Prânzul livrat la birou

Restaurant Thallydis
Timișoara

Până acum am umblat prin câteva locuri în care se poate servi un prânz în pauza de masă. Cu toate astea, am dorit să dăm cuvântul şi celor care nu au mereu timpul necesar pentru a se deplasa de la birou pentru a încerca meniul zilei sau pentru a-şi lua prânzul la caserolă.

* * *

Când sunt la birou, de la atâta stat în faţa calculatorului şi atâtea cifre, uneori mi se face cam foame şi atunci stau împreună cu colegele şi ne gândim cam ce să alegem.

De multe ori am mers pe varianta de meniul zilei, până când am decis sa ne axam pe un singur fel şi uite aşa am ajuns să avem cam 3 locuri de unde comandăm. Voi vorbi despre fiecare local în parte.

Restaurantul Genesa

Despre acesta am aflat de la alţi “colegi de clădire” care l-au lăudat pentru pastele pe care le fac. Am încercat prima data Spaghete à la Roma. Prima livrare a fost bună, mâncarea caldă, porţia mare, iar timpul de livrare a fost respectat. Aşa am hotărât să comandăm şi a doua şi a treia şi a… nu mai ştiu câta oară.

De pe la a treia comandă lucrurile s-au cam schimbat. Dacă comandam cartofi, orice variantă nu era suficient de fiartă şi mereu erau reci. La fel, ciorba sau supa ajungeau după cum ţi-e norocul, însă de cele mai multe ori erau reci. Ultimele dăţi, timpul de livrare a fost depăsit cu minim 40 minute, plus, dacă nu ceri tacâmuri, să nu te aştepţi să primeşti.

Mâncarea nu e rea, de recomandat sunt ciupercile umplute şi brocolli cu sos de smântână şi usturoi, sau orice fel de paste. Preţurile sunt relativ bune, dar trebuie să comanzi de dimineaţă, să ai răbdare şi să speri că pe la prânz vei mânca, plus să ai un cuptor cu microunde la îndemână. Păcat, deşi începuseră bine, şi-au cam pierdut din clienţi.

Preţ: 5 din 5
Cum arată ce primeşti: 4 din 5
Timp de livrare: 2 din 5
Mâncare: 4 din 5

Pret-à-manger

Când vrem ceva rapid şi nu foarte complicat, atunci apelăm la baghetele de la Prêt. Livrarea este rapidă, preţul este în regulă, iar mâncarea îţi astâmpără foamea vreo 3 ore.

Uneori mai alegem şi ceva salată, dar dacă ne băgăm la ceva mai complicat – supe sau alte cele -acestea ajung cam tot cum ţi-e norocul, adică vara sunt calde, iar dacă e iarnă, nu mai garantează nimeni. E de apreciat că de multe ori vin mai repede decât spun, mâncarea e bună, iar preţurile sunt pe măsură.

Preţ: 3 din 5
Cum arată ce primeşti: 4 din 5
Timp de livrare: 5 din 5
Mâncare: 3 din 5

Restaurant Tallydis

Prima dată când am comandat de aici am ales pizza şi ne-a plăcut oferta – 3 pizza + o cola gratis. Pizza a fost chiar foarte bună, iar cola a căzut numai bine. Am continuat apoi cu alte feluri de pizza până le-am cam epuizat şi am zis să încercăm şi mâncarea gătită.

Până acum e cea mai bună ciorbă de pui à la grec pe care am mâncat-o în Timişoara. Salata lor de murături mă duce cu gândul la murăturile de acasă, iar la felul doi tot ce am comandat până acum a fost de nota zece. Mai recomand ciulamaua de pui cu mamaliguţă sau ficăţei de pui la grătar cu orez cu legume şi salată de crudităţi, iar dacă vrei desert, atunci clătitele bănăţene sunt o bună alegere.

Am avut parte de un dialog amuzant când am întrebat dacă va fi caldă mâncarea, răspunsul venind prompt: s-a întâmplat vreodată să fie rece?

Drept e că până acum Thallydis nu a livrat niciodată mâncarea rece, dar având la activ experienţa altor localuri, am zis să mă asigur. Mâncarea e mereu caldă, timpul de livrare e respectat – dacă spun 60 minute (de obicei acesta e timpul pe care îl dau la livrări), comanda ajunge în cele 60 de minute. De reproşat nu ar fi mare lucru, poate doar că şi aici trebuie specificat să pună tacâmuri.

Preţ: 5 din 5
Cum arată ce primeşti: 5 din 5
Timp de livrare: 5 din 5
Mâncare: 5 din 5

Când vrei să rămâi la birou şi să mai lucrezi, prânzul livrat este varianta cea mai simplă prin care comanzi şi apoi îţi continui treaba, însă cel mai bine este să încercaţi restaurantele “la faţa locului” pentru a vă convinge.

Acesta este unul dintre articolele trimise de către cititorii care au dorit să scrie pe Food Crew. Ai ceva să ne spui sau doreşti să ne povesteşti despre una din aventurile tale culinare? Aşteptăm mesaje la posta@foodcrew.ro

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

[…] This post was mentioned on Twitter by Adela Vacaru and Alex Albu, FoodCrew. FoodCrew said: Dăm cuvântul cititorilor: voi de unde obişnuiţi să comandaţi prânzul la birou? http://bit.ly/hLmUOv #timisoara #pranz […]

[…] zilnic de la ei, însă este o alternativă binevenită în peisajul gastronomic bucureştean de comenzi la birou pentru un prânz […]

Comentarii

Alex

6 December 2010 at 12:14

Meniul zilei de la Buonissimo este uneori o alegere foarte buna. Ofera pe site meniul zilei pentru o perioada de 20 de zile deci este usor de stabilit in ce zi vrei sa iei si in ce zi nu. Daca nu este ok meniul intr-o zi recomand pastele si salata cu pui. http://bit.ly/eIvsI1

    Infidel Gastro

    6 December 2010 at 13:03

    Foarte fain calendarul pe 20 de zile! Ce recomanzi şi ce nu recomanzi din ce ai mâncat de la ei?

    Alex

    9 December 2010 at 20:15

    @Infidel Gastro recomand Ciorba taraneasca de vacuta, Cartofi nature cu piept de pui la gratar, Ciorba a la grec de pui, Sote de legume pulpe pui pane, Ciorba de legume, Ciorba taraneasca de pui, Ciorba taraneasca de vacuta, Iahnie de fasole cu costita, Cartofi piure cu snitel de pui, Cartofi taranesti cu snitel de pui, Cartofi nature cu file de peste.

    Cam asta am mancat de la ei in diferite combinatii cand erau la meniul zilei 🙂 si recomand pentru ca mi-au placut foarte mult 🙂

    Mai recomand Spaghetti Buonissimo, Spaghetti Bolognese si Spaghetti Carbonara.

    mancare vine mereu fierbinte. Tipul care aduce comanda este meeru foarte de treaba si cel mai remarcabil lucru dintre toate este felul cum ti se raspunde la telefon. Este extraordinara tipa care preia comenzile.

veveritza mancacioasa

6 December 2010 at 13:00

http://www.quick-lunch.ro/ incercat de mine de vreo 2 ani incoace. Imi place ca nu au comanda minima (deci poti comanda si un fel de mancare / o salata / o aluna), totul ajunge cald spre fierbinte (azi m-am ars la limba), portiile sunt mari, au meniul economic din fiecare zi (ciorba / supa + mancare) la 8,7 lei si cam stii cand va ajunge distribuitorul la tine (aceeasi ora in fiecare zi, in functie de traseu). Nu-mi place uneori ca bucatarul o da in bara cu unele feluri de mancare, au avut si bucatari mult mai priceputi. Dar, per total, merita banii.

    Infidel Gastro

    6 December 2010 at 13:03

    Asta merită detaliat într-o recenzie 😉

    Hungry Devil

    19 April 2011 at 13:31

    si calitatea mancarii? nu e important doar sa fie mult si ieftin 😉

veveritza mancacioasa

6 December 2010 at 13:11

Ma straduiesc dar, mancatul merge mai repede. Scrisul… :-)))

Alex

9 December 2010 at 20:22

Astazi am vrut sa incerc mancarea de la Tallydis. M-am uitat in meniu pe site am ales ce vroiam si am sunat.

Tipul care a raspuns a vorbit doar in greata, ca sa noteze adresa a trebuit sa repete fiecare cuvant de cel putin 2 ori, a durat destul de mult pana a notat tot ce era nevoie. In final imi spune ca trebuie sa comand de minim 40 ron ca sa mi se livreze la domiciliu (i-a zis soferul intr-un final). Pe site nu am vazut sa scrie nicaieri ca au comanda minima. Presupun poate din cauza ca am sunat seara dupa 20. Dar preferam sa imi fi zis de la inceputul discutiei … fara sa ma mai stresez.

In final am anulat comanda si am luat de la Buonissimo 🙂 CE DIFERENTA!

Alex

13 December 2010 at 13:23

Am comandat de curiozitate de la http://www.quick-lunch.ro si sunt foarte placut impresionat. Recomand tuturor!

alin16

5 January 2015 at 22:54

Recomand Ama delivery ( http://www.amadelivery.ro ) pentru cei din sector 1. Au meniuri incepand de la 12 ron si o mancare delicioasa + o gama variata de unde poti alege.

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul