8 locuri pentru sandwich-uri delicioase în Timișoara

Timișoara

Am colindat de-a lungul timpului destule locuri care s-au specializat în sandwich-uri și alte tipuri de gustări mai mult sau mai puțin rapide. Dacă la început nu prea aveam de unde alege și opțiunile ne erau limitate la ceva fast food-uri care făceau și sandwich-uri pe lângă shaworma, de ceva timp încoace locurile dedicate exclusiv sandwich-urilor au apărut ca ciupercile după ploaie. Ceea ce pe noi nu poate decât să ne bucure. :)

Bineînțeles că nu le-am vizitat noi pe toate și suntem convinși că mai sunt multe de descoperit și încercat, însă noi am făcut o listă cu cele unde am apucat să mergem și pe care am apucat să le testăm. Localurile sunt listate într-o ordine total aleatorie și nu reprezintă un top al preferințelor.

1. The Sandwich Factory

L-am pus primul în listă pentru că a fost locul în care am ajuns cel mai des, probabil și din cauza proximității față de biroul unde lucram. Între timp ne-am schimbat locația și nu am mai ajuns atât de des, însă am strâns destule povești despre sandwich-urile de acolo. Oferta lor numără 15 tipuri de sandwich iar prețurile variază între 8.50 lei și 12.50 lei. Noi zicem că se găsește ceva pentru fiecare, inclusiv opțiuni pentru vegetarieni sau pentru fanii unor combinații mai speciale precum mere și cașcaval Gruyere.

Noi am încercat de acolo: Ham&Swiss, Gourmet, Thuringer, Raclette, Caprese, Grilled Green Apple&Gruyere Cheese, Grilled Chicken, Russian și  Tofu&veggie.

Adresa: E. Ungureanu Nr. 8 – Timișoara, Romania.

Grilled Chicken Sandwich

sandwich the sandwich factory

Raclette

sandwich raclette

Ham&Swiss

ham&swiss

Gourmet Sandwich

sandwich gourmet

2. Enjoy

Și Enjoy-ul l-am vizitat destul de des, însă acolo mergem mai mereu pe varianta unui anumit sandwich care ne place cel mai și cel mai mult. Și ei au o paletă bogată de opțiuni care numără 10 sandwich-uri cu prețuri între 12 lei și 15 lei. Aici baghetele sunt puțin mai mici, dar mai pufoase și sunt foarte, foarte sățioase.

De acolo ne place cel mai mult Chicken Italian Ciabatta, dar l-am încercat și pe cel vegan.

Adresă: Piata Unirii, Nr. 9 – Timișoara, Romania.

Chicken Italian Ciabatta

chicken italian ciabatta

3. Lucas Sandwich

Lucas este cel mai vechi dintre locurile din lista asta despre care am scris și noi în trecut. A fost de altfel și primul local dedicat exclusiv sandwich-urilor și care ne-a cucerit de la început prin mirosul de chifle proaspete făcute „în casă” și a ingredientelor de calitate folosite. Ce-i drept, nu am mai fost de acolo de ceva vreme, însă și de la Lucas am strâns destule povești cu sandwich-uri. Și ei au în meniu aproximativ 14 tipuri de sandwich-uri cu prețuri care se învârt între limitele celor mai sus menționate. Ideea faină la ei e că poți cumpăra un sandwich mare (varianta super) sau același lucru în varianta mai mică (mini).

De la ei am încercat până acum: Sandwich Paprika, sandwich cu salam de Sibiu, cel cu şunculiţă ţărănească şi pastă de brânză cu mărar, cu muşchi ţigănesc și sandwich-ul vegetarian.

Adresa: Piaţa Unirii, lângă Dom și Piaţa Victoriei Nr. 4 – Timișoara, România.

Sandwich vegetarian

sandwich vegetarian lucas

4. Planet Sandwich

Planet Sandwich este, la fel ca Lucas, un local cu tradiție deja în Timișoara deși nu se bucură de atâta popularitate printre recenzile noastre. Nu neapărat că nu sunt bune sandwich-urile, ci pur și simplu pentru că am ajuns destul de rar pe la ei. Pe lângă multitudinea de combinații de sandwich-uri pe care o au, la ei este și oțiunea de a îți compune singur sandwich-ul. Nu am mai trecut pe la ei de ceva vreme, așa că la prețuri nu știm cum stau, însă probabil și la ei prețuile se învârt în zona celor practicate de majoritatea în Piața Unirii.

Pentru că îți poți „construi” propriul sandwich, noi la ei am făcut următoarele combinații: pâine pe vatră, salată de ciuperci, șuncă de Praga, salată de varză, măsline iar cel de-al doilea cu pâine cu semințe, salată de pui, șuncă de pui, salată verde, măsline.

Adresa: Str. E. Ungureanu Nr. 10 Piata Unirii – Timișoara, Romania.

5. Yamy Bistro

Yamy Bistro e probabil cel mai nou local deschis care are ca principal obiect de activitate sandwich-urile. L-am descoperit pe Facebook și ne-a făcut tare curioși. De atunci am trecut pe acolo de câteva ori și cel mai mult ne-a plăcut, pe lângă mâncare, amabilitatea oamenilor care lucrează acolo. La ei găsiți 7 tipuri de sandwich-uri cu prețuri între 8 lei și 12 lei.

De la ei am încercat până acum green apple sandiwch.

Adresă: Str. E. Ungureanu Nr. 17 – Timișoara, Romania.

Green Apple Sandwich

sandwich yamy bistro

6. Bistro24

La Bistro24 am ajuns mai mult pentru meniul zilei, însă unul din sandwich-urile din meniu ne-a facut cu ochiul. Și așa am aflat cât sunt de delicioase, mai ales că ele conțin și multe ingrediente homemade. Nu au extrem de multe sortimente, poate 3-4 tipuri am văzut în meniu, însă sunt perfecte pentru micul-dejun iar prețurile variază între 10 lei și 13 lei. 

Noi am încercat de la ei pe cel cu pastă de brânză făcută în casă, roșii, omletă și bacon.

Adresă: Eugeniu de Savoya Nr. 24 – Timișoara, Romania.

sandwich mic dejun

7. Grill&Sandwich 100%

Și acest local se situează pe harta (relativ) recentă a locurilor unde poți savura un sandwich. Deși e în mare parte destinat fanilor de pleșcavițe și alte grill-uri, au și opțiunea de sandwich-uri pe care ți le poți face după bunul plac. Noi i-am încercat chiar atunci la deschidere și am rămas plăcut suprinși de calitate și prețurile relativ scăzute (6 lei am dat noi pe sandwich).

Fiindcă a fost alegerea noastră ce punem în el, noi am încercat unul cu mușchi afumat, pastă de brânză picantă, roșii, castraveți, salată, cașcaval și tzatiki.

Adresa: Constantin Mille Nr,13 – Timișoara, Romania (lângă Pan Rusovan).

8. Subway

La Subway nu am mai trecut de la deschiderea lui pentru că mall-ul nu ne este chiar în drum și pentru că nu ne-a dat foarte tare pe spate. Se aseamănă însă foarte bine, ce-i drept, cu rudele lui de peste ocean. Păcat însă că paleta de ingrediente dintre care poți alege nu este foarte variată. Au și ei multe sandwich-uri din care poți alege sau, așa cum suntem obișnuiți la Subway, să ne facem propriul sandwich, după chipul și asemănarea noastră. :)

La momentul la care l-am viztat, ne-am comandat cu un sandwich cu pâine cu susan, pui teriyaki, brânză Philadelphia, salată verde, roşii, ceapă roşie, măsline negre și sweet onion dressing.

Adresa: Strada Aristide Demetriade Nr.1 – Timișoara (în interorul food court-ului).

sandwich subway timisoara

Repetăm, ordinea este aleatorie și nu este un top a ceea ce ne place nouă cel mai mult. Astea sunt doar cele la care noi am reușit să ajungem în timp și să și scriem despre ele. Dar suntem convinși că sunt multe locuri faine pe care încă nu le-am descoperit. Așa că dacă știți astfel de locuri pentru sandwich-uri și gustări rapide, nu le țineți numai pentru voi. Mai ales că suntem în căutare de locuri faine care nu sunt neapărat în perimetrul 0 al orașului. :)

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Pin on Pinterest2

[…] publicarea articolului despre cele 8 locuri din oraș unde găsim sandwich-uri numai bune de luat la o pachet pentru o pauză de prânz, am primit de la […]

Comentarii

Ari

20 mai 2014 la 15:01

Ar trebui sa mai exploatati si alte zone ale orasului, fie ca sunt sau nu in drumul vostru! Incercati Monsieur Bistro, balcescu langa apele romane la subsol. Au cateva feluri de sandwichuri si alte bunatati ( de incercat sandwich cu pui chilli, tartele excelente homemade, briosele homemade si supele crema). La yummi sandwichul apple are tendinta sa se opreasca in gat, lucas si-a schimbat reteta de paine si calitatea ingredientelor in rau, la enjoy sunt ok dar atat si sandwich factory care mi-a placut cel mai mult e dezamagitor daca nu e seful lor acolo sa supravegheze manufacturarea sandwichurilor adica foarte, foarte des si de subway nici nu are rost sa mai discutam: in orice colt al lumii ingredientele sunt mai gustoase decat la timisoara: bad management! Eu inca mai astept pana sa pot spune ca exista locuri cu sandwichuri bune in tm!

    Nuți Foame

    Nuți Foame

    21 mai 2014 la 10:47

    Să știi că la Monsieur Bistro am încercat câteva supe și ne-a plăcut, dar o să testăm și sandwich-urile dacă zici că sunt bune. Să știi că mie la Yamy nu mi s-a oprit în gât deloc și a fost chiar ok. La Lucas nu am mai fost de 100 de ani așa că o să te credem pe cuvânt, la Enjoy ne plac sandwich-urile dar mai puțin servirea iar la The Sandwich Factory sandwich-urile sunt când, cum dar nu am sesizat dacă e în legătură cu prezența șefului acolo sau nu. :) La Subway nu aș zice că ingredientele din Timișoara sunt mai puțin delicioase, dar cu siguranță opțiunile nu sunt atât de multe ca în alte țări. Eu am mâncat un sandwich cu teriyaki chicken și în Timișoara și în SUA și gustul era foarte asemănător însă la Timișoara ai de ales între 2 tipuri de brânză, iar în SUA ai de ales întreo vreo 5-6. :)

Paul

22 mai 2014 la 14:10

La Yamy Bistro, sandwich-ul Killer e cel mai bun, salatele si wafele sunt foarte ok. La Enjoy sandwich-urile sunt bune, salatele la fel iar despre servire nu prea pot sa ma pronunt pentru ca nu am fost niciodata atent. Lucas, imi cam stau in gat majoritatea preparatelor. Subway e prea de „plastic” iar la restul din lista nu-mi aduc aminte sa fi fost.

Nuți Foame

Nuți Foame

22 mai 2014 la 15:42

De Killer ne-a spus și un coleg că e super bun și că e cu de toate. 😀 Wafele le-am încercat și noi și sunt super delicioase. :) Poți să încerci și The Sandwich Factory să vezi cum e. :)

Daniela

28 mai 2014 la 11:54

Incercati si compromise Bistro – cladirea Petrom langa Bastion. American food adusa in Tm de un american :) Patronul lucreaza acolo mana’n mana cu angajatii deci servirea e super ok. Plus au meniul zilei si tot felul de specials

    Nuți Foame

    Nuți Foame

    28 mai 2014 la 12:06

    Mulțumim de idee! Mergem și încercăm! 😀 Ce e bun de tot acolo? Să știm ce să încercăm prima dată. :)

madeea

7 august 2014 la 20:27

Tocmai am descoperit site-ul vostru si sunt placut surprinsa de ce am gasit! :) Incerc sa gatesc cat mai mult acasa, dar in zilele aglomerate prefer si un sandwich. Din experienta mea, nu foarte vasta, am sa incerc sa va impartasesc si voua. Pana acum am mancat doar de la Planet Sandwich sau de la Lucas, dar cei din urma m-au dezamagit in ultima perioada, pentru ca serviciile nu mai sunt de calitate. In schimb, am descoperit intr-o zi, stand in centru la o cafea, revista Altfel. Super draguta, dar nu cred ca e cazul sa vorbesc aici despre asta. Mi-a atras atentia reclama de la Yumy Bistro (nu auzisem de ei pana atunci) si am zis sa incerc. Am gustat Aligator Chicken (parca asa se numea) si am ramas socata (in sensul bun). Pe langa asta, personalul este foarte amabil si lucreaza igienic. Am mancat pana acum de cateva ori de la ei, si intentionez sa o mai fac!

    Nuți Foame

    Nuți Foame

    8 august 2014 la 10:12

    Ne bucurăm că te-am surprins plăcut. Și nouă ne place mult la Yamy Bistro și apreciem mereu servirea de acolo. Nu am încercat încă Aligator Chicken, dar sună tentant. 😀

    Dacă zici că gătești, poate ai chef să ne trimiți o rețetă să ne mai inspirăm și noi. 😀

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul