O masă cu prietenii la poalele cetățuii din Cluj-Napoca

Marty
Cluj Napoca

Cluj-Napoca este oraș tare drag noua, care dincolo de oameni frumoși și amabili ascunde multe localuri deosebite. Deși mereu trecem prin câte un bistro cu personalitate și ne plac decorurile deosebite, de fiecare dată mergem și la Marty. Un restaurant care poate satisface orice poftă de moment sau preferințe gastronomice. Dacă nu de mult povesteam despre Marty Society, de această dată am ajuns la Marty Boulevard. O locație drăguță, cu un aer urban și o atmosferă puțin agitată, să simți că deși ești în Ardeal te afli totuși în inima unui oraș cosmopolit.

Preparatele Marty

Meniul complex al restaurantului nu e prietenul omului înfometat. Am stat foarte mult să ne gândim ce să comandăm și asta doar pentru că la fiecare două secunde aveam impresia că am descoperit ceva mai bun. Până la urmă nu ne-am abătut de la supa cremă de roșii care ne încântă de fiecare dată.

supa creama de rosii

E o supă delicioasă dar foarte acidă, pentru un stomac mai sensibil poate fi dificil de mâncat. Supă vine însoțită de niște bruschete simple cu gorgonzola, parmezan ras în supă și busuioc proaspăt. Combinația dintre brânza sărată și ciorba fierbinte și acrișoară pe mine m-a cucerit. Totuși mi-ar fi plăcut ca bruschetele să nu fie în supă pentru a se păstra crocante.

Supa crema de rosii cu gorgonzola

Ca fel de bază am comandat o porție de paste Chicken Castelina. O combinație de multe ingrediente într-o singură farfurie. Așadar pregătiți-vă stomacul pentru că urmează o explozie de gust: farfale de casă cu piept de pui, anghinare, ciuperci, roșii uscate, bacon, roșii cherry și un sos generos de smântână dulce cu parmezan, gouda, cașcaval, vin alb și pătrunjel.

Chicken CastelinaMult, mult și bun. Piptul de pui avea un mix de condimente tare interesant și părea prăjit în ulei cu măsline. După părerea mea a fost elementul cheie din farfurie. Din păcate roșile cherry au lipsit cu desăvârșire, fiind doar o jumătate pusă deasupra ca decor.  Cu siguranță uitasem ce generoase sunt porțiile la Marty pentru că nu am reușit să termin tot din farfurie. Dar nu vă faceți probleme că le-am luat la pachet!

La masă s-a mai comandat și o porție de Chicken Wrap, care deși sună a fast-food e chiar un preparat ușor și foarte bine gătit. Wrap-ul conținea piept de pui, caș, cheddar, ardei, ceapă verde, jalapeno, sos de roșii, pătrunjel, usturoi, condimente și sos remoulade care vine separat de wrap.

Chicken Wrap

Fiecare igredient a fost pregătit și condimentat înainte de a ajunge în wrap, legumele păreau făcute la grătar, având o aromă puțin mai dulce. Ne-a plăcut că nu a fost extrem de picant chiar dacă în meniu era marcat cu ”hot”. O alegere bună și contrar aparențelor chiar sănătoasă. (fără sosul remoulade, bineînțeles)

Și pentru că nu ne lăsa sufletul să plecăm fără să încercăm un desert am ales un Chocolate Lava, care a venit însoțit cu un parfait de lime cu ghimbir. Pentru amatorii de desert dulce, cum sunt eu, nu e un desert care să ne facă cu ochiul. Totuși, lava a fost bine pregătită, nu am avut surprize să fie prea bine făcută, iar în combinație cu parfait-ul avea un gust amărui cu tente de acru iar crema din mijoc era mai dulce. Interesantă combinație, comesenilor le-a plăcut.

Chocolate Lava

Servirea la Marty

Deși inițial am avut impresia că ne vom confrunta cu o chelneriță foarte încruntată, ne-a făcut o primă impresie greșită. Chiar dacă nu ne zâmbea prea des a fost foarte amabilă și atentă la servire. Ne-a plăcut că deși nu am dat toți comanda în același timp, a avut grijă ca preparatele să vină împreună și calde pentru toată lumea. A știut preparatele din meniu și ne-a ajutat cu orice informație am avut nevoie. Mâncarea a venit caldă și ni s-a oferit la final să ni se pună la pachet tot ce nu am servit.

Legat de prețuri, pentru preparatele prezentate am plătit:

  • 15,9 lei – supa cremă de roșii;
  • 26,8 lei – Chicken Castelina;
  • 14,8 lei – Chicken Wrap;
  • 17,5 lei – Chocolate Lava.

Pentru o masă cu prietenii e un loc ideal, se mănâncă bine, se vorbește mult, e frumos iluminat și e aproape de centru.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Marty

Adresă:
str. Horea, nr. 5, Cluj-Napoca
Telefon:

[…] largă de preparate pentru toate gusturile. Situat destul de proape de centrul orașului, chiar la poalele cetățuii, localul se bucură de o terasă spațioasă funcțională în anotimpul cald cât și de un […]

[…] asezonate cu salată iceberg și sos verde. În meniu scria și “brânză feta”, însă wrap-ul meu veggie nu a avut și brânză. Se iartă, a fost bun. A compensat sosul verde care a fost […]

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul