Ana Lugojana mai dă și rateuri

În drumul dinspre Deva spre Timișoara, chiar înainte de Lugoj, găsim pe dreapta un restaurant de mare faimă și bună tradiție. Toată lumea pe care-am întrebat are doar cuvinte de laudă pentru ei. Pare-se că se descurcă grozav cu grătarele și clătitele.

Ei bine, în drumul meu spre Timișoara, m-am oprit să gust și eu niște grozăvii pe-acolo, așteptându-mă la o masă cel puțin grozavă. Mi-am parcat căruța și mi-am ales o masă răsfoind cu poftă meniul. Atmosfera era chiar plăcută: aducea a han, cu mese ocupate random de oameni evident la drum. Ne cânta o colecție de muzică ușoară, Compact și colinde ne-Hrușciene.

N-am așteptat mult și o doamnă chelneriță mi-a luat comanda: o ciorbă de văcuță și o iahnie de fasole cu cârnaț de porc. Foarte curând m-am trezit sub nas cu un mare bol de ciorbă.

Relativ arătoasă, ciorba nu era tocmai rea. Și mai era și mare. Puțin cam prea dulce, dar după ce-am mai adăugat niște sare și piper totul a fost bine. Singura problemă în toată povestea asta era carnea plină de zgârciuri crocante, o trăsătură a cărnii de văcuță care nu cred că face cinste unui bucătar care se respectă. Totuși, pentru un 7 lei, o porție mare și gustoasă de ciorbă chiar și cu zgârciuri sună acceptabil.

Apoi am primit iahnia și-aici totul s-a-ntors pe dos. Fasolea era suspect de gălbuie și absolut anostă la gust. Am pus sare, am pus piper, fasolea tot aducea cu un fel de piure de hârtie. Dacă mai pui că acel cârnaț de porc era de fapt un crenvuști prăjit, parcă niște dezamăgire s-ar potrivi de minune. O dezamăgire de 8 lei pe porție.

Nu știu ce să zic, în jurul meu grătarele altor meseni arătau superb și miroseau și mai bine, iar clătitele unei doamne de la două mese distanță păreau cel puțin genial. Secretul unei mese bune la Ana Lugojana poate fi totuși să comanzi ceea ce-i ține faimoși, pare-se că dacă dai pe lângă te-așteaptă o masă degeaba.