Cândva prin școala generală am citit cu toții despre Moara cu noroc. Ei bine, moara asta cu noroc era în Ineu, undeva la nord de Arad înainte de primul Criș. Săptămânile astea de vară am prins ocazia de a mânca de două ori la un restaurant proaspăt deschis (de prin iunie, cam așa), restaurant numit tot Moara cu noroc. Există și o legendă locală cum că Moara cu noroc din poveste ar fi fost chiar pe locul actualului restaurant.
Actuala Moară cu noroc e o pensiune încă în amenajare. Restaurantul însă e mai mult decât finalizat. E funcțional și pare de-a dreptul promițător. Sală mare cu multe scaune, o sală separat pentru activități culturale de tip „pub” și o terasă largă cât să-ncapă tot poporul ce trece pe lângă ei. Ba chiar cei de-acolo se laudă cu un bucătar grozav de priceput adus de undeva de prin Ungaria.
Cu prima ocazie am abordat problema unei ciorbe tradițională de-a noastră, una de burtă. Ca tot românul care se respectă, ciorba de burtă e unul din primele mâncăruri pe care le-ncerc la restaurantele tradiționale.
Ce-aș putea oare să comentez? Absolut nimic. Ciorba a fost cu adevărat grozavă. Se simțea smântâna, burta era fragedă și destulă, iar zeama avea combinația aia grozavă de arome între usturoi, dulceag și acrișor. O ciorbă românească zdravănă, chiar dacă mă așteptam ca bucătarul ungur să ne se prea priceapă la ea.
Prețul însă cam măricel. Ciorba a făcut 12 lei, iar pentru un loc proaspăt deschis pe drumul de la Ineu spre Pâncota mi se pare un orizont de preț cam îndrăzneț. Pe de altă parte porția a fost dublă, bolul cu a doua porție așteptând lângă mine cu încredere .
Azi am ajuns din nou pe la ei. Am comandat însă ceva mai modest și complex, un meniul zilei. Pe tăblie scria cu cretă meniul: supă de pui, pulpă de porc cu cartofi copți și la desert o clătită cu dulceață. Cum aș fi putut să mă abțin când scria mare „clătită”?
De felu-ntâi am primit așadar o supă de pui. Supă bunicică, dar cam prea sărată după gustul meu. Mă gândesc că asistenta bucătarului o fi fost mai ambițioasă dimineața aia și a scăpat un deget de sare în plus. Altfel supa bunicică și destulă. Am apreciat pătrunjelul fain aromat, nu doar pus pentru aspect.
La felul doi am primit cum spuneam mai sus două felii de pulpă de porc cu cartofi copți și o grămăjoară sănătoasă de varză proaspătă. O combinație faină. Pulpa a fost foarte faină. Puțin iute-piperat, și fain aromată. Chiar o idee cam ațoasă, dar nu cât să deranjeze. Cartofii copți cu boia (bine-nțeles) și morcovi au fost și ei faini, dar tot piperul din friptură a fost vedeta.
Pentru desert am primit cum vă ziceam o clătită cu dulceață. Poză însă nu vă dau, când m-am trezit cu clătita sub nas am uitat tot și-am făcut-o rapid dispărută. Dulceața a fost bună, n-am prea recunoscut fructul dar a fost din aia puțintel aspră-amăruie. Clătita în sine m-a dezamăgit însă. Nu cine știe ce aromă.
În orice caz, prânzul de azi a fost un total de 15 lei. Pentru meniul zilei e un preț bun, mai ales că avea și desert inclus iar porțiile sesizabil mai mari decât prin centrul Timișoarei.
Cu siguranță oi mai încerca mâncarea pe-acolo când am drum. Mă aștept să-și mărească puțin oferta din meniu și să-nvețe să nu mai pună chiar atât de multă sare în supe.
Nici un comentariu