Atenţie la ofertele McDonald’s!

McDonald's
Timișoara

Profitând de faptul că încă pot simţi gustul cartofilor de la McDonald’s în gură, aştern aceste rânduri despre experienţa avută la Mc-ul din centrul Timişoarei cu aproximativ o oră în urmă. Mai exact voi face o scurtă comparaţie între două dintre ofertele propuse de fast food-ul lui nea’ Ronald McDonald.

Locaţie McDonald's Orizont în Piaţa Victoriei Timişoara

Iniţial am dorit să le spun oferte de toamnă, gândindu-mă că ar avea logică o suită de oferte pentru perioada în care încep şcolile, iar studenţii mişună din nou prin centrul oraşului. Apoi, vizitând site-ul corporaţiei mi-am dat seama că niciuuna dintre cele două oferte la care ne-am momit nu are vreo legătură cu anotimpul în care ne aflăm. Prima, oferta “Fresh McWrap eliberează vara” a fost valabilă între 15 iulie şi 8 septembrie, însă afişul ofertei e încă sus între meniuri bine-mersi. Cea de-a doua, “Produse la doar 3 lei fiecare” se trage din oferta “Extra-buzz” care se pare că a prins destul de bine, destul de logic aş zice cu produse de genul cheeseburger, hamburger, McPuişor sau cartofi prăjiţi (porţie mică) la un preţ rezonabil de 3 lei. Care să fie însă alegerea mai bună?

Cheeseburger, Hamburger şi meniu Beef McWrap la McDonald's în Timişoara

Dacă meniul de vară McWrap era sugerat în afişul promoţional în versiunea cu carne de pui, eu am ales oferta care vine cu carne de vită, părându-mi-se mai interesantă. Mai încercasem oricum versiunea cu carne de pui denumită anul trecut Greek Wrap. Deşi în acelaşi afiş promoţional lângă McWrap mai erau aşezate o punguţă cu cartofi pai şi un pahar de Lipton, am constat cu surprindere că meniul meu Maxi Beef Wrap nu includea şi sucul. Nu ştiu de ce aş fi avut impresia asta, să fi fost de vină întrebarea Ce suc doriţi la meniu? Se prea poate. Aşadar 15 lei meniul + 5 lei sucul. Ce am primit?

Beef Maxi Wrap la McDonald's în Timişoara

O lipie moale, în sensul rău al cuvântului, altfel fiind destul de elastică, umplută cu ceea ce nu cred să greşesc numind conţinutul unui burger: o bucată de carne destul de ronţuroasă, salată verde, sos remoulade şi urme de brânză cheddar. Bineînţeles, cermonios ambalat într-o cutie de carton cam de două ori mai mare decât McWrap-ul în sine. Stau şi mă întreb cum arată un Mini Wrap. Jenant oricum.

De oferta de produse la 3 lei s-a bucurat tovarăşul Gură Mare, care a băgat în doi timpi şi trei mişcări un cheeseburger şi un hamburger pe care i-a udat cu un cola mare. Pe el distracţia l-a costat 11 lei: câte 3 lei burgerii şi 5 lei cola mare.

Bon de casă McDonald's Timişoara

Trăgând linie e destul de evident cine a luat ţeapa în cazul de faţă. Preţul de 15 lei pentru un Maxi Wrap şi o porţie mare de cartofi nu poate să mi-l justifice nici Ronald în persoană, şi pe cuvânt dacă am vreo prejudecată faţă de clovni. Simt mai degrabă că dezvolt o frică de clovni, în special de cei ţepari, motiv pentru care nu cred să mai trec pe la Mc prea curând. Las locul bunicilor care-şi îndoapă nepoţeii.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

McDonald's

Adresă:
Piata Victoriei nr. 1
Website:

[…] alte cuvinte, fie că vom mânca la McDonald’s, Pizza Hut sau KFC nu vom prea avea de ales când vine vorba de băuturile răcoritoare. Destul de […]

[…] puteţi vedea am mai avut o surpriză: lipia shaormei era fleaşcă, la fel de moale ca şi cea din Beef Wrap-ul de la McDonalds, însă îmbibată de sos. Mai mănâncă aşa […]

[…] fan McDonald’s nu sunt aşa că dacă mă pui să aleg între junk food-ul de la Mc şi de la KFC, oricând voi […]

Comentarii

Veveriţa Mâncăcioasă

26 September 2011 at 14:23

Adevarat, cei de la Mc au nenorocit si sandvisurile, nu numai Wrap-ul ala. Le micsoreaza pe zi ce trece de-o sa ajunga sa serveasca in degetare…Mie imi plac cartofii prajiti, cafeaua si marea mea slabiciune, placinta cu mere. Nu discut de preturi, chimicale bagate in produse si alte aspecte, ci doar de gust. La 5 vizite / an merge…:D

    Infidel Gastro

    26 September 2011 at 14:46

    5 vizite pe an?! Veveriţo, eşti de-a casei 😀

Alex

26 September 2011 at 15:26

Wrapul ala cu vita e chiar rau. Am luat si eu vara asta unu, si am gasit in loc de carne doar niste zgarciuri si 2-3 bucatzele (adica mic mic mic) de carne unsuroasa cu ulei si grasa de vita. Si gust de … nu mi-a mai trebuit Mc de atunci .

Veveriţa Mâncăcioasă

26 September 2011 at 15:27

Ce sa fac, Dnul. V e total impotriva Mc-ului. :-)))) Si exista si alernative mai gustoase si mai ieftine in Timisoara (bine ca nu ducem lipsa! :)) )

Gore Brânzescu

26 September 2011 at 18:55

ăștia de la mecdonălz nu-s deloc inspirați când vine vorbe de produse noi, cel puțin nu în ultimii 5 ani. de la mcpuișor n-or mai adus nimic ce să merite păstrat în meniu

Mihi

26 September 2011 at 19:03

Haidi bah nu fiti rautaciosi!! Mie hamburgerii aia micuti de 3 lei mi se par geniali. Musti de 3-4 ori, de fiecare data are alt gust: o data dai de ceapa, o data de muratura si o data de branza. E si asta o arta sa fie asa mici si gustul diferit la fiecare imbucatura. Mai au si inghetata foarte buna, dar cam piperata la pret si placintele. In rest carbohidrati si plastic. Fara sa ne abatem de la ce cunoastem, de cateva ori pe an merg la suflet 😀
Cu toate ca eu in ultimul timp am avut probleme cu personalul care se certa in fata clientului sau care spala podeaua si servea dupa ce a lasat matura dupa tejghea….

Mizza Capriciosa

26 September 2011 at 19:07

Eu v-am tot zis ca la Mac nu-i de mancat. Da’ v-o trebuit voua sa va luati singuri teapa. Mno acum poate pricepeti de ce nu mananc niciodata la ei si ma stramb ca o fitoasa cand aud de promotiile alea mega-interesante. Sa nu mai vorbim ca de 15-20 lei nu mananci altceva decat plastic cu forma de mancare.

linkyndy

26 September 2011 at 20:23

OK, sa imi spun si eu parerea intr-un topic atat de “hot”. Intr-adevar, Beef Wrap-ul acela e jalnic. Plin de zgarciuri, incat, incercand sa le eviti, nu prea mai apuci sa simti gustul wrap-ului. Iar lipia, da, pare putin a cauciuc. Personal, imi placea mai mult lipia folosita acum cativa ani in Chicken McWrap, primul lor wrap, daca nu ma insel. Insa nu-i mare problema: am mancat si in Austria un Beef Wrap, iar experienta a fost identica. Deci cade faza cu “in Romania se aduc doar resturile nedorite de celalalt tari”. Macar atat 🙂 .
Acum, referitor la suc, am impresia ca ceva ti-a “scapat”. La niciun meniu cumparat din fast-food-urile gen McDonald’s (aici intra si KFC), sucul NU va aparea ca fiind inclus in meniu, ci va fi specificat separat pe bon. Asadar, meniul tau a fost 20 de lei, cu 2 lei mai mult fata de cel afisat (18lei) pentru ca ai cerut portie mare. Iar referitor la “Mini Wrap”, acesta nu exista; diferenta dintre un meniu mare si unul mic consta doar in diferenta de marime a sucului si a cartofilor.
Una peste alta, Beef Wrap-ul este jalnic, spre deosebire de Chicken Wrap, care e chiar bun. In plus, au schimbat putin McChicken-ul. Este mai gustos acum, carnea nemaiavand textura de “plastic”; aceasta seamana destul de mult cu cea folosita in Chicken Premiere.

    Infidel Gastro

    26 September 2011 at 20:52

    Ia te uită cine este acreditat la Mac 🙂 Mulţumesc pentru completări şi lămuri.

Veveriţa Mâncăcioasă

27 September 2011 at 9:37

Toate discutia asta despre Mc mi-a facut pofta de…Mc. Infidelule, ce-mi faci tu mie. :-)))) (Am uitat: si McPestele e bun, mie-mi place. Dar e mic rau.)

Naiada

27 September 2011 at 9:50

Şi mie îmi place în parte mâncarea de la Mc. Să fim serioşi, majoritatea dintre noi îi cedează din când în când. Ce atâtea plasticuri, de parcă de la alte fast-food-uri nu mâncăm porcării. Cred că am devenit prea plini de noi din unele puncte de vedere.
E adevărat că nu toate produsele sunt super, iar preţurile sunt nesimţite, dar catofiorii sunt minunaţi, maioneza la fel şi milk-shak-ul şi îngheţata cu sos caramel o nebunie.
Personal prefer Big Tasty, Puiuţul nu prea mai îmi place de mult timp cum îl fac, deşi eram fan înainte.
Eu totuşi aştept să vină Burger King la noi. Dintotdeauna i-am preferat înaintea Mc-ului.

