La Taverna Sârbului, caisele au gust de prune

Taverna Sârbului
București

În ultima vreme am tot fost cu drumuri pe la București. În drumurile mele am fost nevoit să mai și mănânc câte ceva din când în când, motiv pentru care am intrat prin diverse hanuri și restaurante. Unul dintre locurile prin care m-am hrănit, a fost Taverna Sârbului, un foarte fain restaurant dosit undeva prin spatele Casei Scânteii.

Fiind cazat în zonă, la o distanță pietonală rezonabilă de localul ăsta, într-una dintre seri am ajuns cu foamea mea cu tot la o masă de la etaj. În fața pultului cântau niște neni. Muzica era instrumental – populară cu foarte mult bun gust. Mă hazardez să menționez un pian și o vioară, dar la ce foame îmi ținea de urât nu pot spune că eram foarte interesat să rețin cu exactitate.

După vreo 45 de minute de așteptat cu meniul sub nas, un meniu splendid decorat cu imagini din cele mai sadice pentru ochii unui provincial înfometat, am reușit să atrag atenția unei ospătărițe și am comandat o porție de kapama de miel în spanac cu smântână.

Trebuie să recunosc că am comandat cu emoție, carnea de miel fiind cam la fel de rară în regimul meu alimentar cum e în regimul oricărui alt românaș de rând. Combinația cu spanac și smântână nu sugera cu nimic mai multă încredere în acea kapama, dar mi s-ar fi părut puțin degeaba să-mi fi comandat la renumita Tavernă a Sârbului cartofi pai cu șnițăl de piept de pui.

Restaurant Taverna Sârbului în Bucureşti

N-a durat mult, puțin sub 5 minute, iar sub nas îmi aburea o tavă din aia înaltă (gen oală) din ceramică, plină cu mult verde în care pluteau bucăți negricioase de carne și rotocoale răzlețe de smântână. Aspectul mă ducea cu gândul la bucătăria klingoniană, dar mirosul era incredibil de îmbietor.

Cu teamă și poftă am înfulecat o primă lingură de… chestie verde cu carne. Da, era spanac, iar carnea departe de a avea acel iz de oaie, părea chiar frumos aromată. Potrivirea gusturilor era suprinzătoare, dar de îndată ce am amestecat puțin și cu smântâna de pe-acolo, am decretat că îmi plăcea mult de tot. Sincer, mâncarea a fost bună. Carnea în schimb, n-ai fi crezut că e de miel, dacă nu citeai în meniu. Totuși nu semăna nici cu cea de pui, nici cu porcul nici cu vita, era un mănunchi de arome foarte faine.

Prețul a fost demn de renumele restaurantului: 27 de lei o porție sănătoasă de kapama din asta și 4 lei o lipie integrală (care era de fapt mai degrabă o pâine de casă semidospită decât lipie din aia de șaormă).

Foarte încântat de alegerea mâncării, m-am gândit să mă felicit cu un desert. Așadar, cu o nebună poftă de turist m-am aruncat pe o porție de clătite cu gem. Cum domnița ospătăriță mi-a dat de ales între prune și caise, am ales caise – de dulceața de prune mă săturasem o copilărie întreagă.

Vin și astea rapid de tot, și cu toată pofta, îmi înfig colții în prima clătită din cele două… Nu mușc bine din clătită când ochii mi se măresc și falca mi se oprește din mestecat. Prune! După fanteziile mele gustative cu gemul de caise din ultimele 5 minute, dezamăgirea a fost cruntă. Cum ospătărița nu era prin zonă, iar pofta de clătite tot nu-mi scăzuse, am păpat porția fără probleme. Prețul însă puțin cam măricel, dar deh – ești în București: 10 lei.

La plăteală, am întrebat-o pe ospătăriță:

– Da’ cum de-ați rămas fără gem de caise chiar înainte să comand eu?

– Dar VAI, cum să rămânem fără? Gem de caise v-am adus, doar că la noi gemul de caise are gust identic cu cel al magiunului de prune. Toată lumea crede că gemul de caise e de prune, dar de fapt nu e.

– 😯

– Gemul e făcut de casă și ăsta e gustul lui, dacă doriți vă dau să gustați și gemul de prune, vă veți da seama de diferență.

În tot acest timp, muzicanții cântau de Grădina lui Ion și păsările care dorm. Cam așa cred că dormea și domnița ospătăriță când mi-a luat comanda de caise fără să-mi menționeze că la ei caisele au de fapt gust de prune… dar na, eram turist în București.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Taverna Sârbului

Adresă:
Str. Tipografilor, nr.31, București
Telefon:

[…] Am început cu chifteluţele. Erau 10 la număr, foarte egale ca mărime şi foarte cărnoase ca şi consistenţă. De bune erau bune, dar sosul în care erau îmbăiate, un sos dulce acrişor ce-mi amintea de acel „gravy” american (nu ştiu cum i-aş spune în română), era puţin ciudăţel. Lângă chiftele am avut în meniu o porţie de cartofi natur, foarte normali de felul lor. Cel mai ciudat element de pe farfurie era în schimb o grămăjoară cam cât două chiftele de… dulceaţă. Eu cred că era dulceaţă de prune. […]

[…] nu aş vrea să îi bag pe toţi în aceiaşi oală, poate sunt şi chelneri aşa cum trebuie la Taverna Studenţilor şi am eu neşansa să dau peste cei mai puţin drăguţi când trec pe […]

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul