Viena este unul din acele oraşe în care poţi găsi într-un singur loc pământul făgăduit al gurmanzilor. Locul se numeşte Naschmarkt şi este cunoscut de localnici şi turişti deopotrivă pentru diversitatea ofertei culinare, de la bucătăria tradiţională vieneză la mai nou sositele specialităţi orientale şi la restaurantele cu specific asiatic.
Piaţa este foarte primitoare, fiindu-mi destul doar să mă plimb printre tarabele cu bunătăţuri şi să gust ba câte un chilli umplut cu feta, ba câte un sushi roll pentru a-mi astâmpăra pofta. Pentru că îmi era totuşi destul de foame şi pentru că iarna nu-i ca vara nici măcar în Viena, însoţit de o prietenă am început să căutăm un loc călduţ unde să servim ceva.
Ajunşi în dreptul restaurantului Mr. Lee Asia Food, ne-am trezit întâmpinaţi de cel responsabil de local – un chinez la vreo 45 de ani îmbrăcat în costum negru, strâns la gât, care ne-a şi întins un meniu pentru ca mai apoi să se retragă înapoi înauntru, aşteptând o mişcare din partea noastră.
Metoda de agăţat clienţi mi s-a părut pe cât se poate de eficientă, însă nu pe atât de subtilă. Pentru a-i returna meniul trebuia să deschidem noi uşa şi să intrăm înauntru, devenind “victime” sigure pentru amabilitatea şi insistenţa aproape enervantă a gazdei noastre. Noroc că ne hotărâserăm deja pentru două supe: una de fructe de mare şi una de vită cu curry.
Intraţi în micuţul chioşc transformat în restaurant am fost întâmpinaţi şi conduşi la masă într-o mişcare destul de ceremonioasă pentru împrejurările în care ne aflam. Am văzut mai apoi că acelaşi chelner care ne-a luat în primire se asigura ca micuţele mese să fie în permananeţă curate şi debarasate.
Mi-a plăcut să văd că supele au fost preparate chiar în faţa noastră, ingredientele fiind mai întâi călite în wok-uri diferite pentru fiecare dintre cele două reţete. Aşadar, prima impresie a fost una foarte bună: porţii decente în boluri de ceramică frumos decorate şi având alături linguri chinezeşti pentru a servi supele.
Mirosul supei mele de fructe de mare m-a dat pe spate, gustul a fost cu atât mai bun. Somon şi un biban de mare cu carnea albă, puţin grasă, aroma puternică dată de sosul de peşte, scoici şi creveţi, din care cel mai mare nu părea în cea mai bună formă, nefiind foarte pătruns şi deci destul de greu de rumegat. Am avut şi legume, salată chinezească şi fasole verde, cu tot cu păstăi, la fel de crudă. Nu am avut parte de lămâiţă sau de curry, deoarece supa cu curry avea şi suc de cocos inclus, puţin cam prea dulceag pentru gustul meu.
Pe de altă parte, supa de vită comandată de colega mea de suferinţă a fost una cu curry, suc de cocos şi cu fâşii de carne de vită foarte subţirele şi bine condimentate. La început am crezut că e o supă cu tăiţei de orez, dar spre surpinderea mea am aflat că era vorba despre alge de mare.
Sosul de soia aflat pe masă a mai dres puţin supa de vită, însă nu a căzut foarte bine în supa de fructe de mare, rezultatul fiind prea sărat până şi pentru mine. Noroc că am experimentat doar cu ultimele sorbituri 🙂
Pentru că ne-au încălzit bine, ne-am declarat mulţumiţi de cele două supe. Pe deasupra am primit şi două boluri de suc de cocos cu linte din partea casei, ceea ce ni s-a părut drăguţ.
Localul e unul potrivit dacă vrei să încerci ceva pe fugă, puţin cam dezordonat în spatele pultului, însă foarte curat în zona meselor. Aşa cum ne-au mărturisit şi prietenii noştri din Viena, există localuri unde preparatele bucătăriei asiatice sunt mai reuşite, deci e loc de mai bine.
Nici un comentariu