Acasă la Let’s Chocolate

Let's Chocolate
Timișoara

V-am povestit în materiale anterioare ce ciocolată bună am degustat noi la Let’s Chocolate și ce concept interesant au deschis ei în Timișoara. Ei bine, pe lângă toate acestea, i-am și luat un mini interviu celei care se află în spatele acestei idei delicioase. Gabriela Crainic ne povestește puțin despre cel mai drag proiect al său.

Cum a venit ideea acestui proiect?

S-a născut dintr-o pasiune şi o frustrare în acelaşi timp. Am locuit 3 ani în Franţa şi acolo am învăţat să mănânc ciocolată. Am învăţat să apreciez ciocolata pentru ce e ea, nu pentru zahăr. Apoi m-am întors în România şi nu mai găseam ce căutam. Nu exista varietate şi lipsea gama de mini-chocolat sau praline. Iar când găseam ceva care să îmi placă, simţeam că plătesc prea mult.

Mi-am facut un blog în 2009 exact cu numele “Let’s chocolate”, despre experienţele mele cu ciocolata, ciocolată de calitate, cum se degustă ciocolata, etc. Am inceput sa învăţ, mai mult decât pur şi simplu să mănânc ciocolată. Devenise interesant şi m-am gândit ce aş putea să fac cu pasiunea asta, cum aş putea să îmi rezolv frustrarea.

Iniţial vroiam să deschid un magazin. Dar mi-am dat seama că nu o să meargă doar magazin pentru că nu sunt produse ieftine iar omul se întreabă “Cât plătesc pentru o bucăţică? Dar ce imi oferă bucăţica aceea? Poate nu vreau să iau o cutie, vreau să mă conving înainte.” De acolo a pornit ideea acestui concept store.

Ca să caut furnizori am fost la salonul de ciocolată de la Paris, cel mai mare eveniment mondial dedicat ciocolatei. Ştiam că vreau ciocolată franţuzească. Legea europeana permite ca 10% din grasimile vegetale să fie lecitină de soia sau alte uleiuri. Marii ciocolatieri francezi refuză să pună orice altceva în afară de unt de cacao. În plus, pralinele franţuzeşti sunt pictate, au un alt stil. Ciocolata e lucioasă, crocantă. Interiorul e cel care te surprinde cu moliciune şi arome. Stând in Franţa şi cunoscându-i pe francezi, chiar se vede un rafinament în modul lor de a prepara ciocolata.

La salon am cunoscut ciocolatieri din toata lumea. L-am întalnit pe Joel Patouillard, decorat Meilleur Ouvrier de France – cel mai bun artizan francez – în anul1986. Este un maestru desăvârşit, ştia de la vârsta de 7 ani că va deveni un mare ciocolatier! Am propus parteneriate la diverse persoane dar ale lui mi-au placut cel mai mult şi am hotărât să lucrăm cu el. A fost foarte important pentru mine să aduc ceva altfel, ceva ce nu s-a mai vazut.

Vitrina Let's Chocolate

Ciocolata Let's Chocolate

Lets Chocolate Iulius Mall Timisoara
Care este conceptul?

Let’s chocolate este primul all-chocolate concept store din Timişoara. Am creat un spaţiu unde să te simţi bine cu cei dragi. Un loc în care să atingi, miroşi şi să deguşti ciocolate în toate stările ei, fără nicio urmă de vinovăţie.

Am vrut sa le dăm oamenilor ocazia să îşi comande ciocolată împreună cu ceva cunoscut. De acolo a pornit ideea cu asocierile: ciocolata-cafea, ciocolată-ceai, ciocolată- vin. De exemplu, dacă te gândeşti să îţi iei o ciocolată caldă, noi îţi sugerăm ce fel de ciocolată se potriveşte cu acel sortiment.

Let's Chocolate Concept Store Timisoara

Sub ce formă se găseşte ciocolata în meniu?

Avem praline, ganaches, tablete, ciocolată caldă, ceai, cafea, coktailuri sau prăjituri. Pralinele sunt realizate de maestrul Joel Patouillard, în diverse sortimente: clasice, cu arome florale, fructate, arome de ceai sau de vin.

Degustare ciocolata

Praline Lets Chocolate Timisoara

Ciocolata Lets Chocolate

Care este publicul ţintă?

Ne adresăm mai mult publicului feminin pentru ca doamnele şi domnişoarele apreciază altfel ciocolata. Poţi să faci un test, să oferi ciocolată unei doamne, care o va savura bucăţică cu bucăţică. Sau poţi să îi oferi unui domn, care o va mesteca repede, îi va plăcea şi va servi încă una, însă nu va avea răbdarea de a aprecia pe îndelete.

În Franţa, majoritatea bucătarilor şi ciocolatierilor sunt bărbaţi. Este foarte interesant să vezi cum bărbaţii creează ciocolata asta minusculă, un desert atât de apreciat de femei. Consideram că şi bărbaţii pot fi un public interesant în condiţiile în care vor să îşi surprindă prietena, iubita, soţia.

Ei bine, dacă nu aveți încă idei de cadouri pentru Valentine’s Day, pralinele de la Let’s Chocolate vor face cu siguranță o figură bună! 🙂

Let's Chocolate

Adresă:
Iulius Mall
Telefon:

Comentarii

Adelina Tomescu

24 January 2013 at 14:18

La Let’s Chocolate chiar ma simt minunat si abia astept sa fac o noua vizita!

    Nuți Foame

    Nuți Foame

    24 January 2013 at 14:26

    Și nouă ne place tare mult acolo! 🙂

Roxi

27 November 2015 at 22:22

Aveti idee de ce nu mai exista Let’s Chocolate?

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul