La Cătălin e bine să mergi cu burta goală!

Acum câteva săptămâni am fost să iau prânzul la Cătălin şi m-am gândit că ar fi bine să împărtăşesc cu voi experienţa culinară de acolo. Era încă vreme bună şi în ciuda recomandărilor lui Cătălin, ne-am aşezat afară, la soare. Şi n-am greşit, pentru că numai la (re)vederea meniului ne-am încălzit repede citind gramajele porţiilor: Doradă (600g !!) la vreo 40 de lei dacă îmi amintesc corect, şniţel de viţel de 380 g şi vreo 28 de lei şi tot aşa. Şi când citeşti gramele parcă nu-ţi dai seama imediat cât de mult înseamnă, dar când te uiţi în jur şi vezi porţia vecinului, zici că nu-i adevărat! Şi să te ţii bine când un coleg care întreabă: “Aceea este o porţie de şniţel de pui?” arătând spre o farfurie cu două bucăţi măricele de şniţel, primeşte răspunsul: “Nu Domnule, este jumătate de porţie!”. Să vezi atunci râsete din partea celor care ştiau la ce se înhamă, urmate de fuga la meniuri din partea celor care se gândeau să comande o ciorbă şi ceva la felul doi 😀

Intru acum într-o zonă de amintiri şi recunosc că am mai fost la Cătălin încă de pe vremea când era pe Ştirbei Voda. Şi erau scaune de plastic, feţe de masă galbene cu Bergenbier, coşuri de pâine de plastic (cu o pâine excelentă apropo!) şi puţini muşterii care să ştie ce bunătăţi gaseşti acolo. Era (şi este în continuare) tipul de restaurant care se promovează din burtă-n-burtă, fără să aibă nevoie de promo în vreo revistă, pe net sau să fie “la stradă”. Într-adevăr arăta ca o bodegă ceva mai răsărită, curată, cu nişte uşi mari de tablă şi un mesaj clar “Duminica – Închis!”. Îl respect foarte mult pe Cătălin că şi-a menţinut şi astăzi acest obicei cu Duminica închis, pentru că îşi respectă ziua de odihna (atât a sa, cât şi a familei sale, fiind o afacere în familie). Asta denotă că nu are acest restaurant numai pentru bani, ci mai degrabă din plăcere, ştiind când să pună punct. În afară de duminicile libere, o lună pe an toată familia îşi ia concediu si restaurantul este închis (de regulă prin Iulie-August). Mai puţin plăcut pentru clienţi şi din nou jos pălăria pentru Cătălin.

Hai că între timp au venit şi bucatele alese, urmate de varii onomatopee şi sunete ciudate din partea celor care urmau să se înfrupte pentru prima oară dintr-însele 🙂 Eu am ales jumătate de ciorbă de legume (echivalentul unei porţii normale din alte părţi) şi un caşcaval pane cu cartofi prăjiţi (da, mă mai dau şi eu în bărci uneori :P). Stai să o lămurim! Un caşcaval pane înseamnă de fapt patru triunghiuri generoase şi o groază de cartofi neprăjiţi din punga ce a stat prin cine ştie ce congelatoare, ci tăiaţi aşa inegali, dulci şi gustoşi! Apoi dorada şi păstrăvul abia aveau loc în platouaşele pe care puteai pune liniştit cam douăzeci de ouă umplute, şniţelul legendar cu două bucăţi generoase la fiecare juma’ de porţie şi mămăliga făcută cred în câte un ceaun pentru fiecare mîncău care trece pragul restaurantului.

Concluzionând, acest local se numără printre cele care nu pot fi vorbite decât de bine, având în vedere calitatea mâncarii şi a serviciilor, dar mai ales cantităţile enorme 🙂

Totuşi aş zice că am găsit şi două minusuri localului: în primul rând, în ultima vreme găseşti din ce în ce mai greu loc liber, iar apoi dacă iţi iei o porţie întreagă sunt şanse minime să o poţi termina – unitatea de măsură reală fiind de fapt jumătatea de porţie. Noi tare ne-am distrat când am văzut pe notă: ciorbă de legume 1.5 porţii, şniţel 3.5 porţii şi tot aşa.

Mergeţi măcar să încercaţi şi vă urez succes să găsiţi loc liber, mai ales acum când terasa este închisă!