Cei din UK au “Underground”-ul fără de care nu şi-ar imagina existenţa, francezii au metro-ul, termen ce l-am adoptat şi noi francofili din fire. În State au ceva ce numesc “Subway”, însa nu despre acel Subway am de gând să povestesc.

La noi înca nu există franciza, însa parcă aş prefera să văd fast-food-uri Subway prin gările noastre în locul Fornetti-ului sau a sandwich-ăraielor lâncezi ce îmbie studenţii la potol şi negociere cu naşul în ideea unui buget recalculat.

S-a întâmplat în Budapesta, cu o ora înainte să ies pe autostradă la autostop. Cred că e destul de clar care mi-a fost bugetul, aşa că nu o să insist. O terasă îngustă şi timidă pe Vaci Utca, centrul Budei. Înauntru 4 tineri după o tejghea ce cred că putea fi bine păstorită de una bucată tanti bărbată, cum sunt eu obişnuit să văd prin locuri de gen.

Faini oamenii, însa aveau ceva probleme cu “inglişul”. Meniurile afişte doar în maghiară şi hint-uri despre ce ar fi în sandwich-uri în poze frumos lucrate. Preţuri ce nu recomand să le converteşti nici în euro, nici în lei, nu de alta, dar poate pleci nemâncat.

Hotărându-mă la un Subway Club extra (fudul nume, huh?), se pune Atilla Jr. cu mănuşile în mână la ales baghete. Ai două opţiuni: 15 cm sau 30 (la pretul de 1+1/2). Poate complexat de dimensiunea stass 15, mă arunc flămând la o baghetă de 30, simplă (fără oregano, caşcaval cheddar sau alte nebunii).

De la stânga la dreapta tejghelei, ingrediente cu care poţi prepara cam orice sandwich iţi trece prin cap. Cărnuri, paste, brânzeturi, sosuri, multe legume şi chiar fructe. Toate nesimţit de proaspete. Tu alegi ce iţi pune omul în baghetă. Un fel de mancare do-it-yourself, însă cu mâinile lor

Cinci minute mai târziu şi după o reprezentaţie de grijă pentru aranjarea demnă a ingredientelor (cum încă n-am mai văzut până acum) aveam în faţă monstrul! Căptuşit cu caşcaval, cu felii de şunca York ce se înghesuiau spre margine, tratat cu roşii, ardei gras şi dacă tot eram la vecinii aprigi, ceapă a dracului de iute. Nu am scăpat atât de uşor: piept presat de curcan şi felii subţiri de carne de vita în completarea unui fel de mâncare din care cu greu am mai putut distinge arome individuale.

30 de centimetri. Mai mare decât franzela de toate zilele. Primul gând a fost simplu: jumate aici să nu par mitocan mâncând cu poftă pe stradă printre cârdul de turişti japonezi ce tocmai trecea bliţuind din toate unghiurile orice gură de canal; jumate la marginea lui M5 servit din mâna ce nu tre’ să stea întinsă spre şosea.

Nu m-a lăsat inima! Am stat 10 minute şi am băgat ca un disperat în mine, mai-mai că i-am speriat pe saracii comeseni: oameni din toate categoriile sociale, în mare majoritate străini, oameni ce făcuseră din câte am înţeles o pasiune pentru sandwich-urile Subway. Se vedea că nu intră pentru prima oară în “subteran” după papa, şi asta nu doar datorită felului în care comandau.

Pe când cu sandwich-uri şi servire d-asta şi pe la noi, nu îmi permit să îmi dau cu părerea. Până acum puţine au fost localurile care să mă surprindă atât de placut. Bufetul ăsta simplu bate oricând tarabele de carton ce înalţă aburi de shaworma prin ţara lui Ţepeş.

Vă las! Au trecut deja 16 ore, am ajuns între timp acasă după peripeţii la autostop, şi parcă mi s-a făcut puţintel foame