Ador lucrurile configurabile! Dacă fast food-ul ar avea virtuţi,  faptul că îmi permite să-mi dozez singur otrăvurile ar fi cea care îmi umezeşte ochii.

În complexul studenţesc competiţia se înteţeşte pe măsură ce studenţii dispar pe la casele lor. Este anotimpul în care shawormeresele zâmbesc mai frumos şi acceptă chiar sugestii de personalizare pentru reţetele casei. Cum nu puteam rata o aşa ocazie, zilele astea am vizitat des localul meu de suflet aflat la parterul căminului 14, specializat într-ale turcismelor şi arăbismelor: Döner Kebap Haus, pe numele său întreg.

Locul ăsta nu excelează la nimic altceva în afară de gustul preparatelor. Eu şi gaşca l-am botezat mai pe scurt “La Pârtâc”, împrumutând un termen necunoscut din versiunea turcescă a Star Trek – Da, există aşa ceva

Cum în Grecia îmi picase cu tronc gyros-ul, iar de vină a fost brânza feta, de ceva vreme îmi comand la Pârtâc shaworma ponegrită cu brânză. Foarte interesant mi s-a părut cum reacţia la cererea mea diferă în funcţie de ospătar. Versiunea galantă “să întreb bucătarul dacă se poate”, sau mai ameninţătoarea “te costă mai mult” au avut spre bucuria mea acelaşi rezultat delicios. Ceea ce a diferit de la o comandă la alta a fost preţul “extraopţiunii’, asupra căruia ospătarii nu cred că s-au pus de acord: de la 11 la 13 lei, în funcţie de cât chef au ei.

Pe lângă brânza mea feta, restul ingredientelor îl pun pe Pârtâc în capul listei mele când vine vorba de shaworma: varza proaspătă – neoţetită, maioneză de usturoi – cu usturoi şi bineînţeles lipia ce o fac “in-house”. La fel, chiflele de kebap şi restul celor crescute din aluat sunt facăte tot la faţa locului. Mai aduc la masă şi sare (lăudat fie Allah) şi piper, dar şi ardei iuţi pisaţi din care deşi aleg mai mult seminţe nu mă pot abţine să nu presar din belşug.

La ultima vizită am aterizat sub umbrelele de pe terasă, care din păcate pentru mine se află sub 2 tei. Teii ăştia pe lângă umbră mai au calitatea de a găzdui şi un soi de acarieni cu care plouă peste mese şi care nu s-au sfiit să-şi găsească culcuş în amonte de genunchi, pe sub şortul meu. Nasoală senzaţie, deratizarea poate a trecut pe acolo, dar cu goangele cred că sunt în cârdăşie.

Cum interiorul “localului” nu iese din tiparul prostului gust – modelul faianţă, termopane şi inox – mi-am luat la pachet comanda şi am întins-o cu buna impresie făcută doar de bucătar, pe care m-aş bucura să-l văd tranferat într-un loc mai de doamne-ajută.