Mâncare cu și fără foc la BIOFresh

Bio Fresh
Timișoara

Pentru că s-a scris pe FoodCrew de foarte multe ori despre mâncarea de la BIOFresh, m-am gândit să vă prezint o compilație de preparate pe care le-am încercat în cursul a trei vizite la acest restaurant: supă crudă de spanac, supă cremă de ciuperci, pateu crud de morcovi, cartofi copți cu raita, bruschete cu humus, bruschete cu rucola și tofu.

Să le luăm pe rând:

Supă crudă de spanac

Având în vedere că am mai încercat supe crude atât la restaurant, cât și în propria bucătărie, eram familiarizată cu acest fel de mâncare. Totuși, supa crudă de spanac mi-a depășit orice așteptări.

În primul rând, nu am mâncat niciodată spanac crud. E foaaarte bun! Supa de la BioFresh e realizată din spanac și avocado, acesta din urmă oferindu-i o textură cremoasă, fină. Are gust de usturoi, culoare verde crud, și câțiva stropi de ulei de măsline deasupra. Ochii mei au apreciat explozia de clorofilă, iar organismul s-a simțit energizat și revigorat după o asemenea mâncare sănătoasă.

supa cruda spanac biofresh

supa cruda spanac

Supă cremă de ciuperci

Prietena a ales o supă cremă de ciuperci cu crutoane. Din impresiile ei am înțeles că i-a plăcut foarte mult. În afară de ciuperci, supa mai conține morcovi, ardei, ceapă, usturoi, mărar și ulei de măsline.

supa crema ciuperci biofresh

supa crema ciuperci

Pateu de morcovi

Participasem cu ceva timp în urmă la o lecție de gâtit unde organizatorii ne-au arătat cum se prepară acest pateu. La final, ne-au dat să degustăm preparatul și țin minte că mi-a plăcut, tocmai de aceea am fost tentată să comand o porție pentru a-l savura pe îndelete. Alegerea a fost inspirată. Pateul a venit într-un bol, alături de o lipie (alegerea noastră, se poate servi și cu pâine). Atât eu cât și prietena mea ne simțeam pe jumătate sătule după supa de la primul fel (paradoxal!) așa că, numai bine am împărțit pateul de morcovi și ne-a ajuns la fix. Din câte am înțeles, pateul e făcut din morcovi, migdale, usturoi, ardei și fulgi de drojdie. E preparat fără foc, doar prin mixarea ingredientelor, are o culoare portocalie apetisantă iar gustul e proaspăt și aromat.

În meniul BioFresh se mai găsesc și alte pateuri interesante pe care am de gând să le testez curând. De pildă, Pateu suprem (seminţe de floarea-soarelui, morcovi, roşii uscate, ţelină, condimente) sau Pateu de smochine (smochine, roşii uscate, ardei, usturoi, curry), ambele fiind la prețul de 12 lei.

pateu de morcovi

pateu morcovi biofresh

pateu morcovi lipie

Cartofi copţi şi raita de castraveţi

Recunosc că pe mine mă fascinează mai mult preparatele vegane din meniul BioFresh, cu toate că am încercat și câteva din cele gătite cu foc, de exemplu felurile cu orez, care sunt delicioase. Cu ocazia altei vizite la restaurant prietena care mă însoțea a dorit să comande ceva sățios și a ales o porție de cartofi copţi cu raita de castraveţi. Cartofii erau tăiați bucăți mari și copți împreună cu semințe de dovleac. Deasupra erau presărate feliuțe de praz crud. Sosul numit “raita” era realizat din castraveți și tofu. Am gustat și eu din mâncarea ei și mi-a plăcut gustul, însă nu aș cataloga preparatul în topul celor mai bune ale restaurantului. Cartofii mi s-au părut prea simpli pentru gustul intens și aromat cu care eram obișnuită.

cartofi copti raita biofresh

cartofi copti raita restaurant biofresh

cartofi copti raita

Bruschete

Pentru că vroiam să încercăm două tipuri de bruschete, am întrebat chelnerița dacă ne poate ajuta cu un mix: o bruschetă cu humus și una cu tofu și rucola. Ne-am învoit să plătim pentru această porție prețul celei cu rucola, care era mai mare (10 lei) și foarte tare ne-am bucurat când ne-a zis că se poate 😉

Cele două bruschete uriașe arătau excepțional de apetisante, abia am așteptat să termin de fotografiat ca să le simt gustul. Cea cu humus era servită cu felii de măsline negre deasupra. Gustul era aromat cu usturoi iar humusul era concentrat, cu o textură mai solidă și cu o coloare mai intensă decât cel care se găsește la restaurantele siriene sau libaneze. Cea cu rucola și tofu a fost un deliciu, din punctul meu de vedere: pastă de tofu cu rucola așezată pe felia crocantă de pâine de secară iar deasupra pătrunjel proaspăt și bucățele de roșii. Pentru cei care adoră gustul de rucola aceste bruschete sunt minunate!

bruschete biofresh rucola humus

bruschete biogresh timisoara

bruschete rucola humus

Detalii practice

Ora prânzului este un moment destul de prost pentru a merge la BioFresh. Restaurantul fiind plin, a fost greu să găsim o masă liberă.

Prețuri

Supă crudă de spanac – 300 ml – 8 lei
Supă cremă de ciuperci – 300 ml – 8 lei
Pateu de morcovi – 12 lei
Cartofi copți și raita de castraveți – 350 g – 12 lei
Bruschetă cu humus  – 300 g – 8 lei
Bruschetă cu rucola și tofu  – 300 g – 10 lei

Concluzii

Mâncărurile crude sunt excelente și le recomand sincer! Iar dacă nu vă încumetați la un meniu 100% raw vegan, meniul oferă foarte multe opțiuni de preparate gătite. Totul e să vrei să explorezi gusturi noi față de ce ești obișnuit să mănânci acasă.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Bio Fresh

Adresă:
Strada Francesco Griselini 2, Timișoara
Telefon:
Website:

[…] aș merge zilnic acolo. Având în vedere că v-am spus de mai multe ori cât de bună e mâncarea, acum o sa povestesc despre trei deserturi pe care le-am încercat la ei și mi-au plăcut foarte […]

[…] Humusul m-a luat și el prin surprindere. Nu mă așteptam să fie servit cu lipie prăjită în ulei. Deși scria în meniu, lipia crocantă nu m-a dus cu gândul la așa ceva. Combinația a fost interesantă, deși eu personal prefer în continuare lipia simplă. Humusul a fost puțin diferit de cel pe care îl încercasem în alte părți, mai concentrat și cu mai mult usturoi. Nu a fost rău, doar că nu a fost chiar pe gustul meu, iar prețul de 18 lei mi s-a părut cam mărișor pentru cantitatea oferită. […]

[…] început cu o salată fără carne, bună și răcoritoare: rucola, salată iceberg, cubulețe de mozzarella, bucăți de roșii, […]

Comentarii

doru

18 March 2013 at 23:10

@Andreea C – nu se numeste Balance – astia s-au mutat in locul lasat liber de BioFresh care s-a mutat putin dupa colt si… DA! @Sorina J sant ingrozitori dar vorbim tot de Balance!
BioFresh este super!

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul