Mâncare la Târgul de Crăciun din Timișoara

Timișoara

Când mă gândesc la târgurile de Crăciun din anii trecuţi mă cuprinde aşa o melancolie de nici nu pot descrie… dar clipesc de mai multe ori, iar apoi regretele încep să curgă. De ce regrete? Pentru că nu mai există acel farmec de odinioară, pentru că nu mă mai tentează nimic din ce înseamnă în ziua de azi târgul, pentru că abia se simte că suntem în prag de sărbători. Nici oraşul nu mai e la fel de frumos luminat ca în alţi ani. Cât despre mâncare…

Nu cred că sunt mulţi timişoreni care să nu fi încerca păpica de la căsuţele din centrul oraşului, căsuţe cu care ne-am obişnuit în fiecare an înainte de Crăciun şi înainte de Paşte. Dacă la Târgul de Paşte lucrurile au stat cât de cât diferit, iarna se pare că vrea să ne arate că e un pic mai puternică decât primăvara şi a ţinut departe de acest târg comercianţii care ne mai ofereau şi altceva de păpat.

Îmi amintesc cât aşteptam în anii trecuţi să înceapă târgul, nu ştiu parcă acele mâncăruri, deşi atât de banale, aveau ceva magic în ele, o aromă de iarnă care ne încânta sufletele.

Anii trecuţi luam aproape de la fiecare căsuţă cu mâncare măcar un preparat ca să-mi fac o idee ca apoi să le diferenţiez. Încă de anul trecut mare mi-a fost dezamăgirea realizând că practic nu mai am ce diferenţe să fac, pentru că oriunde te învârţi e aproape aceeaşi mâncare, fără niciun Dumnezeu. Dar să le iau punctual.

De fiecare dată trebuie să încerc micii, care desigur că nu prea des se întâmplă să fie calzi, majoritatea fiind preparaţi mult înainte să fie comandaţi. Doar în cazul în care pofta vine seara când multă lume merge la înghesuială, mai primeşti şi mici calzi, chiar dacă uneori stai până să se prăjească. Dar nici măcar micii mai reci nu sunt o problemă pentru mine. Problema era de unde să-i cumpăr. Terasa Nora care e veşnic prezentă la acest târg nu avea. Împreună cu o prietenă ne-am tot învârtit până să dăm de ceva mici care să pară cât de cât buni de mâncat. Îmi pare rău că nu ştiu denumirile comercianţilor, dar cum prea puţini sunt cunoscuţi la noi în Timişoara, şi cum firmele nu prea erau scrise la vedere, probabil după localizarea căsuţelor sunt mai simplu de depistat.

Consultându-mă cu prietena mea, am căzut de acord că micii de pe acelaşi rând cu Terasa Nora ar fi cei mai potriviţi, dar când să ne aşezăm la rând, stupoare! nenea care se ocupa de mici scapă vreo 5 pe jos, în fleşcăiala care era după o ploaie şi cu nonşalanţă îi ridică şi îi pune pe grătar. Ce s-o fi gândit? Tot maronii trebuie să ajungă. Am rămas fără cuvinte, nici să ripostăm n-am fost capabile în faţa unei astfel de mizerii omeneşti. Ok, ştiu că de cele mai multe ori nu vedem cum ne este preparată mâncarea, dar cât timp nu vezi, parcă nici nu-ţi faci filme în cap, iar când deja ştii…

Cu toate astea am continuat colindatul. Am ajuns la căsuţa cu caşcaval (foarte bun, dar la un preţ nesimţit), lângă care am găsit nişte mici care chiar arătau bine. Ca să fie uşor de reperat, undeva pe lângă Moda Alis, dar în spatele căsuţei din faţa magazinului. Am luat la pachet câţiva mititei la 2,5 lei bucata şi o porţie de cartofi prăjiţi. Micii n-au fost extraordinari, în schimb cartofii au fost buni. O altă chestie, doamna care servea lua pâinea cu mâna cu care lua şi banii. Punct mare minus.

O altă remarcă la căsuţa de vis-a-vis de Nora, un pic mai în dreapta, e o tarabă mare cu mâncare, poate cea mai mare, unde toate arată bine, dar problema e că tanti care serveşte are prostul obicei să pună mâna pe toţi micii după ce îi ia cu furculiţa pentru a-i pune pe carton. E cam prea mult!

Poate par nebună cu fixurile astea, dar mintea funcţionează asupra acestor lucruri atât de importante în ziua de azi.

Nu puteam pleca de la târg fără un kürtős kalács pe care l-am luat de la prima căsuţă cum vii de la cinema Timiş. A fost cu nucă şi a fost excelent.

Şi cum fetele nu obosesc de atâtea plimbări, în altă zi prietena mea vroia hamsii aşa că ne-am îndreptat la căsuţa de vis-a-vis de Amely. De la ei am cam luat în anii trecuţi şi mi-a plăcut. Am luat o porţie de cartofi pe care am dat 7 lei şi un cârnaţ afumat şi prăjit la 8 lei şi nişte mici pe care mai bine nu-i luam. Prietena mea a dat pe hamsii 5 lei şi a zis că au fost ok, dar nu încât să mai vrea şi altădată. Aici fetele care servesc se poartă cel mai frumos cu clienţii. E de remarcat.

Din păcate cârnaţul nu se putea mânca, atât era de tare. Probabil stătea de câteva zile. Nici măcar să-l tai cu cuţitul n-am reuşit.

Sperând să am mai mult noroc la altă ieşire, în una din zile am încercat nişte mici de la una din căsuţete care sunt pe partea cu Violeta şi librăria Eminescu. Tantile de acolo păreau de treabă şi mi-am zis că şi mâncarea trebuie să fie bună. M-am înşelat! Nici n-am cuvinte să descriu ce mici fără gust am primit.

Am doi prieteni înnebuniţi după gulaş şi în fiecare an erau mulţumiţi de ceea ce luau de la târg. Anul acesta şi-au schimbat părerea.

Am un regret mare legat de târg. Până acum 2 ani venea o tanti din Ungaria cu nişte murături cum n-am mai pomenit. Erau scumpe, e drept, dar acum se simte lipsa ei.

La una din ultimele plimbări prin centru am luat în cele din urmă mici şi de la Terasa Nora. Erau amari. Bine că am luat şi cartofi prăjiţi care erau asemănători cu cei de unde am luat prima oară. Ce să zic? Tot cartofi congelaţi erau, aşa că nu prea e de comentat.

Tot de la Nora am luat şi o plăcintă cu brânză sărată care e una din cele mai negustoase încercate până acum.

Şi ca să-mi satisfac din nou pofta de kürtős kalács, am luat de la un nene care vinde aproape de restaurantul Lloyd şi de la care am luat anul trecut şi mi-a plăcut. Anul ăsta însă s-a prostit. În loc de nucă, erau mai mult seminţe de floarea soarelui. Era şi nucă, nu zic, dar foarte puţină. Dezamăgire deci şi pe partea asta.

Oricum preţul de 10 lei pe un kürtős kalács mare tot mi se pare nejustificat, mai ales privind mâinile murdare ale celor care îl fac.

Una din noutăţile de anul acesta este taraba celor cu pleskavica, pe care îi găsim şi în complex şi despre care urmează să scriu. N-am luat de la ei din centru pentru că nu mi-a plăcut carnea când am cumpărat din complex şi n-am mai vrut să mă risc.

M-am cam săturat de aceleaşi produse pe care le găsim la târg. Vreau să mai apară şi altceva, cum a fost de Paşti taraba cu paste.

Ce se mai găseşte şi acum e deja nelipsita plăcintă întinsă cu tot felul de umpluturi, un ştrudel împăturat altfel adică, la preţul de 3 lei pe suta de grame. Prea scump având în vedere că o bucată iese cel puţin la 5 lei. Când te gândeşti că de 10 lei faci acasă o tavă…

Oare ce fac inspectorii OPC pe vremea târgului? Sunt blânzi pentru că vin sărbătorile?

Încă visez la un târg de poveşti… poate anul care vine va aduce şi un târg mai pe gustul meu. 🙂

Şi dacă tot ne luăm rămas bun de la 2011, vă doresc şi eu împreună cu echipa foodcrew să aveţi sărbători frumoase, cu multe zâmbete şi cu mâncare cât mai delicioasă!

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul