Acum vreo două săptămâni, cu treabă prin Baia Mare prin centru, am ajuns pe la Pizzetta Il Padrino în centrul nou al oraşului. Flămând şi în grabă cum eram, am ales şi eu o felie de pizza din cele disponibile în regim de fast-food.

Mă perindam sâmbăta asta prin Oradea prin centru. Tot umblând de nebun cu-mpicuţ de-nceput de foame m-am trezit aşezându-mă la o masă în Bruschetta Mia, pe strada Alecsandri la număru 11.

Nu e un restaurant în toată regula, e un fel de snack bar mai degrabă, singura mâncare din meniu fiind diverse soiuri de bruschette. O chestie de altfel interesantă după părerea mea ca şi idee de afacere. Erau aşadar bruschette de la simple cu roşii până la speck şi gorgonzola, cum mi-am şi comandat de altfel.

Ne-am aşezat la o masă gata pregătită cu tacâmurile şi farfuriile. Atmosfera era de sufragerie şi n-aveai cum să nu te simţi ca acasă. Colegu’ meu s-o cinstit cu o pălincă de bihor de la neamuri primită de proprietarul pensiunii, iar colegu’ n-o avut decât cuvinte de laudă.

Azi m-am îmbunat de pe la standurile de pe străzile Oradeei. M-o adus serviciu prin Oraşu ăsta şi bine-o făcut, c-am dat hăpt de serbarea “Toamna Orădeană”.

Simpatică treabă. Nu e nimica extraordinar, e o “sărbătoarea oraşului”. N-am fost niciodată mare fan al genului ăstuia de evenimente, da’ de data asta am cam ciugulit din bunătăţile de pe standuri şi-am mai tras cu ochiu la ce se mai întâmpla în jur.

Zilele trecute m-am pomenit înfometat în centrul Timişorii dimpreună cu doi pretini. După recomandarea unuia dintre colegii de foame ne-am îndreptat către restaurantul Timişoreana (aka XXl, din vremuri apuse de curând). Cum a venit deja frigu’ de aproape o lună, am intrat înăuntru în beci.

Am făcut pâine așadar. Sub stricta supraveghere a lui Ama. Din start vă spun că a fost o experiență tare faină. Atelierul de pâine a fost bine organizat, Pizzeria La Maria care ne-a găzduit e un loc primitor și plăcut, iar participanții toți oameni faini și curioși. Cât nu am făcut pâine (că mai trebuia lăsat și la dospit aluatul – vă povestesc mai jos ce și cum), ne-am ocupat fiecare de a face câte o … bufniță, sau pinguin sau orice altceva ar fi ieșit, din fir de lână, cu ajutorul Cameliei. Nu mă credeam talentat la așa ceva, și întradevăr nu prea am fost, dar tot îs mândru de măgăoaia din final.

No c-am fo la Cluj. Am ajuns acolo de cu seara, înfometat rau de tot. Cu o prietena am ajuns si-am mâncat într-un restaurant central si de cartier în acelasi timp: Sandany. E undeva din spatele teatrului pe stânga, 50 de metri pe o ulita. În primul rând, am fost foarte descurajat de aspectul locului […]