Prânz săţios şi gustos la BIOfresh

Bio Fresh
Timișoara

Când te hotărăşti să iei un prânz în oraş, prânz care să fie bun, săţios şi cu adevărat sănătos, atunci una dintre soluţii ar putea fi Restaurantul BIOfresh, singurul restaurant din oraş cu mâncare vegetariană.

Acum că a fost identificat restaurantul, trebuie să venim şi cu un avertisment: pentru Biofresh trebuie să ai timp şi răbdare, deoarece la ora prânzului este mereu aglomerat. Ştiind acest lucru, am hotărât împreună cu colega Nuţi să luăm un prânz mai târziu. Astfel pe la 14:10 ne-am hotărât să pornim spre locul cu pricina, dar când am ajuns, surpriză, în continuare era foarte aglomerat. Am aşteptat cam 10 min până s-a eliberat o masă, dar o dată ce masa a fost eliberată ne-am pornit aventura “Prânz”. Să vă povestesc ce m-a încântat pe mine la BIOfresh.

Despre Restaurant ca amplasament şi ambient s-a mai scris în alte recenzii existente, drept pentru care voi povesti despre experienţa mea la BIOfresh.

Meniul la BIOfresh este unul strict vegetarian, dar poţi găsi de toate de la sucuri, fresh-uri de toate felurile (din fructe, legume, fulgi, de sezon sau nu), ceaiuri, continuând cu supe, supe crude, diferite mâncăruri gătite, salate, mâncăruri raw, precum şi dulciuri sănătoase, gustoase şi repede de făcut, nefiind gătite la foc, coacere şi alte cele, ce necesită ore fără rost în bucătărie.

Fiindcă sunt o mare fană a restaurantului BIOfresh şi îmi place să încerc mereu ceva nou, după ce am studiat meniul, de data aceasta am ales un Mix de legume cu anghinare şi desert Turn Bicolor.

Mix de legume cu anghinare la cuptor

Desert BIOfresh

Sinceră să fiu e unul dintre cele mai bune feluri pe care le-am mâncat până acum la BIOfresh. Pare a fi de departe combinaţia ideală dintre cartofi dulci, năut, spanac, praz şi anghinare, cea din urmă având un gust mai acrişor copt, ideal. Peste vine o mână de seminţe de dovleac şi parmezan vegetal care să întregească totul. Mâncarea aceasta se face la cuptor şi a fost servită imediat fiind puţin cam caldă dupa gustul meu (deşi ţin să subliniez că îmi place mâncarea destul de fierbinte).Dacă aştepţi puţin însă, e foarte bună, parcă se topeşte totul în gură şi pe măsură ce mănânci te bucuri de alegerea făcută.

Mix de legume cu anghinare

Mix de legume

Bineînțeles că am comandat şi desert, chiar dacă mixul de legume a fost mai mult decât săţios şi suficient.  Pentru un desert așa delicios, merita “sacrificiul”. 😉

Am optat pentru Turn Bicolor, o combinaţie de merişoare, caju, cacao, miere şi nucă de cocos. Eu unde văd ceva cu nucă de cocos nici nu stau pe gânduri, e clar, voi alege acea combinaţie. S-a dovedit a fi şi aceasta o combinaţie câştigătoare, pentru mine. Gustul acrişor de merişoare se combină ideal cu nuca de cocos şi cacao, iar caju face tot acest turn să fie puţin crocant, dar foaaaaarte gustos, un răsfăţ pentru papilele gustative. Porţia este suficientă, chiar şi prea multă şi, poate și puţin cam dulce pentru gustul meu. Sinceră să fiu, nu am putut termina desertul, eram deja destul de sătulă de la felul principal.

Desert

Turn

Turn bicolor biofresh

Turn bicolor

Turn bicolor desert vegan

Dacă mâncarea este pur şi simplu excelentă, la capitolul amabilitate şi servicii în schimb, BIOfresh ar trebui să mai lucreze puţin, deoarece, pentru a fi numărul unu trebuie să fie toate la acelaşi nivel. Ca sugestie, mi-ar plăcea ca personalul să fie mai serviabil şi un zâmbet nu ar strica, cât şi puţină muzică în surdină.

Ca preţ, pot spune că este acceptabil pentru ceea ce am comandat eu.

  • Mix de legume: 18 RON
  • Turn Bicolor: 10 RON

Cu siguranţă voi mai merge la Biofresh deoarece mâncarea este de-a dreptul excelentă şi sănătoasă, iar senzaţia de somn după mâncare nu apare.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Bio Fresh

Adresă:
Strada Francesco Griselini 2, Timișoara
Telefon:
Website:

[…] două săptămâni, am luat masa alături de Migdala la BIOfresh, singurul restaurant cu mâncare 100 % vegetariană din Timișoara. Nu sunt la prima […]

[…] mult, aveau un gust fain de grǎtar şi erau şi puţin crocanţi, exact cum îi prefer, iar legumele, o combinaţie de dovlecei, vinete, ardei gras şi ciuperci la grǎtar, au completat cum se cuvine […]

[…] integrală cu seminţe, proaspătă, unsă cu sos pesto delicios, apoi îmbucurată cu un strat de roşii, brânză tofu, la care nu s-au zgârcit şi a fost din plin. Am mai identificat și avocado, şi acesta în […]

[…] măsură. Când am ajuns, locul era plin de alţi iubitori de soare şi vreme bună. Am aşteptat puţin până s-a eliberat o masă şi aşa a început aventura […]

[…] mi-am dorit de ceva vreme să se mai deschidă cel puțin un restaurant cu specific vegetarian în oraș. Cum speranța moare ultima, s-a întâmplat și dorința […]

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul