Restaurant Vatra, recomandarea mea pentru ambianță românească în București

Restaurant Vatra
București

Când ai nevoie să prezinți mâncarea românească unor oaspeți din străinătate, Restaurantul Vatra e o opțiune care merită luată în seamă.

Bazându-mă pe experiența plăcută a altor două vizite anterioare, am ales din nou o cină la Vatra ca mod de a introduce câțiva vizitatori străini în gastronomia tradițională românească. Am sunat și am rezervat o masă cu cinci locuri, să mă asigur că nu vor fi probleme când ajungem acolo. Între fumători și nefumători am ales varianta a doua (și m-am bucurat să știu că există și opțiunea fără fum de țigară).

Restaurantul se află în apropiere de Cișmigiu, pe strada Actor Ion Brezoianu. O mică problemă pentru cei care vin cu mașina ar putea fi parcarea, noi însă nu am avut această grijă pentru că am luat taxi-ul.

La capitolul ambianță, localul stă foarte bine. La intrare te întâmpină un manechin costumat tradițional, cu furca la brâu. Pereții sunt împodobiți cu ștergare și farfurii de ceramică pictată, tot interiorul fiind frumos decorat cu obiecte românești autentice. Mie mi s-a părut că totul e la locul lui, așa cum se cade, fără să fie exagerări obositoare sau contraste tradițional-modern cum am mai văzut pe la diverse pensiuni din țară. Muzica populară care se aude discret în fundal întregește și dă viață acestui decor iar chelnerii sunt și ei costumați românește, fiind o adevărată bucurie pentru ochi.

Când am fost ultima dată la Vatra, în toamna lui 2012, am nimerit și câteva momente de dansuri populare care au adus un farmec aparte cinei, ne-au creat senzația că artiștii se află acolo pentru noi, au dansat în dreptul mesei noastre și chiar ne-au invitat și pe noi la horă. Pentru oaspeții străini aceste momente au contat foarte mult iar pentru mine dansul a fost cireașa de pe tort, încununând o seară exact cum mi-am dorit.

decor romanesc restaurant vatra

restaurant vatra traditional romanesc

ceaun restaurant vatra

decor restaurant vatra

ambianta romaneasca restaurant vatra

decor traditional restaurant vatra

Fiind trei lacto-vegetarieni în grup, am avut ceva probleme la alegerea mâncării, meniul fiind bogat în mâncăruri pe bază de carne, lucru firesc pentru un restaurant românesc. În cele din urmă, eu m-am bucurat de o porție de ciuperci umplute și de o salată de vinete. Comesenii mei au comandat salată Vatra, sarmale în foi de viță cu carne de pui, servite alături de mămăliguță și smântână (sarmalele fiind un Must Try pentru orice non-vegetarian care trece prin România), o gustare vegetariană compusa din salată de vinete, zacuscă și fasole frecată, precum și o salată asortată de crudități. Coșul de pâine a însoțit toate aceste preparate, fiind nelipsit din meniul românesc. La desert, în afară de persoana care nu consumă ouă, fiecare dintre noi ne-am lăsat pradă poftei de savura câte o porție de papanași.

salata asortata restaurant vatra

sarmalute in foi de vita carne pui

salata vinete fasole frecata zacusca

gustare vegetariana restaurant vatra

Salata de vinete nu a conținut maioneză și a fost servită alături de 6-7 feliuțe de roșii. Am apreciat că ceapa mărunțită era așezată lângă salată, fiind un ingredient pe care fiecare îl preferă într-o cantitate mai mică sau mai mare, după propriul plac.

salata vinete vatra

Ciupercile umplute au venit în cantitate potrivită pentru mine (6 bucăți de ciuperci medii). Nu aș putea spune cu ce erau umplute, însă erau suculente și bogate în arome, foarte gustoase, acoperite cu un strat de cașcaval ras, care se topise pe ele în timpul coacerii.

ciuperci umplute

ciuperci umplute restaurant vatra

Combinația dintre ciuperci și salata de vinete a fost una reușită și sățioasă, dar, când vine vorba de papanași, tot timpul mai e loc în stomac. Iar dacă nu mai e loc, facem să fie 😉

Uitasem că la Vatra porția este de-a dreptul enormă și păstrasem în minte amintirea gustului acrișor al dulceței de vișine în combinație cu smântâna delicată și proaspătă, care se prelingea apetisant deasupra papanașilor aurii, fierbinți și crocanți. Un papanaș a rămas la pachet la fiecare din porțiile comandate, ca să se adeverească ce spusese chelnerița: “porțiile de papanași sunt, de regulă, pentru două persoane”. De ținut minte pentru data viitoare.

papanasi restaurant vatra

papanasi portie restaurant vatra

Servirea a fost promptă iar prețurile mi s-au părut foarte rezonabile:

Ciuperci umplute – 17 lei
Salată de vinete – 13 lei
Sarmale în foi de viță – 28 lei
Gustare vegetariană – 24 lei
Salată asortată – 10 lei
Salată Vatra – 23 lei
Papanași – 16 lei

Așadar, pentru mâncare gustoasă și, mai ales, pentru ambianța autentic românească eu voi mai alege Restaurantul Vatra și cu alte ocazii. Vi-l recomand și vouă, fie că aveți în vizită prieteni din străinătate, fie că vreți să petreceți și să redescoperiți gusturile românești.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Restaurant Vatra

Adresă:
Str. Actor Ion Brezoianu 19, București
Telefon:
Website:

Comentarii

ingrid

15 July 2015 at 16:46

De nota 20!!!! din toate punctele de vedere. Mi a fost recomandat si sunt extrem de multumita . Abia astept sa revin. Autentic.

Gerda Maria

22 July 2015 at 12:43

Restauranul Vatra dupa parerea mea este cel mai bun restaurant traditional- romanesc de la noi. Chiar nu am ce sa-i reprosez. Vin la acest restaurant de cativa ani si sincer cu aceeasi pofta. Se mananca fffff bine!

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul