Clasă şi rafinament la Perena

Restaurant Perena
Timișoara

Dacă de apa Perena am cam auzit cu toţii şi nu e o mare surpriză, faptul că există în Timişoara un restaurant cu acelaşi nume, nu ştiu câţi dintre noi cunosc.

Restaurantul se află în zona centrală a oraşului mai exact unde obişnuia să fie o sală de fitness înainte pe nume Salamandra, sau după cum ştie mama şi alţii trecuţi de 40 de ani, la Băile Neptun. Pentru cei care încă nu au reuşit să localizeze locul de care vă zic, poate podul Decebal de după Prefectură vă mai ajută puţin. 😀

Clădirea este una veche plină de istorie, iar în momentul în care păşeşti înăuntru te întâmpină o atmosferă regală. Localul este recondinţionat păstrând însă vechea arhitectură.

Îmi place mult ideea că înainte să ajungi în restaurantul propriu-zis, nu ai cum să treci pe lângă şi să nu observi un bar în stil american cu o masă de biliard în mjloc numa’ bună pentru oamenii de afaceri care să se delecteze înainte sau după masă.

Restaurantul nu este foarte mare, oferind posibilitatea unui prânz sau cine de afaceri în linşte şi relaxare. Ca decor, este realizat în stilul art-deco, cu mult bun gust.

Perena

Decor Perena de Halloween

Meniu Perena

Meniul este foarte variat şi predomină mâncarea cu peşte, peşte pe care-l aduc chiar din Italia din câte am înţeles. De cum am deschis meniul, mie mi-a făcut cu ochiul un produs mai de iarnă ca să spun aşa şi anume muşchiul de viţel feliat cu hribi. N-am stat prea mult pe gânduri având în vedere faptul că pentru mine orice vine cu ciuperci în farfurie este cu siguranţă delicios. Colega mea s-a lăsat convină de ceea ce a găsit în meniul special dedicat verii, şi anume pene mediterane.

Înainte să vină mâncarea comandată, am primit o gustare constând în focaccia, alături de măsline, ulei de măsline şi, cred eu, un soi de oţet balsamic.

Gustare Perena

Nu am aşteptat prea mult după mâncare, ori timpul nu părea a trece greu într-o locaţie aşa frumoasă. Farfuria mea arăta delicios şi lăsa în urma ei un miros de poveste.  Deşi nu părea o porţie cu care să mă lupt prea tare pentru a o termina, pe măsură ce mâncam mi-am dat seama că este extrem de consistentă.

Muschi de vitel

Pranz la Restaurant Perena

Carnea de viţel era feliată şi gătită exact pe gustul meu, adică nici prea-n sânge, nici prea bine făcută, ci numai bună. Era suculentă şi îmbibată cu sosul de vin alb şi usturoi în care se scălda mâncarea din farfurie. Hribii (porcini, după cum scrie în meniu) au venit  ca o cireaşă de pe tort să completeze şi să desăvârşească gustul mâncării. Pentru ca experienţa să fie completă, am primit şi puţin vin roşu pentru a-l savura în timpul mesei, alături de mâncare.

Muschi de vitel cu hribi

Hribi

Pranz la Perena

Celelat fel de mâncare nu s-a lăsat cu nimic mai prejos şi asta vă spun pe gustate. Porţia de pene mediterane conţine roşii cherry, măsline negre, caşcaval şi parmezan. Credeţi-mă pe cuvânt că e o mâncare atât de răcoritoare, perfectă pentru sezonul care, din păcate, nu demult s-a încheiat.

Penne mediteraneene

Penne mediteraneene la Perena

Paste la Perena

Vă daţi seama că după aşa o masă consistentă nu a mai avut loc e desert, deşi mi-ar cam fi făcut cu ochiul câteva de pe listă. Data viitoare însă, sigur voi încerca unul din ele. 😀

Preţurile la un astfel de local sunt pe măsura serviciilor pe care le găseşti acolo. Astfel că ceea ce noi am servit costă:

  • Penne mediterane – 38 de lei – 250 de grame
  • Muşchi de viţel cu hribi – 68 de lei – 250 de grame

În mod evident localul are clienţii săi fideli care vin pentru produsele de calitate şi diversitatea pe care o găsesc aici. De la piept de pui cu lămâie şi salvie, la tocăniţă de iepure sau rasol de viţel cu os şi până la deserturi cu ingrediente de calitate şi o colecţie impresionată de vinuri, Restaurantul Perena pare locul perfect pentru clienţii business sau pentru un eveniment cu adevărat special, aşa că vă recomandăm cu drag localul! 🙂

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Restaurant Perena

Adresă:
Splaiul Nistrului 1, Timișoara
Telefon:

[…] dintre cele mai de clasă locuri pentru luat masa de la mall este restaurantul LaVela. Deşi de-a lungul timpului am trecut de vreo cel puţin o sută de ori pe lângă el, […]

[…] prin târg că Restaurantul Graf din Oradea e unul dintre cele mai bune din ţară (a spus-o un nene, bucătar la emisiunea aia celebră, MasterChef). Şi pentru că eu de curând am […]

[…] trecem prin zonă de mai multe ori pe an, la şi dinspre comuna respectivă. Şi cum mai apar şi ocazii festive, sau doar chef de mâncat “în oraş”, de cele mai multe ori ne orientăm spre acest local, cu […]

[…] mai zic nimic de friptura de vită, care era delicioasă, suculentă, şi se topea în gură, şi nici de sosul cu ceapă […]

[…] din nou, de tăițeii de casă din copilărie. Eu sunt un mare iubitor de ciuperci, așa că hribii au fost extrem de potriviți alături de aceste paste. Dacă ar fi să aleg, aș merge pe spatzle […]

[…] era moale, gătită mediu, nici prea în sânge, nici prea prăjită, numai bună și suculentă. Pommes duchesse erau moi, […]

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul