Înainte de a răsări fel de fel de localuri fast food, gherete şi tonete, în Timişoara sinonimul pentru fast food a fost McDonald’s. Deschis în ’97 în Piaţa Victoriei, urmat în acelaşi an la scurt timp de cel de la stadionul Dan Păltinişanu, McDonald’s face încă vânzare bună, cu precădere vara.

Curios cum se prezintă serviciile, mâncarea şi atmosfera din restaurantul din centrul Timişoarei, am hotărât că ar fi momentul pentru o primă aventură în curtea hidosului clovn Ronald.

Deşi am fost tentat să mă aşez pe terasa de afară pentru a mă bucura de o zi plăcută de vară, intrat înauntru pentru a-mi comanda un meniu m-am lăsat convins de aerul condiţionat şi de spaţiul mai generos.

Deşi servirea nu ieşea din ritmul demn unui fast food bine organizat, la toate casele era o coadă de cel puţin 6 clienţi. Îndeajuns timp să mă decid ce pofteşte gura mea. Cu toate acesstea nu mi-a fost uşor să aleg – de obicei luam un meniu mare Big Mac însă de data asta oferta de sezon mi-a făcut cu ochiul: Delicii à la Mediterana.

Greek Wrap – recomandat ca alegerea perfectă pentru zilele călduroase de vară: file de piept de pui, brânză feta cremoasă, salata Eisberg, castraveţi şi roşii proaspete, sos răcoritor de iaurt, toate într-o lipie uşoară. Cel puţin aşa suna în descrierea lor.

Grande Italiano – ideal pentru a astâmpăra pofta de arome mediteraneene. În prezentare de vitrină: pâine de casă cu parmezan, carne de vită, brânză Caesar,  rucola şi roşii proaspete răsfăţate de sosul fin de parmezan.

Grande Italiano mi s-a părut puţin prea umflat în pene, iar dacă descrierea încearcă să mă convingă din răsputeri se prea poate ca preparatul să nu se vândă atât de bine de la sine. Părându-mi mai onest în descriere, am mers pe meniul greek wrap. Greek Wrap-ul e 10 lei luat solo şi 15,5 lei în meniu. Grande Italiano e 12 lei, respectiv 17,5 lei la meniu cu cartofi pai şi suc (Lipton recomandă ei).

A trebuit să aştept vreo 5 minute, timp în care domnişoara care trebuia să-mi aducea wrap-ul mi-a ratat masa de vreo două ori Nimic de comentat însă, deşi am auzit despre experienţe mai puţin plăcute cu angajaţii McDonald’s, mi s-au părut foarte de treabă. Amabili şi zâmbitori, chiar şi când au de a face cu nişte exemplare de clienţi cu totul deosebite.

Trecând la disecţia wrap-ului, de reţinut că e puţin mai mic decât o shaorma mică. Nu te saturi din el, poate doar dacă iei o porţie mare de cartofi prăjiţi (cu meniu). Mărime decentă dacă nu vrei să te ghiftuieşti, un snack să-i spunem.

Dintre ingrediente am remarcat puiul, prăjit în stil McNugget şi mai ales brânza feta care dă savoarea amestecului de ingrediente. Lipia seacă a mers bine cu sosul de iaurt, însă castraveţii şi roşiile proaspete aproape că nu le-am găsit în lipie. Pe lângă brânza feta mă mai aşteptam şi la alte arome mediteraneene, cum ar fi cele date de uleiul de măsline şi de oregano. Nici sosul nu m-ar fi deranjat să semene mai mult cu tradiţionalul tzatziki, însă sunt convins că cer cam mult.

Alegerea de a sta în restaurant s-a dovedit inspirată, având astfel ocazia să observ şi clienţii care mănâncă la McDonald’s. Impresia generală e că majoritatea clienţilor se comportă cam ca la piaţă, strigăte de la rândul de la casă cât să se audă până la masa unde s-a aşezat restul şatrei, tonuri de apel în ritmuri de manele, copii răsfăţaţi care plâng după un Happy Meal, doamne respectabile care se împing pentru a ajunge la casă mai repede – ce să mai o minunăţie.

Un sfat practic în final: dacă luaţi suc, cereţi fără gheaţă – e destul de rece şi primiţi mai mult

Curios fiind, o să mă întorc să îl iau la bani mărunţi şi pe Grande Italiano. Ar mai fi ceva care merită încercat din meniul de la McDonald’s?