Alex

27 September 2011 at 13:32

Big Tasty subscriu , e bun si mie imi place si mai ma si satura .Mie de la ei mai imi plac sosul Curry , cartofii prajiti s chesburgerul(asa ca o gustare) si cam atat .

Avram Ovidiu

1 November 2011 at 2:32

Lucrez la McDonald’s si vreau sa va spun ca la ORICE meniu sucul este inclus in pret (Coca Cola, Coca Cola Zero, Fanta, Sprite sau Lipton),,, doar ca este batut separat pe bon pentru a avea evidenta stocurilor de sucuri vandute. Daca o sa va uitati pe pretul de la meniuri o sa vedeti ca ele costa in cazul nostru 18 lei (meniu mediu), iar pe bon este batut meniu beef wrap mediu 14 lei + sucul 4 lei (repet: pentru evidenta stocurilor); ori daca facem 14 lei + 4 lei = 18 lei !

    Infidel Gastro

    1 November 2011 at 15:08

    Ovidiu, dacă la ORICE meniu sucul este inclus în preţ, iar preţul meniului afişat este de 15 lei (nu 14, vezi şi imaginea cu bonul) înţeleg că nu mai am de plătit nimic în plus. Ca şi client nu mă interesează de evidenţa stocurilor de sucuri vândute de McDonald’s. Pe tine te-ar interesa?

Avram Ovidiu

2 November 2011 at 3:16

Ok, eu am dat exemplul meniului mediu beef wrap care e cu 2 lei mai ieftin decat cel mare. Meniu mediu (18 lei) + 2 lei pentru a fi meniu mare = 20 lei pentru meniul mare cumparat de tine. Nu cred ca ai vazut pretul afisat la meniul mc wrap, pentru ca nu este afisat in lista de preturi de pe meniu bord-ul de deasupra zonei de servire. Nu este afisat din ratiunea faptului ca nu exista loc pentru produsele sezoniere pe lista de preturi. Oricum daca ai fi mers cu bonul la casa si ai fi intrebat un manager ti-ar fi raspuns cu placere la nelamurire. Cazuri de genul tau au fost, iar clientii au fost lamuriti dupa. E normal sa nu te interezese ca si client motivul, insa pentru ca McDonald’s nu este o societate comerciala care face evaziune fiscala trebuie sa respectam toate regulile impuse de catre ANAF. Toate bune si te asteptam cu drag in restaurantele McDonald’s!

    Geo

    10 June 2013 at 9:27

    Am at3rizat aici pentru a vedea ce mai face Mc si ce mai ofera. Interesant articolul, dar si mai interesanta e replica celui care zice ca lucreaza la Mc. Se vorbeste de continutul mesei, iar omu’ pregatit in ale corporatiei o da ca tot clientul e de vina si ca, chipurile, ii indeamna sa faca evaziune fiscala. Un fel romanesc de a baga totul sub pres. Prefer KFC oricand si astept dupa cum bine zicea cineva mai sus BurgerKing, Subway, etc.

ekat

3 April 2015 at 20:20

Am intrat pe net sa vad si eu cam cat costa meniurile la mc. si asta deoarece, intr-o graba, am fost zilele trecute si am mancat cu 2 prieteni acolo. fiind tarziu si obositi nu am bagat de seama suma. ideea e ca cerusem 3 meniuri ( dar nu retin numele)…pe bon imi apar 3 meniuri Maxi 1955, la care se adauga separat cola la 5,7 lei paharul si ketchup la 2 lei pliculetul. deci meniul a ajuns undeva la 24 de lei, ceea ce mi se pare enorm, plus ca imaginea cuprindea sucul in meniu. cred ca e a doua oara cand merg la mc ( da, surprinzator, stiu dar la ora aia nu am nimerit altceva) si cu siguranta este ultima data in viata asta. poate in alta. daca stie cineva sa ma lamureasca de ce 24 de lei….multumesc ( fapta e consumata, doar asa, ca sa aflu si eu)

Deea

13 December 2015 at 8:52

Mie mi se pare cel mai bunMc Puisorul si cartofi ca la Mc nu gasesti plus ca preturile sunt bune si sucul chiar este inclus in meniu nu mi s.a intamplat niciodata sa nu mil dea in fine la mc mananci cald si bun dar daca te duci la o patiserie dai 6 lei pe un sandwich cu smitel plus ca il mananci rece si nu e bun de nimic daca nu va convine numai mancati si gata eu tot cred ca Mc puisorul si cartofii sunt geniali

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul