FoodCrew lansează aplicația Lunchfinder

Pe lângă recenzii și povești apetisante despre restaurantele și noutățile de prin oraș, FoodCrew mai pregătește ceva foarte util pentru pasionații care preferă mâncatul în oraș. Este vorba de o aplicație care va putea fi utilizată atât de pe calculator, cât și de pe telefoanele mobile și care poartă denumirea de LunchFinder.

Așa cum îi spune și numele, cu ajutorul acestei aplicații veți putea vedea rapid și în timp real ce oferte au restaurantele pentru ziua și săptămâna în curs. Momentan LunchFinder este disponibil doar de pe calculator, dar în curând va putea fi descărcată și din Google Play Store.

Cum funcționează aplicația?

Foarte simplu. Accesați lunchinfinder.foodcrew.ro de pe calculator sau intrați în aplicația LunchFinder de pe telefonul mobil și veți vedea punctul verde care indică poziția în care vă aflați în momentul accesării aplicației.

aplicatie lunchfinder

Urmează apoi pasul următor în care selectați raza în care doriți să căutați un local (250 m, 500 m, 1000 m, 1500 m sau 2500 m).

aplicatie foodcrew

Se vor afișa localurile existente pe raza respectivă, localuri reprezentate prin simbolurile portocalii marcate cu furculițe. Tot ce trebuie să faceți este să dați click pe restaurantul dorit, moment în care vi se va afișa meniul zilei sau oferta pe care restaurantul o are în ziua respectivă împreună cu prețul aferent.

meniu restaurante aplicatie lunchfinder

Pentru mai multe informații despre restaurant, dați click pe opțiunea Vezi pagina restaurantului care vă va oferi informații suplimentare precum: adresă, orar și meniul sau ofertele din întreaga săptămână. Tot în secțiunea aceasta puteți, și chiar vă invităm, să lăsați și comentarii despre experiența avută în localul respectiv pentru a putea ajuta și alți pofticioși să se decidă unde e bine să mănânce. 🙂

pagina restaurantului comentarii

LunchFinder pentru restaurante

Dacă ai un restaurant și vrei să îl înscri pe LunchFinder, trimite-ne un e-mail la adresa posta@foodcrew.ro și noi te ajutăm să îți faci un cont, îți explicăm cum funcționează, ba chiar te și ajutăm să îl administrezi în cazul în care nu te descurci. Și totul din partea casei, fără nici un cost. E o modalitate în plus de promovare și un canal simplu prin care puteți ajunge la potențiali clienți. 😉

Aplicația este încă la început de drum și suntem la momentul populării ei cu restaurante. Cât mai multe și cât mai variate ca tu să ai de unde alege. Apreciem orice tip de feedback și sperăm ca și voi să găsiți inițiativa asta la fel de utilă precum am găsit-o noi.

Revenim cu informații când va fi totul gata. 🙂

Comentarii

Vaipan Dragos-Mihai

2 July 2014 at 14:28

Mancare mexicana cu burito si taco in Timisoara stiti pe undeva ?

    Nuți Foame

    3 July 2014 at 10:50

    La restaurant La Cucaracha, în Complexul Studențesc, în spate la căminul 17. Urmează și o recenzie de acolo că am fost recent pe acolo. 🙂

Dragos

2 July 2014 at 14:33

Mai aveti de lucru la aplicatie, In Timisoara pe Sagului nu gaseste nici un restaurant nimic.

    Nuți Foame

    3 July 2014 at 10:55

    Așa cum ziceam și în articol, acum se va popula aplicația cu restaurante, adica o să încercăm să avem cât mai multe și din cât mai multe zone. 🙂

Miguel Spain

16 July 2014 at 16:57

Foarte buna idea, mutumesc.

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul