Prânz cu gust medieval în inima Brașovului

Bistro de l'Arte
Brașov

Prima oară în Brașov, un scurt popas de câteva ore înainte de a porni din nou la drum. Fiind cu treabă chiar în inima orașului, Piața Sfatului, am întrebat pe cineva unde îmi recomandă să iau masa. Am cerut indicații pentru un loc nepretențios și acceptabil ca preț, care să aibă în meniu mâncare fără carne. Am fost îndrumată la Bistro de l’Arte – “în spatele bisericii treci printr-un gang, apoi mergi până în capătul străduței și o iei la dreapta”.

Am urmat indicațiile și, cu puțin ajutor, am găsit ușor localul, pe o străduță izolată. Din prima clipă când am ajuns în fața bistro-ului am știut că îmi va plăcea. E amplasat într-o veche clădire absolut încântătoare, care fusese cândva depozit de mărfuri. Intrarea, semnalată elegant cu vase de flori, avea un prag demn de o clădire istorică: imens!

bistro de l'arte brasov

poarta bistro del arte brasov

intrare bistro del arte

Interiorul bistro-ului era scăldat într-o lumină discretă, care te ajuta să intri în atmosfera medievală. Mobilierul din lemn, arcadele, zidurile vechi, toate creau o ambianță specială, de poveste. Păcat că nu aveam cu cine să împart masa, acest loc fiind excelent pentru stat la povești într-o zi ploioasă, alături de o mâncare bună sau un ceai cald. După cum îi spune numele, Bistro de l’Arte are un aer artistic, dat de cele câteva tablouri și obiecte care se încadrează în decor fără să fie ostentative sau obositoare. Mesele (pătrate, mari și rotunde, micuțe) sunt distribuite pe două niveluri.  Această separare mie mi-a creat senzația că există un loc destinat celor care vor să ia masa și un loc pentru cei care vor să se bucure doar de un pahar de ceva.

bistro del arte interior

decor bistro del arte

interior bistro del arte restaurant brasov

interior bistro del arte

interior restaurant bistro del arte

Ajungând la meniu, am remarcat că există, pe lângă opțiunile standard, o ofertă a zilei. Iar în această ofertă specială mi-a sărit în ochi veselul cuvânt “vegetarian“. După un drum cu trenul și mai multe zile în care primisem doar mâncare uscată, stomacul meu tânjea după o supă. Oscilam între Gaspacho – supă cremă rece din roșii după o rețetă spaniolă și o supă cremă de mazăre cu mentă, ambele la 12 lei. În final am ales varianta a doua, mai potrivită pentru vremea rece de afară. La felul doi am oscilat, din nou, între două preparate: Varză nouă la cuptor cu felii de mămăligă și smântână (25 lei) și Humus făcut în casă cu lipie crocantă (18 lei). Humusul a avut câștig de cauză, datorită recomandării Oanei, fata din meniu 😉

meniu bistro del arte brasov

meniu bistro del arte

Supa cremă de mazăre m-a surprins plăcut din momentul în care chelnerul a adus-o pe masă. În primul rând pentru că nu era servită împreună cu crutoane, ci cu felii de baghetă prăjită care arătau îmbietor. Feliile erau bine rumenite, stropite cu ulei și cu verdețuri. Nici supa nu era mai puțin atrăgătoare pentru ochi și pentru papile, mai ales că lingura de smântână adăugată la final o făcea demnă de admirat. La capitolul gust, supa m-a cucerit total și cred că era făcută din mazăre naturală, proaspătă. Gustul era intens și bun, consistența era granulată, fină, cremoasă, toate senzațiile fiind în proporții echilibrate.

supa mazare bistro del arte
supa crema mazare bistro del arte brasov

supa crema mazare bistro

supa crema mazare

Humusul m-a luat și el prin surprindere. Nu mă așteptam să fie servit cu lipie prăjită în ulei. Deși scria în meniu, lipia crocantă nu m-a dus cu gândul la așa ceva. Combinația a fost interesantă, deși eu personal prefer în continuare lipia simplă. Humusul a fost puțin diferit de cel pe care îl încercasem în alte părți, mai concentrat și cu mai mult usturoi. Nu a fost rău, doar că nu a fost chiar pe gustul meu, iar prețul de 18 lei mi s-a părut cam mărișor pentru cantitatea oferită.

humus bistro del arte brasov
lipie bistro del arte

humus bistro del arte

humus lipie bistro del arte

Servirea a fost promptă și per total mă declar mulțumită, a fost un prânz bun într-un loc foarte drăguț și cochet. Deci, dacă sunteți în căutarea unui restaurant de luat masa când vizitați Brașovul, țineți minte Bistro de l’Arte. Ca un punct forte – au un meniu fain pentru micul dejun, cu 7 feluri de omlete și 7 feluri de mic dejun complet, având de ales între varianta românească, franțuzească, englezească, vegetariană, ș.a

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Bistro de l'Arte

Adresă:
Piata Enescu 11bis, Brașov
Telefon:
Website:

[…] trei lacto-vegetarieni în grup, am avut ceva probleme la alegerea mâncării, meniul fiind bogat în mâncăruri pe […]

[…] e genul de restaurant micuț și cochet, liniștit și atent la mici detalii care fac diferența. Spațiul este frumos delimitat, având în vedere și un separeu, precum și un spațiu deschis și clasica terasă pentru această […]

[…] pe Transalpină, iar la această dorință a mea, am mai adăugat și recomandarea de a încerca mămăliga cu brânză de la stâna situată pe drumul ce duce spre Transalpină. Zis și făcut, am pornit spre […]

[…] la momentul la care am ajuns terasa era aproape plină, aceasta s-a golit încet, încet și așa a dominat și mai mult liniștea și m-am putut bucura […]

[…] destul de sătulă de la ciorbă, pot spune că salata m-a încântat de la sosirea ei până la ultima îmbucătură. Era formată din roșii, castraveți, crutoane, […]

[…] a sosit foarte, foarte fierbinte și a trebuit să aștept puțin până am putut mânca. Mi-a plăcut că pulpele erau bine […]

[…] nici pe soțul meu. Nici urmă de arome artificiale, coloranți sau “ajutători” la modă! Supa de mazăre nu m-a dezamăgit, exact așa aș fi preparat-o și […]

[…] ciorbe fără carne (da, și eu am fost uimită să văd că există așa ceva) mi-a atras atenția supa cremă de cașcaval, pregătită după o rețetă austriacă, se pare. Ca fel principal am fost tentată […]

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul