Mâncare otomană la Divan

Restaurant Divan
București

Am ajuns la Divan la începutul sǎptǎmânii trecute şi zilele care au urmat ospǎţului de acolo au trecut parcǎ mai frumos şi mai molcom. Ȋn acea searǎ de luni, Centrul Vechi bucureştean încǎ nu mustea de oameni, iau eu mǎ simţeam bine, învǎluitǎ într-o stare plǎcutǎ de aşteptare, ca de fiecare datǎ când încerc ceva nou.

interior restaurant divan

Dupǎ ce am dat o raitǎ în interior, doldora de culori şi motive otomane, m-am aşezat la o masǎ  de pe terasa destul de încǎpǎtoare şi rǎcoroasǎ.

terasa restaurant divan

Pescetarianul din mine nu a avut prea mult de furcǎ cu meniul: vorbim, totuşi, despre o bucǎtǎrie renumitǎ pentru mǎiestria cu care migǎleşte carnea, iar legumele sunt a doua vioarǎ, nu personaj principal. Evident, asta nu m-a împiedicat sǎ mǎ bucur din plin de masǎ. Prietenul cu care eram s-a gândit şi sucit de câteva ori, dar a reuşit într-un final sǎ gǎseascǎ o cale sǎ îşi mulţumeascǎ papilele pofticioase.

Am purcesc la drum veseli, el cu o bere rece, eu sorbind tacticos dintr-un sahlep (16 lei), o bǎuturǎ tradiţionalǎ cu lapte şi scorţişoarǎ, care mie mi-a dat senzaţia unui caimac bun de tot. Sahlepul este de fapt o bǎuturǎ consumatǎ cu predilecţie iarna, fiind un remediu excelent împotriva rǎcelilor, şi conţine lapte şi pudrǎ de orhidee.

sahlep

Gustǎrile şi felul meu principal au sosit în acelaşi timp, dar asta a fost departe de a fi un impediment. Am putut, astfel, sǎ ciugulesc din aperitive şi dupǎ ce am terminat cu supa.

Ciorba de linte (10 lei) a venit însoţitǎ de un coş de pâine, lǎmâie şi mici ardei iuţi pe care i-am împuţinat repede. Ciorba era aproape rece, dar ce m-a deconcertat cel mai mult a fost cǎ mǎ aşteptam sǎ fie mai densǎ. Bunǎ, totuşi, nu am lǎsat nicio lingurǎ mǎcar în farfurie şi primul lucru pe care l-am fǎcut dupǎ ce am plecat de la Divan a fost sǎ-mi cumpǎr o pungǎ de linte roşie ca sǎ reiterez şi la mine în bucǎtǎrie bunǎtatea de supǎ.

ciorba de linte

Ca aperitiv, noi am ales selecţia de meze (29 lei) cu patru feluri pe bazǎ de legume şi un mic bonus, reprezentat de o specialitate din ficat de miel servitǎ rece. Acesta a dispǎrut primul, comeseanul meu neavând nimic de obiectat împotriva preacinstiţilor ficǎţei.

selectie de meze restaurant divan

Celelalte aperitive au fost: nelipsitul humus, acili ezme (roşii tocate tradiţional cu ardei roşu şi verde, ceapǎ, pǎtrunjel şi condimente) potrivit de iuţi şi delicioase, haydari (cremǎ groasǎ de iaurt cu mentǎ) şi aceasta foarte bunǎ şi patlican salatasi, adicǎ o salatǎ de vinete coapte, pastǎ tahini şi ulei de mǎsline. Bune toate şi foarte bine potrivite cu pâinea care se asemǎna mult naan-ului indian, mai ales cǎ era presǎratǎ cu seminţele de ceapǎ neagrǎ specifice acestei bucǎtǎrii.

Felul principal al prietenului însoţitor a fost Adana Kebap- un kebab iute din carne de vitǎ şi oaie, care a sosit la masǎ acoperit, sporindu-i pofta de mâncare. Dupǎ spusele lui, carnea era potrivit de condimentatǎ, iar legumele din farfurie (o roşie la grǎtar, varzǎ şi bulgur) au constituit un preparat delicios.

kebab restaurant divan

Pentru cǎ ne-am dat timp sǎ savurǎm fiecare înghiţiturǎ, de desert nu am mai avut loc, dar tare ne-am întoarce la Divan pentru o budincǎ de lapte (15 lei) sau un cataif cald cu fistic (19 lei). Ȋn schimb, prietenul meu a cerut o cafea turceascǎ (10 lei), din care am gustat şi eu cu mare curiozitate, deşi nu beau cafea în mod normal. Ca novice, am apreciat-o pentru gustul sǎu plin, pudrat.

cafea turceasca

Am primit din partea casei şi un ceai turcesc, negru, bun cu un cub de zahǎr brun, şi m-am îndrǎgostit din nou de paharele frumoase şi linguriţa finǎ.

ceai negru

Alte preparate de la Divan: lahmacun- pitǎ tradiţionalǎ din Urfa cu roşii, carne tocatǎ, condimente şi ceapǎ (14 lei), kebab din carne de vitǎ şi oaie înfǎşurat în lipie turceascǎ şi servit cu sos de iaurt (39 lei), frigǎrui din viţel de lapte şi legume (78 lei) sau chiar un miel întreg umplut la  cuptor care se comandǎ cu o zi înainte şi cântǎreşte 7-8 kilograme (790 lei). Nu lipsesc rahatul turcesc (14 lei) sau ceaiul de mere (10 lei). Restaurantul deţine şi un magazin de suveniruri care comercializeazǎ pǎpuşi otomane, papucei şi seturi de cupru pentru cafea turcceascǎ, cu preţuri de la 15 la 70 lei. Ca o… picanterie, Divan vǎ aşteaptǎ seara şi cu dansatoare care încing atmosfera şi bucurǎ ochiul.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Restaurant Divan

Adresă:
Strada Barbu Văcărescu 241A, București
Telefon:
Website:

[…] nu a durat mult și m-am trezit în fața mea cu o porție sănătoasă de Ciorbă de […]

[…] Nu a durat mult și am primit meniul pentru a ne putea hotărâ ce să comandăm. […]

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul