Chinezii noştri preferaţi

Marele Zid Chinezesc
Timișoara

Pentru că  acum vreo 3 luni ziceam că Marele Zid Chinezesc (Str. V. Alecsandri, pentru necunoscători) e cel mai cel restaurant de profil din Timisoara pentru familia de veveritzoi, azi detaliez cu poze şi descrieri.

Cu ocazia depăşirii unor probleme de sănătate şi pentru că tot era maica-mea la noi, mare fan mâncare chinezească fiind, am zis să ne aventurăm într-o zi de marţi la restaurant. Zis şi făcut, am ajuns, am coborât cu greu treptele (un aspect care mă cam deranjează pentru că sunt foarte abrupte şi nepotrivite pentru un restaurant), ne-am instalat la masă şi am început să studiem meniurile aduse prompt de o doamnă chelneriţă.

Toatele mesele erau ocupate, chiar dacă nu era weekend, cu excepţia celor 2 mari (de 6 şi respectiv 8 persoane). M-am gândit că e de bine pentru că nu mai mâncasem la ei de vreo 6 luni şi speram să nu se fi schimbat nimic.

În timp ce discutam care ce să ia şi cum să le împărţim (pofta era mare şi ştiam că şi porţiile sunt prea mari de o persoană), am observat unele îmbunătăţiri aduse aspectului localului. În primul rând, au scăpat de o mocheta cam naşpetă de pe jos. Ok, au pus un linoleum care nu e tocmai ce as prefera eu dar, măcar, era nou şi curat. În al doilea rând, au mai luat din kitchoşeniile de pe mese şi de pe pereţii, astfel încât restaurantul pare mai liber şi mai aerisit. În al treilea, au eliminat vreo 2 acvarii care erau greu de întreţinut şi, uneori, cu apă cam tulbure. Mie-mi place.

Restaurant Marele Zid Chinezesc

Ce nu au schimbat e mâncarea. Excelentă, ca de obicei. Am luat un platou încins cu vită şi legume imens şi fierbinte cu bucăţele de carne de vită + sos + urechi de lemn, ardei gras, morcov, ceapă

Platou încins cu carne de vită şi legume la Marele Zid Chinezesc

o porţie de pui cu nuci – uimitoare combinaţia în cel mai bun sens posibil, cu nuci adevărate şi legumePui cu nuci şi legume la Marele Zid Chinezesc în Timişoara

un orez cu creveţi (cei mai buni pe care i-am gustat vreodată) şi o porţie de spaghete de orez cu porc şi legume (foarte gustoase) şi un orez cu legume, ou şi curry (nu mănânc picant dar mi-a plăcut)

Platou încins de porc cu orez cu curry şi spaghete prăjite. Orez cu creveţi.

 

Sortimente de orez la Marele Zid Chinezesc în Timişoara

Gusturile se puteau deosebi perfect în toate preparatele iar ingredientele erau proaspete, crocante şi foarte savuroase, iar carnea era macră, fără niciun fir de grăsime, piele sau aţe.

La cerere, ni s-au adus farfurii suplimentare ca să ne facem propriile combinaţii de feluri. Iar apropo de asta, farfuriile, tacâmurile şi paharele au fost impecabile.

Pe lângă  mâncăruri, am mai luat 3 beri (în total). La desert nu ne-am mai lansat pentru că nu mai puteam. În ultima poză veţi vedea exact cât ne-a mai rămas din toate felurile, adică foarte mult: am mâncat a doua zi două persoane în loc de prânz.

Porţii mari la Marele Zid Chinezesc din Timişoara

Apreciez foarte mult la ei că se gândesc imediat să îţi pună la pachet ce nu ai terminat din farfurie şi că sunt mereu dotaţi cu casolete de plastic etanşe şi pungi corespunzătoare.

Preţurile au fost şi ele decente:

  • platou încins 20 lei
  • orez cu creveţi 13 lei
  • orez cu legume şi curry 10 lei
  • berea 4-5 lei
  • spaghetele cu porc şi legume 15 lei
  • pui cu nuci 18 lei

Orezul are 350 gr., felurile cu carne 350-400 gr. În total, cu bacşis, am lăsat 100 lei şi am plecat rostogolindu-ne, asta după ce am mâncat doar jumătate din mâncarea adusă.

Chiar dacă  locul (subsolul în sine) şi decorul nu sunt de nota 10, vă asigur că mâncarea este de nota 20 şi se vede că oamenii din bucătărie (şi patronii) se străduiesc foarte mult să nu coboare standardele în privinţa ingredientelor şi să nu crească  preţurile în mod nesimţit. Pentru asta merită felicitări!

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Marele Zid Chinezesc

Adresă:
str. Vasile Alecsandri nr.2

[…] This post was mentioned on Twitter by Petre Dobrescu, UNKNOWNAME, Daniel Buliga, Adela Vacaru, Alex Albu and others. Alex Albu said: Nu mă pronunţ ferm, dar au mâncare foarte bună! "Chinezii noştri preferaţi" http://t.co/aYyuEL4 via @FoodCrewRo #timisoara […]

Frigul din Beijing | FoodCrew

17 March 2011 at 18:52

[…] de orez, iar eu orez cantonez. Una dintre colege a dorit ca porţia ei de pui sichuan să fie pe platou încins, dar bineînţeles că a primit-o simplu pe […]

[…] nu prea ai pe cine… Noroc că sunt deja obişnuită cu mâncarea chinezească de la prietenii din Timişoara (pe care abia aştept să-i revăd!!), aşa că nu mi-a luat mult să decid: spaghete de orez cu […]

[…] legume diverse, o jumătate de ou, o piramidă de orez şi un pic de sos picant (doar suntem în Asia, […]

Comentarii

ramona

16 February 2011 at 12:43

e si preferatul meu.de la altii am avut tot timpul probleme digestive,aici niciodata.localul lasa un pic de dorit ,dar compenseaza mincarea

    Infidel Gastro

    16 February 2011 at 12:54

    Mi s-a părut cam îmbâcsit localul, însă legat de mâncare şi servire nu am ce mârâi.

    Veveritza mancacioasa

    16 February 2011 at 13:20

    @Infidel Gastro
    Dupa cum ziceam, l-au mai aerisit intre timp. 🙂

    Infidel Gastro

    16 February 2011 at 13:34

    Eu am trecut pe la ei acum o lună şi aveau linoleu pus, însă încă aveau acvarii. Poate au făcut schimbări în paşi mărunţi să nu cumva să şocheze clientela 😀

    O să trec pe la ei să văd cum se prezintă localul.

    Veveritza mancacioasa

    16 February 2011 at 13:40

    @Infidel Gastro
    Lasa localul, gusta mancarea. Eu prefer sa vad ca nu baga bani in decoratiuni ci in ingrediente proaspete si de cea mai buna calitate.

    Infidel Gastro

    16 February 2011 at 15:34

    Like! 🙂

sandru andrei

16 February 2011 at 13:26

Intr-adevar cea mai buna mancare chinezeasca din oras. Aici merg tot timpul daca vreau “chinezisme”. La fel de adevarat este si ca locul arata horror si din cand in cand ospataritele(sau cum s-o scrie) nu prea au chef de viata, lucru care se reflecta in servire. De obicei unde servirea e proasta nu prea mai merg, dar cand vine vorba de mancarea de la Marele Zid uit de orice amanunte. Veni, nutrima, discedo(in cea mai improvizata latina).
Oricui merge acolo recomand puiul cu bambus si ciuperci. In antichitate ii se mai spunea mană aka ambrozie:p
Si sa nu uitam de supa picanta(care mai e si dulce sau acra). Atat.

Cârtița Pofticioasă

16 February 2011 at 13:30

Ultima data cand am fost acolo arata horror. Dar intr-adevar mancarea a fost ok. Servirea a cam lasat de dorit in schimb.

Mie imi place mai mult la Marele Restaurant Chinezesc (Simion Barnutiu) desi e un pic mai scump. 🙂

Gură Mare

16 February 2011 at 15:21

Şi eu rămân fidel Marelui Restaurant Chinezesc.

Roxana

2 April 2015 at 16:20

Mancarea este extraordinar de buna, da dependenta! Din punctul meu de vedere servire ospatarita a fost foarte draguta si zambitoare si ce ne-a recomandat a foat super!

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul