Restaurantul Elisabeta, farmecul irezistibil al interbelicului

Où sont les neiges d’antan?

Cred cǎ existǎ destui admiratori ai Bucureştiului interbelic şi a ceea ce reprezintǎ el în peisajul cultural autohton. Sper sǎ nu mǎ înşel. Sper din toatǎ inima cǎ oamenii mai pot privi cu nostalgie chiar şi spre timpuri pe care le-au cunoscut doar prin intermediul poveştilor spuse de bunici bonomi sau a cuvintelor bine potrivite de scriitori sau gazetari iscusiţi. Şi apoi, mǎ întreb: cum sǎ nu-ţi placǎ Bucureştiul braseriilor, grǎdinilor, cafenelelor, birturilor sau teraselor? Cum sǎ nu-ţi fie dragi favoriţii, poeţii boemi şi gurmanzi, foxtrotul şi domnii care sǎrutǎ mâinile înmǎnuşate şi parfumate ale doamnelor?

De curând, Micul Paris s-a îmbogǎţit cu un nou restaurant, Elisabeta, inspirat de „realitatea socialǎ şi culinarǎ interbelicǎ”. Restaurantul se aflǎ într-o clǎdire construitǎ în 1912 în stil eclectic care a adǎpostit de-a lungul timpului Clubul Austro-Ungar şi Micul Senat al României, printre altele. Restaurantul dispune de 4 sǎli: Sala Regina Elisabeta (restaurantul propriu-zis), Bistro Elisabeta, Sala Carol I şi Sala Carol II, toate pretându-se atât evenimentelor private, cât şi corporate.

Dar eu poposisem acolo pentru a mǎ înfrupta din bucatele cu influenţe interbelice, aşa cǎ am aşteptat cu un pahar de apǎ rece în faţǎ, legǎnatǎ de frumoasele melodii de petrecere specifice epocii. E bine de ştiut cǎ mâncarea este gǎtitǎ chiar atunci la Elisabeta, iar chelnerii vǎ vor înştiinţa pe loc cât timp va dura pânǎ ce comanda voastrǎ este gata. Iar mâncarea meritǎ cu prisosinţǎ sacrificiul aşteptǎrii.

M-am decis greu, meniul fiind stufos şi „franţuzit” bine, în ton cu capriciile vremii. Cea care mǎ însoţea a optat pentru o salatǎ Elisabeta, în care am recunoscut bucǎţi fragede de carne, rucola şi parmezan din belşug. Salatele- cu piept de curcan, cu creveţi sau cu ton şi ierburi aromate provensale- au preţuri de la 18 la 28 de lei şi reprezintǎ o alegere consistentǎ şi sǎţioasǎ pentru un prânz cu dichis.

Aşa cum am zis, m-am decis destul de greu, alegându-mi într-un final un meniu pe bazǎ de peşte, delicios atât ca gust, cât şi ca prezentare. Pofticioşii vor putea alege la aperitiv un carpaccio de somon (32 lei) sau un platou regal (somon afumat, batog afumat, caviar negru, caviar Manciuria, unt, ceapǎ, capere,  ouǎ de prepeliţǎ) – 79 lei, printre multe altele.

Mie mi-au sclipit ochii la cochiliile Saint-Jacques (29 lei) şi bine am fǎcut cǎ mi-am ascultat instinctele pentru cǎ au fost o revelaţie. Mǎnânc pentru prima datǎ acest preparat şi papilele mele au tresǎltat de plǎcere la contactul cu umplutura din fructe de mare, parmezan şi pesmet, împrietenitǎ delicios cu pǎtrunjel aromat şi un sos dulce-acrişor, asemǎnǎtor celui pe care-l gǎsim în mod tradiţional în bucǎtǎria chinezǎ.

Felurile principale sunt la fel de ademenitoare, începând cu supele- ca cea franţuzeascǎ de ceapǎ (14 lei) şi continuând cu codul negru la grǎtar (39 lei), magret de canard, adicǎ piept de raţǎ, sos de şampanie şi coniac (54 lei), fripturǎ de viţel în lapte, prepeliţǎ cu sos de brânzeturi (32 lei) sau pulpǎ de raţǎ confiatǎ (28 lei), creveţi, raci sau pui de baltǎ, cât şi câteva preparate tipic româneşti, ca pastrama de oaie sau inegalabilele sarmale, cu preţuri între 24 şi 74 lei. Restaurant premium, preţuri pe mǎsurǎ.

Eu am optat pentru dorada la grǎtar (34 lei), o altǎ noutate pentru mine, pe care de mult timp îmi doream s-o încerc. Carnea doradei este albǎ, bogatǎ în proteine, moale, dulce şi, dupǎ  cum aflat, nu e strǎinǎ nici de vitamine. Deşi foarte bunǎ, nu o gǎsesc superioarǎ pǎstrǎvului, de exemplu, chiar dacǎ preţul sugereazǎ asta în mod explicit. Dorada a zǎbovit în farfuria mea alǎturi de legume la grǎtar, feliate fantezist, şi tapenade, o pastǎ de mǎsline cu anşoa, pe care am întins-o cu poftǎ pe o pâinicǎ caldǎ.

Urma desertul, pe care îmi propusesem încǎ de la început sǎ nu-l ratez. Şi cum ai putea zice nu tartei regale -din biscuiţi digestivi, cremǎ de lǎmâie, bezea şi fructe de pǎdure (16 lei), sau lacrimilor de ciocolatǎ (22 lei), zabayonne-lui (21 lei) şi desertului Elisabeta- îngheţatǎ de stafide, mousse de scorţişoarǎ(22 lei)?

Eu am ales crêpes suzette (15 lei), reţeta casei, flambate chiar în faţa noastrǎ de mâini pricepute. Potrivit de dulci, clǎtitele au fost ameţite puţin în sos de portocale şi aşezate în farfurie cu o cupǎ de îngheţatǎ deasupra. Ȋngheţata rece complimenta gustul clǎtitelor cǎlduţe şi aşa s-a încheiat o masǎ excelentǎ, într-un loc plin de istorie şi amintiri, cu personal amabil şi îndatoritor şi cǎruia nu pot decât sǎ-i urez viaţǎ lungǎ pe scena gastronomicǎ bucureşteanǎ.

Credit foto 1 şi 2: Restaurant Elisabeta