cea mai ieftină pizzerie din Timişoara, dar ţinând cont de locaţie şi calitate merită moftul, când îţi permiţi.

Eu o să-i mai trec pragul de fiecare dată când o să mai am ocazia şi pentru următorul post dedicat lor, o să le încerc serviciul de livrări la domiciliu. Nu ştiu cum stau cu timpii de livrare şi prospeţimea produsului livrat.

Ce pizza îmi recomandaţi la următoarea ieşire/comandă la domiciliu? Dacă nu merg/sun decis, o să cedez şi o să comand tot pizza rustica.