Restaurantul Spring Phoenix are un preț normal pentru meniul zilei

Spring Phoenix
Timișoara

De multe ori masa de prânz ne cam dă bătăi de cap. Apare mereu întrebarea: Unde luăm masa de prânz? Ei bine, în una din zile am decis să iau prânzul la Spring Phoenix, deoarece suna bine ce au la meniul vegetarian.

Spring Phoenix, situat pe strada Mărășești este unul dintre restaurantele deschise destul de recent în Timișoara, dar care are un aer mai aparte. Amenajat într-un stil simplu și elegant, se potrivește foarte bine genului de oameni activi, care sunt în căutare de mâncare bună, la prețuri normale. Spun prețuri normale, deoarece și pentru meniul zilei, prețul practicat de aceștia e cel mai normal din zonă.

Îmi place tot mai mult că la meniul zilei există și varianta vegetariană, iar cei de la Spring Phoenix aveau în acea zi supă cremă de legume, orez sârbesc cu vinete pane și salată de varză și mai aveau și gogoși la desert.

Supa cremă de legume

Unul dintre avantajele pe care le ai dacă alegi meniul zilei e faptul că nu stai mult până ești servit. Da, am regăsit acest avantaj și aici. A sosit supa comandată și mi-a plăcut mult culoarea. Era o combinație de morcovi, țelină, roșii, toate fierte și apoi cu ajutorul blanderului s-a format supa cremă. Era o supă cremă mai lichidă, nu era îngroșată cu smântână sau făină sau alte cele. Era în ideea de ceva ușor și gustos, iar crutoanele completau la fix supa. Culoarea portocalie s-a potrivit la fix cu piperul și condimentele cu care a venit supa. A fost un altfel de supă cremă, mai lichidă, dar foarte gustoasă.

Supa CREMA Spring Phoenix

Supa crema de legume Spring Phoenix

Supă crema de legume cu crutoane Spring Phoenix

Orez sârbesc cu vinete pane și salată de varză

Îmi plac restaurantele care folosesc și varza roșie. Încep cu varza, deoarece aceasta mi-a atras atenția. Era o salată simplă de varză, dar gustoasă, nu foarte acră și mult mai apetisantă pentru mine, prin simplul fapt că era cu varză roșie. Încă un punct în plus am mai acordat deoarece era gata preparată salata, nu trebuia tu să o faci. Nu știu de ce, dar salata de varză, întotdeauna am apreciat dacă era gata făcută.
Acum despre orez, nu eram chiar sigură ce înseamnă orez sârbesc. Ei bine, e cam ca și pilaful de la noi, dar nu așa zemos și cu multe legume. Sincer, îmi place această variantă de orez. Modul de preparare în stil sârbesc face să fie mult mai sățios și mai e și sănătos prin prezența legumelor. Mi-a plăcut culoarea gălbuie și prezența morcovilor. Tot ansamblul se potrivea cu vinetele pane.
Nu știu cum am fost făcute, dar gustul ducea foarte mult înspre dovlecei pane. Dacă nu vedeam coaja de vinete, mai că aș fi crezut că e dovlecel pane. Foarte bune, foarte moi și foarte pe gustul meu. Am apreciat și prezența ciupercii la grătar, poate dacă nu era ciuperca, mai ar fi fost nevoie de o felie de vinete, dar așa, per ansamblu, foarte bun. Mai am apreciat că a venit farfuria presărată și cu niște condimente, ierburi verzi care o făceau mai atrăgătoare.

Orez sarbesc cu vinete pana Spring Phoenix

Orez sarbesc Spring Phoenix

Vinete pane spring Phoenix

Detaliu vinete pane Spring Phoenix

Gogoașa de la desert

Faptul că am primit un pahar de apă cu lămâie la început, a ajutat destul de mult. Eram cam sătulă de la primele două feluri, dar eram curioasă și de desert. Practic e unul dintre deserturile copilăriei, cam toată lumea primea așa ceva de la bunici. Gogoașa mea a venit însoțită de o dulceață de caise, bună, bună. Am regăsit gustul copilăriei, deoarece bunica mea zicea mereu că acelea sunt gogoașe adevărate care sunt pline pe dinăuntru. Ei bine, așa a fost și aici. Nu prea dulce, dar suficient de dulce prin prezența dulceții.
Am apreciat că a fost și desert la meniul zilei, practic a fost un meniu complet, cu un desert simplu, dar de efect.

Apa plata cu lamaie Spring Phoenix

Gogoasa cu dulceata Spring Phoenix

Gogoasa Spring Phoenix

Detaliu gogoasa Spring Phoenix

Prețuri și servire

Pentru ce am mâncat și faptul că am fost destul de sătulă până spre seară, mi s-a părut un preț bun, cam cel mai bun din zonă în ceeea ce privește meniul zilei.

  •  Meniul zilei vegetarian: 15 Ron.

Despre servire pot spune că a fost una promptă. Era destul de aglomerat la ora prânzului și destul de multă agitație, dar pentru fiecare client se acorda timpul necesar încât acesta să nu se simtă repezit sau presat.

Am fost plăcut surprinsă de meniul zilei de la Spring Phoenix, de calitatea produselor (nu am simțit atâta ulei și parcă se punea mai multă atenție la felul cum era pregătit totul), de preț, dar și de atmosfera restaurantului. Am apreciat că nu era muzică de la radio. E o variantă de avut în vedere pentru cei în căutare de un loc decent cu prețuri justificate unde să mănânce meniul zilei.

Eu una clar voi mai merge pe acolo, deoarece sunt câteva preparate din meniu pe care vreau să le încerc (salatele de la ei sunau chiar bine).

Voi ați auzit de acest restaurant? Ce experiență aveți cu el?

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+4Pin on Pinterest3
Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Spring Phoenix

Adresă:
Str. Marasesti nr.14, Timișoara
Telefon:
Website:

[…] ar spune că e suficient pentru meniul zilei. Chiar ai putea lua un meniul zilei decent şi ar mai rămâne cât să dai şi un bacşiş normal. […]

[…] pe fețele unora dintre ei. Mie una mi-a plăcut ideea abordată de Ospătăria Stejărelul pentru meniul zilei. Practic, nu te rezumi la un simplu meniu impus. Știi din start cât vei plăti, dar poți alege […]

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul