Delicatese pescărești la Restaurant Sabres

Sabres
Timișoara

Tot mai des auzim că e bine să mâncăm cel puțin de 2-3 ori pe săptămână pește și produse de pește. Cu aceste îndemnuri în gând am pornit spre Restaurant Sabres, primul restaurant cu specific pescăresc din Timișoara.

Mai fusesem și cu alte ocazii la restaurantul Sabres și mi-a plăcut de fiecare dată terasa care este acolo. Este o terasă mai altfel, la care se vede că a existat implicare, o terasă ce a crescut în timp. Spun aceasta deoarece de la an la an e tot mai multă verdeață, flori și parcă intri în altă lume. Fiind un restaurant cu specific pescăresc, există și un mic lac populat cu pești și broscuțe țestoase.

Intrare Sabres

Colt Sabres

Pesti Sabres

Ca să nu devin prea melancolică voi trece direct la subiectul care ne interesează pe toți și anume mâncarea și serviciile.

Fiind un restaurant axat pe pește și preparate din pește, chiar e mult pește. Mi-a tras cu ochiul supa de fructe de mare. Am mai văzut și la alte restaurante această specialitate, dar mi s-a părut cam scumpă și m-am reorientat. De data aceasta, gata, curiozitatea a învins. Pentru felul doi am ales Fritto Misto, care în traducere sunt creveți, calamari pane, caracatiță.

Ce mi-a plăcut a fost că nu a durat mult și a sosit mâncarea (aproximativ 15-20 minute).

Să le luăm pe rând.

Supă Sabres de Fructe de Mare

WOW! De cum a apărut am fost încântată de forma de prezentare. Pe marginile vasului erau felii de pâine care au fost puse la cuptor, date cu usturoi, unt și verdețuri, de vis. Pâinea învăluia o mulțime de fructe de mare, o mare de fructe de mare!!! Multe scoici, creveți, caracatiță, calamari, totul într-un sos de roșii și usturoi și o bogăție de verdeață. Am apreciat că erau multe fructe de mare, nu le căutai prin farfurie, chiar fiind de ajuns din fiecare fel, poate și prea mult, dar mai bine așa. Supa a fost mai mult un fel de tocăniță, dar toate se combinau de minune și mirosul, chiar și acesta era de calitate.

E de menționat că porția este chiar mare, în meniu fiind opțiunea pentru o persoană sau pentru două persoane. Așa arată porția pentru o persoană. Recomand la toți iubitorii de pește și derivate să încerce măcar o dată așa ceva.

Detaliu Supa Sabres

Supa fructe de mare Sabres

Supa Sabres

Fritto Misto

Recunosc, eram cam foarte sătulă de la supă, dar nu puteam refuza farfuria din fața mea.

De data aceasta am trecut la varianta pane a fructelor de mare, variantă care este și ea delicioasă și plăcută. Mi-a plăcut că farfuria a venit însoțită de un sos ușor de iaurt, sos cocktail. Se potrivea de minune cu creveții și combinația a fost una ușoară, de vară.  La acest fel de mâncare, din punctul meu de vedere, nu mai este nevoie de garnitură, fiind suficient sosul care însoțește creveții.

Imagine Creveti Sabres

Creveti Sabres

Creveti buni Sabres

De asemenea, mi-a plăcut că am primit din partea casei un șervețel care însoțea fiecare fel comandat!

Servetel Sabres

Aflasem că la Sabres au un tiramisu foarte bun, dar de data aceasta nu a mai fost loc și pentru desert.

Să nu uit și de prețuri, care par la început mai piperate, dar, după ce guști mâncarea, îți dai seama că merită toți banii:

  • Supă Sabres de Fructe de Mare (250 g / 350 ml): 45 Ron;
  • Fritto Misto (300 g): 35 Ron.

Clar, recomand acest restaurant, în special iubitorilor de pește, dar și celorlalte categorii mai iubitoare de  carne de pui, porc sau alte cele.

Mi-a plăcut mult, pentru că uneori în viață e bine să te mai răsfeți, iar Sabres a ajutat prin terasa lor, serviciile oferite și mâncarea de nota 10 ++.

 

 Intrare terasa Sabres

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Sabres

Adresă:
str. Craiova nr.1
Telefon:
Website:

[…] de pizza, așa că nu știam deloc la ce să mă aștept. Știam doar că îmi sunt foarte pe plac creveții iar anghinarea e o delicatesă mediteraneană ce ocupă un loc cinste în gastronomia italiană, […]

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul