Old House – mâncare bună într-un loc impozant

Old House
Timișoara

Restaurantul Old House este un loc în care ar fi trebuit să ajung de ceva timp și mă bucură faptul că până la urmă am reușit. Este într-adevăr un local foarte frumos, ascuns într-o zonă de blocuri, care te surprinde în mod plăcut. Am mers acolo joi, pe la ora 19, imediat după rafala de ploaie. Am ținut neapărat să stăm pe terasă și sincer, am mers spre Old House cu o oarecare strângere de inimă, la gândul că poate terasa nu e acoperită. Când am ajuns, am avut o surpriză plăcută, despre care vă relatez în cele ce urmează. Încă de la stradă, este un loc ce promite mult!

old house

intrare old house timisoara

LOCAL

De cum am trecut de poartă, am văzut intrarea pe terasă în dreapta. Am intrat și am constatat cu surprindere că putem sta liniștiți pe terasă. Este acoperită și înconjuarată de tot felul de copaci, care formează o grădină urbană în miniatură. Există inclusiv o cascadă realizată din pietre. Este un loc frumos, care te face să uiți că ești totuși în oraș, între blocuri. Terasa era liberă, o singură masă fiind ocupată și nu s-a aglomerat, cu toate că am stat mai bine de o oră și jumătate în total.

terasa

terasa old house

 

Curioasă fiind de felul meu, am intrat și în interior. Din pozele regăsite pe site-ul lor, părea să fie un interior spectaculos. Au și dovedit acest fapt: lemn masiv, aranjat cu grijă și mult gust. Era destul de întunecat înăuntru, tocmai pentru a da mai multă valoare spațiului, lumina intrând prin micile spații lăsate neacoperite de la fereastră. Din acest motiv nici pozele nu au ieșit așa cum mi-aș fi dorit.

interior old house

old house timisoara

restaurant old house

Ne-a întâmpinat rapid o chelneriță care ne-a adus meniurile și ne-a luat comanda.

MENIU

Meniul, poate nu destul de variat la unele capitole potrivit propriilor mele gusturi, ne-a lăsat să alegem totuși preparate potrivite pentru fiecare dintre noi.

Am ales amândoi limonadă, cu fructe, respectiv cu mentă, iar de mâncare eu am ales piept de pui cu fistic, camembert și sos de miere și trufe, alături de cartofi cu rozmarin, care am fost asigurată că sunt făcuți la cuptor. Partenerul meu de cină a ales inițial o porție de coaste de porc, cu cartofi prăjiți și sos de smântână cu ardei. Din păcate la sosuri nu au o varietate mare, putând alege doar între acest sos și unul de gorgonzola. Tot din păcate, chelnerița a revenit spunându-ne, spre dezamăgirea noastră, că nu mai au coaste, așa că am fost nevoiți să schimbăm comanda, alegând ceafă de porc bănățeană cu garnitură de orez cu hribi.

Timpul de așteptare a fost puțin cam lung, mai precis undeva la 40 de minute, deși nu mai erau alți clienți care să comande preparate de la bucătărie.

Și acum vine momentul în care vă împărtășesc opiniile mele personale privind fiecare preparat în parte.

Pieptul de pui cu fistic, camembert și sos de miere și trufe cu garnitură de cartofi cu rozmarin a fost o alegere înțeleaptă, după părerea mea. Puiul avea o aromă incredibilă. Sosul respectiv împreună cu fisticul are un gust foarte bun, pe care asocierea cu pui și camembert îl pune cu adevărat în valoare. Singura problemă a fost cu acei cartofi, care mi se păreau prăjiți, nu gătiți la cuptor. Am mai chemat chelnerița încă o dată iar ea m-a asigurat că sunt fierți și introduși apoi la cuptor. Sincer, nu m-a convins. Era textura cunoscută de cartofi aurii, aceia care se fierb și apoi se prăjesc în ulei.

Oricum, puiul a fost mult prea bun ca să mă mai gândesc la cartofi.

cina old house

cina la old house

Ceafa de porc bănățeană cu orezul cu hribi a urmat în mare aceleași caracteristici. Carnea a avut un gust foarte bun, amestecul de deasupra, care a format o crustă pe carne, a avut un gust foarte bun, cu aromă de afumat de la bacon. Foarte bun! În schimb, orezul era necondimentat și foarte sec, deși într-adevăr se vedea că sunt hribi în compoziție. Așa cum am spus, și în cazul acestui preparat, carnea i-a ridicat valoarea.

orez cu hribi

La ambele preparate comandate carnea a fost foarte bună, poate cea mai bună carne servită la restaurantele din Timișoara. Același lucru pot să îl spun despre textură și forma de prezentare. Nota 10 pentru carne! La garnitură prefer să mă abțin, pentru că acei cartofi nu m-au convins de existența cuptorului în pregătirea lor, iar orezul a fost prea sec, după părerea noastră.

Cât privește cantitatea, într-adevăr au fost porții suficient de mari, motiv pentru care nu am mai comandat desert.

PREȚURI

Prețurile sunt după părerea mea cam “piperate” pentru o masă în Timișoara. Noi nu am ales cele mai scumpe preparate și practic, 2 persoane, un fel principal de fiecare și o limonadă, fără salată, sos, desert, ciorbă sau alte cele, am plătit 88 de lei. Chiar dacă locul este minunat, totuși nu este în centrul orașului.

  • piept de pui cu fistic, camembert și sos de miere cu trufe – 24,99 lei;
  • cartofi cu rozmarin – 5,99 lei;
  • ceafă de porc bănățeană – 24,99 lei;
  • orez cu hribi ­- 12 lei;
  • limonada – 9,99 lei.

Este un local minunat în ceea ce privește ambianța. Prețurile sunt mai mari decât media pentru Timișoara. Cu toate acestea, este unul din puținele localuri la care aș mai apela cu drag, asta pentru felul minunat în care este pregătită carnea. Îmi cer scuze pentru faptul că mă tot repet, dar m-a vrăjit acest aspect.

Ce și recomandare: mai multă atenție la detalii. Sigla apare pusă pe suporturile de șervețele, ceea ce e ok, pe șervețele de asemenea, dar nu pe toate, ceea ce atrage atenția. Tacâmurile sunt diferite la fiecare persoană de la masă. Legat de mâncare, recomand atenție și asupra garniturilor. Tot ceea ce comand mă interesează să fie calitativ, nu doar preparatul principal. Cu nota de plată mi-ar fi plăcut să primesc o carte de vizită sau un material cât de mic, pentru a putea promova mai departe locul.

Cu toate minusurile, plusul e mult mai important, asa că este un loc pe care îl recomand cu multă căldură !

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Old House

Adresă:
Strada Carei 18, Timișoara

[…] deja obișnuiți, și atunci ne tot întrebăm pe unde să mai ieșim. Ei bine, după ce am văzut recenzia de la Old House a colegei noastre, Coca Prăjiturescu, ne-am decis și noi, eu cu Migdala, să mergem să luăm […]

[…] să gust doar meniul 1 nefiind deloc fanul cărnii combinate cu fructe. Ceafa bănățeană (ceafă la grătar gratinată, cu ciuperci, șunculiță și cașcaval deasupra) și cartofii, tot bănățeni (cuburi […]

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul