sos-mujdei-Boss

Îmi place primăvara. Îmi place cum se simte adierea zefirului în fiecare mai. Îmi place că atunci se deschide poarta spre verde, spre zâmbete, spre cald. Şi la fel de mult îmi place pentru că atunci e perioada în care Terasa Boss îşi deschide porţile. Aşa cum ne-am obişnuit în fiecare an la mijloc sau [...]

salata verde de sezon cu spanac rucola macris avocado germeni salata verde si ulei de masline

Nu ştiu cum se face că în ultima vreme ajung să mănânc fie mizerii, fie preparate atipice preferinţelor mele culinare. Să fie asta dovada că lupul îşi mai schimbă din când în când şi năravurile? Se prea poate, însă înainte de a mă adânci prea mult în filosofie voi trece la povestea de astăzi, în [...]

yogurtlu_beyti

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu întotdeauna mi-am dorit să am un covor zburător, sau măcar nişte conduri ca ai lui Muc cel Mic. Pentru ce? Ca să zbor cu ele până în Turcia şi să le mănânc toată mâncarea!! Aţi intuit bine, nu am covor şi nici conduri, dar am altceva

Complexul studențesc din Timișoara colcăie de fast-food, de shaorma, de terase kitsch, și de restaurante gen cantină. În condițiile astea, e mai greu să te faci remarcat ca și local, dar mai ca și mâncare și servicii. Totuși, restaurantul Oxford, iese din tipar, dacă nu ca și aspect, atunci cu siguranță pentru preparatele lor. Situat [...]

Unde mergi în Timişoara dacă vrei să mănânci o salată bună? Nu aş fi crezut să-mi pun astăzi întrebarea asta, dar dacă Mintzu a lansat provocarea, am simţit nevoia să ridic mănuşa Îndocrinat de cunoscuţii care au început mai nou să păşească înspre lumină lepădându-se pe capete de junk food, mi-am spus că în Timişoara [...]