London House Pub, probabil cel mai longeviv restaurant din Ploieşti

London House Pub
Ploiești

Mǎ gǎseam în oraşul natal pentru câteva zile şi mi-am propus sǎ îmi scot tatǎl din casǎ şi sǎ-l duc într-un restaurant. Amândoi fani ai meselor savurate pe îndelete, n-am întâmpinat prea multe proteste.

Aflat pe Bulevardul Castanilor, London House nu poate scǎpa privirilor nimǎnui. Ceea ce nu e neapǎrat un lucru bun. Aflându-se prea aproape de stradǎ, n-ai cum sǎ scapi de zumzetul maşinilor, dar cum este ferit de verdeaţa care creşte din abundenţǎ împrejurul terasei, într-o zi de week-end poţi face abstracţie cu uşurinţǎ de tot.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ȋnǎuntru, saloane rustice, cu lemn masiv, în buna tradiţie anglo-saxonǎ, barul decorat frumos, separeuri… Afarǎ, terasǎ mare, scaune solide sau, dimpotrivǎ, din ratan sintetic, vitralii cu motive medievale şi picturi de cavaleri şi domniţe, muzicǎ banalǎ, dar fǎcându-se auzitǎ, cât sǎ dea ideea unui antren. Ȋntr-un cuvânt, un stil eclectic cu care, dupǎ un timp, nu-ţi mai baţi capul.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Consultasem meniul (cu preparate internaţionale) de acasǎ şi ştiam cǎ vreau sǎ-mi împrietenesc tatǎl cu fructele de mare. Am comandat paharele de vin necesare unei prânz cumsecade- roze (10 lei) şi alb (12 lei) de la Vinul Cavalerului şi, în aşteptarea aperitivului, am povestit.

Meniul conţine şi variantǎ de mic-dejun, cu binecunoscutul English Breakfast (12.9 lei) dar chiar şi varianta franţuzeascǎ, omlete şi croissante. Mi-au atras atenţia şi antreurile, dintre care interesante pǎreau carpaccio de somon cu avocado şi rucola sau tartarul de vitǎ cu capere şi unt.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Bruschetele noastre cu roşii şi anşoa au venit pe o farfurie mare, decoratǎ cu sare grunjoasǎ şi o salatǎ verde îmbietoare. Deşi este greu sǎ greşeşti cu nişte bruschete, mi-a plǎcut totuşi felia generoasǎ de pâine proaspǎtǎ şi uşor prǎjitǎ, am mâncat totul cu poftǎ, preparatul fiind gustos.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pentru felul principal, tatǎl meu a ales o porţie de piept de pui chinezesc (25.9 lei), cu legume corect gǎtite şi bucǎţele de pui fraged.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Nu s-a plâns de nimic, mai degrabǎ a mâncat totul în felul caracteristic, cu multǎ plǎcere, chiar dacǎ e un împǎtimit al bucǎtǎriei româneşti. Fiind prima datǎ când se întâlnea cu o altǎ tradiţie culinarǎ a declarat experimentul un succes.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Din pǎcate, nu acelaşi lucru l-aş putea spune despre pastele mele.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pappardelle-le (28.9 lei) nu erau al dente, cum ar fi trebuit, dar trebuie sǎ recunosc cǎ şi acasǎ mai cad în pǎcatul pastelor bine fierte, aşa cǎ nu am fost foarte afectatǎ de acest aspect. Ȋn schimb, mǎ aşteptam la un sos de roşii mai prezent, la un gust de usturoi ceva mai pronunţat… Scoicile şi creveţii- buni, inele de calamar de cauciuc şi caracatiţǎ cu un gust destul de accentuat de… stomatolog. Am crezut cǎ mǎ înşel şi cǎ e imposibil, dar toate exemplarele din farfurie aveau aceeaşi aromǎ.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pentru desert, ne-am lǎsat ademeniţi de tortul de ciocolatǎ (16.9 lei).

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Deşi ornat cu o foiţǎ de mentǎ anemicǎ şi însoţit de o cupǎ de îngheţatǎ de vanilie rǎmasǎ aproape neatinsǎ, tortul a fost apetisant şi suficient de mare ca douǎ persoane sǎ nu poatǎ termina o porţie.

Serviciul la London House este prompt şi corect, în general, fǎrǎ artificii, iar locul, curǎţel. Dupǎ peste 10 ani pe scena culinarǎ a Ploieştiului şi bine poziţionat, restaurantul practicǎ totuşi preţuri mari; cantitatea s-ar pǎrea cǎ le justificǎ, calitatea- nu întocmai, sau, cel puţin, nu în toate.

Recomandat? Da, e de mers, de încercat, în special pentru cǎ e bine amplasat. La ceas de sǎrbǎtoare familialǎ, s-ar putea sǎ nu bǎgaţi de seamǎ hârtiile care vǎ zboarǎ pe nesimţite din buzunar.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

London House Pub

Adresă:
Bulevardul Independentei nr. 24, Poiești
Telefon:

[…] Un mit spulberat când vine vorba despre Budva este cel că mâncarea ar fi ieftină. Da, poate pljeskavica sau mâncarea de la autoservire, dar restaurantele nu au deloc preţuri mici. Ca să vă faceţi o idee, comesanul meu şi cu mine am vrut să mâncăm ceva specific zonei, aşa că într-o seară am decis să trecem pe la restaurantele de pe faleză pentru a vedea ce au de oferit. O porţie de creveţi ajungea pe la 20 de Euro, un platou cu peşte pentru 2 persoane pe la 40 de Euro, un kilogram din „first class fish” tot pe la 40 de Euro şi aşa mai departe. De menţionat este că aceste preţuri erau cam standard peste tot pentru felurile de mâncare ce includeau peşte sau fructe de mare, indiferent de restaurant. […]

[…] să vedeți e o adaptare a preparatului prezentat de ei pentru că lipsește din compoziție anșoa și […]

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul