După o zi de muncă şi sport intens,  mi-a poftit inima la ceas târziu de seară o pizza. Am ales pizzeria Cora, situată la distanţă aproape egală de Piaţa Victoriei şi Unirii, într-o clădire veche la demisol, pe o străduţă puţin circulată ziua, noaptea aproape pustie.

Prima impresie pe care ţi-o lasă localul este eclectică, decoratorul îmbinând roţile de car pe post de candelabre cu scaune cu aspiraţii elegante şi spoturi lucitoare în zona de nefumători. Mi-au atras atenţia pereţii placaţi pestriţ, dar în special scara de intrare gipsată având forme marine şi fiind decorată cu o frânghie pe post de balustradă. Punctul central este şemineul decorativ din granit, din care ţâşneşte un şuvoi de apă. Deasupra şemineului-minune stă fixat un televizor LCD pe care rula un concert Korn, însă fără volum. Ambianţa sonoră era totuşi completată de acorduri de house spre trance.

Deşi suntem nefumători, numărul de ţigări aprinse – 0 – ne-a convins să ne aşezăm în zona de fumători  – încăperea pentru nefumători părând prea îngustă pentru a te putea bucura de aerul neafumat.

Când am consultat meniul – surpriză – toate pizzele costau 17 lei. Era vorba de un preţ special. Nu m-am prins de ce inclusiv Margherita avea acelaşi preţ "promoţional" cu suratele ei mai bogate în conţinut. Am comandat o pizza fără carne – Ambasador. Nu am fost ajutat prea mult de domnişoara chelneriţă – părea jenată sau suparată. A venit repede pizza, fără sos. Cu roşii rondele, bucăţele de telemea uscate de la caldură însă deloc rele la gust, ceapă, ardei gras, măsline, toate pe un blat decent.

Pentru puţină adrenalină am înghiţit şi un sambure de măslină – o premieră pentru mine. Cică face bine la digestie. Tot pe triluri fine de trance am cerut şi nota. Şi  – şoc – emoţiile sau cine ştie ce briză au transformat tricoul chelneriţei într-unul obraznic, mai să ne străpungă globii oculari. Am uitat de bacşis pe moment dar ne-am revenit şi am lăsat pană la urma pe masă umilul nostru prinos de recunoştinţă. Nu pentru decor, nu pentru consiliere în alegerea pizzei, nici pentru gustul pizzei, şi nici pentru sosul de roşii de culoare dubioasă dar picant, sosit ulterior la cerere, ci pentru tricou.