Bun venit la Drunkenrat, noul pub din Piața Unirii!

Drunkenrat
Timișoara

Pentru că am primit recent o întrebare de la o dragă cititoare în legătură cu un nou pub deschis și meniul lor, am decis să acceptăm provocarea  şi am ajuns astfel să luăm prânzul la noul pub din Piaţa Unirii şi anume, Drunkenrat.

Situat la intersecţia dintre Matei Corvin şi George Coşbuc, mai precis în fosta locație a Grado Cafe, lângă Domul din Unirii pe colț, noul pub te întâmpină cu un colorit verde-maro, o combinaţie plăcută şi impunătoare, mai ales prin prezenţa mobilierului din lemn şi a desenelor de pe pereţi. Cu o capacitate de 65 locuri, Drunken Rat şi-a propus să fie un pub deschis NON-STOP. Da, da, ați auzit bine. Bucătăria va fi deschisă și noaptea să poată răspunde solicitărilor în orice moment. Se pare că Drunkenrat este un pub mai altfel care iese din tipar începând chiar de la numele ales. Mai multe detalii despre cum arată noutatea din oraş vă vom spune data viitoare. Nu de alta, dar am fost informate, Nuţi şi cu subsemnata, cum că vor mai fi ceva modificări, iar pe săptămâna viitoare va fi totul gata, gata.

Drunken Rats Timisoara

Să nu uităm însă adevăratul motiv pentru care am ajuns acolo, adică acela de a testa oferta lor. Am ajuns pe la ora prânzului şi pe măsură ce stăteam localul se umplea, lucru pe care pe noi ne-a surprins într-un mod plăcut având în vedere că la urechiile noastre nu ajunsese încă informația că acest local a fost deschis și nu au făcut nici foarte mult tam-tam la deschidere. Deoarece meniul era deja pe masă (mie personal îmi place acest lucru) şi fiindcă afară era foarte cald am ales câte o limonadă. Nuţi a mers pe varianta clasică, iar, eu am ales limonadă cu fructe de pădure, opțiune pe care nu o regret deloc! Limonada este chiar mare, iar fructele de pădure se folosesc în cantitate suficientă încât să simţi şi gustul, nu doar pentru colorit. În timp ce limonadele erau pe drum, am avut timp să studiem şi meniul. De apreciat iarăşi a fost faptul că nu a venit nimeni să ne streseze tot la două minute cu clasica întrebare: V-aţi hotărât?

Limonada de fructe de padure

Meniul e chiar plăcut, parcă mai altfel cu tot felul de combinaţii de supe, salate, paste, fripturi, garnituri şi bunătăţi de deserturi. Dintre toate cele, deoarece mi-era foame dar nu vroiam nimic cu carne, am ales următoarele:

  • supă cremă de broccoli cu gorgonzola;
  • tagliatelle cu spanac şi sos de gorgonzola.

A durat puţin până a venit mâncarea, dar după 10 minute, chelneriţa a venit şi şi-a cerut scuze deoarece este aglomerat, iar ei sunt la început. De înţeles şi de apreciat că am fost informate. După încă 25 minute a venit şi comanda. Un alt aspect care mie mi-a plăcut a fost că pâinea a venit din partea casei şi era pâine buuuuuuuuunnnnnnnnnnă, albă şi neagră cu seminţe! Thumbs up pentru asta!

Să revin la comandă. Trebuie să vă spun că pe măsură ce mâncam, eram tot mai încântată de ceea ce am ales. Supa avea un gust intens, dar rafinat de broccoli, combinat fin cu gorgonzola. Nu ştiu exact dacă porţia a fost mare, sau mi-a fost mie foarte foame că am mâncat-o rapid și m-am simțit sătulă. Tot ce ştiu e că a fost bună şi că  o voi mai încerca.

Supa crema

Supa crema de broccoli Drunken Rats

Fiindcă nu puteam renunţa la felul doi, arăta prea bine, am decis să încerc şi bine am făcut. Gustul de spanac proaspăt se simţea foarte bine, iar sosul de gorgonzola venea perfect în completare. Mi-a plăcut că era şi usturoi, totul pus în proporţii egale, cu rolul de a încânta clientul, rol îndeplinit din punctul meu de vedere.

Paste de la Drunken Rats

Tagliatelle cu spanac si gorgonzola

Paste cu spanac si gorgonzola

Dacă tot am spus atâtea despre meniu, e cazul să spun ceva şi despre preţuri, care sunt aproximativ în regulă pentru un local din Piaţa Unirii:

  •  limonadă cu fructe de pădure: 6,9 RON;
  • supă cremă de broccoli cu gorgonzola: 9 RON;
  • tagliatelle cu spanac şi sos de gorgonzola: 18 RON.

Dacă vor continua cel puţin aşa cum au început atunci le dorim la cât mai mulţi clienţi, că noi cu siguranţă vom mai încerca din alte specialităţi, mai ales că au şi meniul zilei la 18 RON.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+8Pin on Pinterest3
Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Drunkenrat

Adresă:
George Cosbuc, Nr. 1, Timișoara
Telefon:
Website:

[…] Am gustat și eu ca să nu vorbesc din vorbe și gusturi. Nu cred să fi mâncat vreodată paste, de fapt nici un fel de mâncare, atât de sărate. Deci, nu vă recomand pastele sub nici o […]

[…] să vă vorbesc în premieră despre acest local pentru că mi-a luat-o Migdala înainte. Am să vă povestesc însă și eu despre experiența mea și despre ceea ce am savurat eu pe […]

[…] e cam aşa: Tortelini cu şuncă crudă în sos de unt şi cimbru. Era menţionat în meniu că pastele sunt făcute în casă, un lucrur specific şi de reţinut despre Restaurantul Locanda Del […]

[…] știu, nu ați auzit până acum de acest local. Nou deschis și amplasat pe pietonala care face legătura între Parcul Botanic / Piața […]

[…] Deschis de foarte curând, Wake Up Pub & Restaurant este situat în clădirea Modex, iar pentru cunoscători și nostalgici, în locul fostei discoteci Discoland (bine, au mai fost ele multe alte cele pe acolo, dar aceasta e mai de referință). […]

Comentarii

eu

16 mai 2013 la 0:38

zace uleiului in supa aia

    Nuți Foame

    Nuți Foame

    17 mai 2013 la 9:57

    Și ce bună a fost. :)

    Migdala Sarata

    Migdala Sarata

    17 mai 2013 la 10:21

    Da, la prima impresie aşa pare. De precizat este că uleiul de măsline e adăugat la final pentru a accentua gustul de ingrediente şi combinaţia e chiar gustoasă, deloc încărcată de ulei şi cu atât mai puţin greoaie.

    Frances

    22 ianuarie 2016 la 21:56

    Da, groaznic! Supa trebuie sa fie o zeama degresata, altfel are gust bun si ni se face sila, ca sa vezi!

Claudiu

22 mai 2013 la 0:19

Arata foarte apetisant si preturile prar destul de ok. Acel uleri de masline stropit peste supa crema este pus doar de „design”.

    Nuți Foame

    Nuți Foame

    22 mai 2013 la 10:42

    Prețurile sunt decente, iar mâncarea chiar foarte delicioasă. :)

Horeca

5 iulie 2013 la 11:52

Chiar vroiam sa ma duc aici si am dat peste acest review. Multumesc frumos pentru informatii!

Bogdan

16 septembrie 2013 la 13:53

Este excelenta mancarea acolo. De cand am descoperit pub-ul, nu am mai calcat la Stradivarius. Diferenta incomnsurabila. Gatesc foarte bine, ofera la menu mancare din toate regiunile tarii (ciorbe acre mai rar in Timisoara), foarte bine gatita, muzica buna (rock clasic de obicei), servire rapida, preturi acceptabile (in special la preparatele culinare). Iar spanacul reusesc sa-l combine in diferite mancaruri de ajungi sa-l intelegi pe Popeye :). Sincer, sunt incantat de acest pub. Si sper sa nu-si schimbe dinamica mancarurilor si pragul preturilor :).

El Guache

13 noiembrie 2013 la 13:05

Din pacate, la fel ca si la Stradivarius e plin de fum.
Pe mine ma deranjeaza sa mananc in fum de tigara.
Daca vor avea vreodata loc de nefumatori, voi merge la ei.Pana atunci…

    Nuți Foame

    Nuți Foame

    13 noiembrie 2013 la 13:08

    Când am fost noi era foarte recent deschis și nu era atâta lume, deci nu prea era fum. Dar așa ca pe tine, și pe mine mă deranjează fumul și nu merg în localurile în care nu pot să respir atunci când mănânc. Fericită va fi ziua în care fumatul va fi interzis în localurile unde se mănâncă. 😀

Bubaroza

10 aprilie 2014 la 15:16

poate eu nu am avut asa noroc….. am fost de 2 ori si nu mai merg… supele sunt ok cam sarate poate prea sarate….am mancat si o ciorba de pui a la grec in care am gasit mai mult orez decat pui….sosul de piper e sos de sare…se simte gustul puternic de margarina si bine ca se vad boabele de piper negru (nu verde cum cere reteta) ca gustul e absent…..carnea e tot timpul prea uscata…o ceafa de porc mie mi s-a parut ca o vita batrana sincer…doar unui cancator de la cantina i se poate parea excelenta mancarea

    Migdala Sarata

    Migdala Sarata

    10 aprilie 2014 la 15:19

    Da, cred că e cazul să le mai facem o vizită. De când s-a deschis nu am mai ajuns pe acolo, iar, acum, de când ne-am schimbat sediul, nici așa. Dar revenim cât de curând cu noi impresii. Mulțumim și ne pare rău de pățaniile tale.

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul