Los Toreros, coridă cu surprize

De curând (gen două, trei săptămâni) s-a deschis un restaurant cu specific spaniol în Piaţa Maria. Şi pentru că e la mine în zonă, am zis că-l încerc, mai ales ca am un amic oricând amator de locaţii noi.

De afară avea aerul unui fast-food cu tortillas, chestii. Am intrat şi ne-a întâmpinat un tip zâmbareţ şi, pentru ca era aşa amabil, l-am întrebat ce se poate mânca şi dacă au spaţiu şi jos (cunoşteam “topografia”, pentru că e pe locul fostei pizzerii Maria). Ne-a arătat două meniuri, cel de fast-food şi cel de restaurant (jos). După ce ne-am uitat pe primul şi n-am înţeles nimic, ne-am zis că vrem să mâncăm ca lumea şi să ne uităm mai cu migală pe meniu, aşa că am coborât la restaurant.

Destul de fancy încăperea, ospătăriţe cu sorţuri lungi roşii şi pălării de toreador, muzică spaniolă în surdină, mult roşu şi poze cu ceva corride pe pereţii de cărămidă. Ne aşezăm la masă, aşteptăm. La masa vecină, o profă de-a mea. Mă întreabă ce fac şi îi spun că am venit să experimentez. « Aaa, e oribil, îmi zice. Nu mâncarea, da’ aşa… o să vezi. »

Îmi zic, bine, ce-o fi o fi. Văd că nu vine nimeni, iau de pe o masa de serviciu un meniu şi îl împart cu amicu’. Profa de colo « Aşa Alexandra, aici tre sa te serveşti singur». Primele chestii erau gustările. Toate acelaşi preţ, 16 lei. Paginile următoare cuprindeau feluri din care puteai să-ţi alcătuieşti un meniu. Adică puteai să îţi combini supa, felul II, salată şi desert pentru 50 de RON.

Evident că am hotărât să rămânem la “gustare”, care se încadra (oarecum) în buzunarul nostru. Aşadar m-am uitat pe meniu sa vedem ce mă atrage, dar pentru că niciun fel nu mi-era cunoscut şi pentru că toate erau la acelaşi preţ şi numerotate, am “dat cu banu”, la sugestia amicului. Am zis 13 şi 21 şi am nimerit aşa: Revuelto de salmon y setas (adicatelea somon, ciuperci, ou şi ulei de măsline) şi Pincho moruno (o chestie dubioasă care nici acum nu ştim dacă a fost transmisă ca atare la bucătărie, că tot aveam impresia ca ne-a adus altceva). În teorie, pincho ăsta era “Bruschete de moruno”: carne de porc, usturoi – care nu părea să fie acolo, ardei iute, vin, oregano.

Mie personal, mi-a plăcut chestia cu somon, un fel de omletă cu ciuperci şi carne de peşte. Porţia nu a fost foarte mare, ci chiar gustare, dar destulă cât să mă sature. Amigo a primit o frigăruie sumară din carne gumoasă de porc, nu rea la gust, dar cert e că nu l-a săturat, aşa că ne-am luat un kebab de după colţ şi am rezolvat problema.

După ce ne-am îndestulat stomacele am pus amândoi pariu că în 3 luni se deschide altceva în locul brand new-ului restaurant.