Bucătăria cu delicii fără carne de la Samsara

Samsara
Cluj Napoca

Deși alesesem Samsara de dragul unei prietene care nu este consumatoare de carne, am descoperit un loc frumos cu un meniu atât de complex și atrăgător. Potrivit atât pentru lacto-ovo-vegetarieni, cât și pentru vegani și chiar raw-vegani, restaurantul oferă o gamă largă de preparate pentru toate gusturile. Situat destul de proape de centrul orașului, chiar la poalele cetățuii, localul se bucură de o terasă spațioasă funcțională în anotimpul cald cât și de un spațiu interior destul de încăpător.

Muzica și decorul sunt foarte speciale, poate nu chiar plăcute oricui. Atmosfera relaxantă, aproape ezoterică încearcă să pună în valoare preparatele degustate. Un mare plus este dat și de plantele naturale care împânzesc localul și de lumina caldă din interior. Decorul este simplu, iar lustrele care mie îmi seamănă a niște coconi de mătase, fac diferența și transformă acest loc într-unul memorabil.

Meniu Samsara

Interior Samsara

Supă cremă și deserturi raw-vegan

Fiind seară am zis că încercăm niște variante mai light. Și cum recomandările pentru local au venit tocmai pe partea de supe creme, am luat repejor două porții de supă cremă de hribi. Recunosc, ciupercile nu sunt prietenele mele cele mai bune, le tolerez însă nu aș putea spune că îmi plac. Totuși, după îndelungi aclamații și ovațiuni  venite de la celălalt capăt al mesei, am rugat să aducă o lingură în plus să gust și eu minunăția. Cu o consistență extrem de plăcută, cremoasă și suficient de caldă, supa te surprinde cu un gust intens, ușor acru care lasă un aftertaste tare interesant. Mărturisesc că s-ar putea să fi încercat mai bine de o lingură, supa urcând rapid în topul all time favorites al prietenelor mele, cu tot cu minusurile primite din cauza aspectului. (nu prea ai cum să corectezi culoarea mai puțin estetică a ciupercilor)

Supa crema de hribi

După această primă încercare reușită, am mai comandat și un ceai Peaceful Moments care promitea un buchet apetisant de arome, un smoothie de aloe și un tort raw-vegan de ciocolată.

Ceaiul, deși extrem de colorat la exterior, adus frumos cu un biscuite de ciocolată cu alune și miere din belșug, a fost puțin dezamăgitor ca gust. Foarte fad, fără arome puternice, aducea spre ceaiul clasic de plante regăsit pe mai toate rafturile, fructele de pădure sau bucățile de mere care erau trecute în meniu nu pot să spun că s-au resimțit în ceai. Spun asta pentru că nu au simțit nici la gust și nici pe culoare nu s-a observat, fructele de pădure colorând mereu puternic ceaiurile.

Ceai Peaceful Moments

Băutura de aloe, încadrată în meniu la super alimente a fost cât se poate de interesantă, cu un gust puternic de aloe vera, ușor acru de la mixul cu sucul de portocale. Aloe Gift merge perfect după o cină copioasă sau un desert, să echilibreze gustul și să completeze experiența.

Aloe Gift

La final am lăsat loc pentru un desert raw-vegan și am ales tortul de ciocolată cu mentă. E un desert greu și intens cu un iz acru-amărui, foarte fresh datorită siropului de mentă. Combinația de fructe și cacao din compoziție și stratul subțire de semințe de la bază îi oferă un plus de savoare. Are consistența unui mousse, o spumă densă care se topește în gură. Dacă sunteți fani ai combinației de ciocolată cu mentă, acest tort e o alternativă care vă va alinta simțurile.

Tort de ciocolata cu menta

Servire și prețuri

Trebuie să știți că acesta nu este locul unde vii dacă te grăbești, aici lumea e relaxată, se simte bine, iar comanda se ia în stil ardelenesc, adică încet și cu multă căldură. Zâmbetele celor din restaurant sunt pretutindeni și îți creează o stare de bine nu doar prin atitudine ci și prin faptul că își cunosc extrem de bine meniul și preparatele, fac foarte ușor sugestii și adaptări în funcție de gusturile clientului.

În ceea ce privesc prețurile, consumația noastră a fost ca așa:

  • supa cremă de hribi: 13 lei
  • ceaiul Peaceful Moments: 8 lei
  • Aloe Gift: 12 lei
  • Raw cake cu ciocolată și mentă: 14 lei

Samsara e genul de restaurant care în multe dintre marile orașe lipsește. Are un meniu vegetarian complex, atât în combinație cu lapte și ouă cât și fără, are secțiune raw-vegan și este suficient de variat cât să mulțumească cele mai diversificate gusturi. Ne-a plăcut, mai încercăm și așteptăm cu drag ceva similar în Timișoara.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Pin on Pinterest5
Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Samsara

Adresă:
Stephan Ludwig Roth, 5, Cluj-Napoca
Telefon:
Website:

[…] ne era foame, n-am stat mult pe gânduri și am dorit să comandăm. Am fost împreună cu Muffin Queen și am ales așa: un italian hamburger pentru Muffin și o ciorbă de fasole cu bacon, alături de […]

Comentarii

Larisa Ionesi

10 aprilie 2015 la 11:58

Bună (să vă fie ziua, așa cum vă este inima), oameni frumoși!

Vă mulțumesc, în numele întregii familii Samsara Foodhouse, că ne-ați făcut o vizită și, totodată, că ați hotarât să împărtășiți experiența cu pricina cu restul lumii. Apreciem tot feedback-ul transmis și preluăm ce este de preluat, ca, data viitoare, să vă simțiți mai bine la și cu noi.

Pânâ data viitoare (sperăm să existe una), vă trimitem gânduri frumoase, energie pozitivă și mulțumiri inimoase. Rămâneți sănătoși și plini de lumină, mai ales de Paști.

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul