Meniul zilei fără fum la Bistro 24

Bistro 24
Timișoara

Cum ofertele pentru meniul zilei sunt destul de numeroase, încet, încet tindem să devenim mai pretențioși și să căutăm locuri care îndeplinesc mai multe criterii. Unul dintre criteriile mele este să fie un loc unde nu se fumează. Recunosc, este destul de greu, mai ales că multe locuri au mâncare foarte bună și mai faci anumite compromisuri, doar fiindcă e bună mâncarea acolo. Ei bine, se pare că nu mai este neapărat cazul unui asemenea compromis. Prezentat deja de colega mea, Nuți, localul Bistro 24 intră în categoria locurilor unde nu se fumează. Cum deja a câștigat multe puncte în plus, eram curioasă cum este meniul zilei.

În ziua în care am mers noi, din oferta celor de la Bistro 24 (au și ciorbă și supă cremă și mai multe variante la felul II) am decis să fie: supă cremă de praz și piept de pui la grill cu cartofi copți și murături, urmate de desertul casei.
Bistro 24

Supă cremă de praz

Fiind meniul zilei, nu a trebuit să aștept mult până a sosit comanda. Mi-a plăcut ce am văzut, mai ales că a venit supa însoțită de crutoane făcute de ei (da, știu, nu e mare lucru, însă multe restaurante care oferă meniul zilei preferă să cumpere aceste crutoane). Supa era cu un gust plăcut de praz, deloc puternic, bine echilibrat. Era suficient de groasă ca pentru o supă cremă, dar, totuși a păstrat ideea de supă. Mi-a plăcut prezența pătrunjelului proaspăt și mi-ar fi plăcut și mai mult dacă era mai fierbinte (mie îmi plac supele fierbinți). Ca rezumat pot spune că a fost o supă chiar sățioasă cu suficiente crutoane.
supa bistro 24

crutoane

supa crema de praz

supa crema praz

Piept de pui cu cartofi copți

Am apreciat ideea lor pentru cartofii copți. Practic, nu au venit doar niște cartofi acolo ci a venit totul mai personalizat cu crema de brânză servită deasupra. Cartoful era suficient de copt și crema de brânză era făcută de ei, un aspect care mie mi-a plăcut. Despre pieptul de pui doar de bine. Nu a fost uscat, nu a fost prea prăjit, suficient de condimentat. Castraveții au completat numai bine acest fel. Poate pare puțin doar un cartof, dar e mai mult decât suficient (cel puțin pentru mine așa a fost), mai ales în combinație cu puiul și murăturile.

meniul zilei

piept de pui la gratar

cartofi copti

castraveti murati

Prăjitura casei

Îmi plac restaurantele care la desertul de la meniul zilei oferă ceva făcut de ei și nu ceva cumpărat. Mi se pare că arată un respect mai mare față de client. Bistro 24 avea în acea zi o prăjitură foarte bună. Cel puțin pe gustul meu. Avea nucă, dulceață și spumă cu miez de nucă deasupra. La noi în familie îi spune Poroni și e genul de prăjitură cu care nu dai greș, deoarece e foarte simplu de făcut, foarte bună și foarte aspectuoasă.

prajitura de casa

prajitura

Prețuri și servire

Supă cremă de praz+felul II+desert = 15 lei. E un preț decent pentru ce ți se oferă. La fel pot spune și despre servire: decentă și atentă.

Mie una mi-a plăcut la Bistro 24. Da, e un loc destul de mic, dar plăcut. Nu este foarte încărcat, e plăcut amenajat și prin simplul fapt că nu se fumează acolo, mie una îmi place mult.

Eu recomand Bistro 24 și din ce am observat au și meniu de post în această perioadă.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Bistro 24

Adresă:
Strada Emanoil Ungureanu 13
Telefon:
Website:

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul