Prânzul la Siemens, ştafetă cu caserole

Cu ceva vreme în urmă, un prieten mi-a sugerat să încerc localul oamenilor muncii din zona Girocului – o ilustră cantină de cartier, preferată deopotrivă de zilieri şi angajaţi la multinaţionale. A fost ideea care a stat la baza seriei începute cu aventura la Texas – cantina Alcatel. Urmează episodul 2: Cantina Siemens.

Localul pare desprins dintr-o caricatură, fiind parcă încremenit în timp de pe vremea gostaturilor în care puteai servi un prânz pe fugă. Gresia de uzură, faianţa asortată, gura de uşă prin care este trimisă la spălat vesela murdară, bucătăria separată de sala de mese prin lungimea unui hol în care cu greu întorci două tave, vitrinele cu preparate, absolut totul se potriveşte de minune în peisaj.

Ştiam de la amici care lucră sau au lucrat la Siemens (cel preluat de Continental) că acesta este localul de unde îţi cade cel mai bine să mănânci sau să iei mâncare la pachet dacă lucrezi prin zonă.

Aşteptându-ne să ne batem pentru un loc la masă cu o ceată de angajaţi îmbrăcaţi smart-casual, am avut parte de o oarecare surpriză văzând că ţinuta cea mai populară era şort purat la bustul gol, de la mucosul de grădiniţă până la venerabilul tătăiţă.

Până ne-am pus la rând şi ne-am benoclat în meniurile deschise aşezate pe pultul vitrinelor şi-au făcut simţită prezenţa şi muşteriii pe care îi aşteptam: doamne şi domnişoare frumos aranjate, domni cu genţi de laptop în mână – cu toţii cu ochii mai mult pe ceas decât pe meniu.

Fiecare lua câte 2-3-4 porţii la pachet, în caserole atent stivuite în plăsuţe. Am stat şi am observat ce comandă cei de-ai casei, fiind convinşi că nu e loc de un ce ne recomandaţi astăzi adresat domnişoarelor aflate dincolo de sticla vitrinei.

Ciorba de fasole boabe la 2,8 lei părea a fi la mare trecere, însă nu am rezistat tentaţiei de a încerca o ciorbă de burtă la 5,5 lei. La felul doi am hotărât să abuzez de o porţie de cartofi pai de 200g la doar 2 lei şi de o ceafă de porc la 4,8 lei –  parfum! Am mai pus pe tavă şi o salată la 2 lei în care două feliuţe de ceapă încercau să se asorteze cu trei felii de roşie flecită. La ciorbă a considerat că merge un ardei iute proaspăt şi două felii sănătoase de pâine. Totalul a fost de 14,3 lei, de unde trag concluzia că ardeiul a fost 1 leu, iar felia de pâine 0,5 lei. Buuun. Să ne punem pe treabă!

Ciorba a fost apă chioară în care am alergat cu lingura vreo 4 bucăţele de burtă ce nu erau numai neastâmpărate, ci şi extrem de elastice. Mi-au dat lacrimile, dar nu de la vreo aromă subtilă regăsită prin fiertura de burtă, ci de la ardeiul iute pe care nu am reuşit să-l termin nici pe jumătate.

Trecând la felul doi, cartofii prăjiţi de cantină sunt cei mai gustoşi – McDonald’s e minciună! Ceafa, ceva mai grasă decât aş fi găsit prin alte părţi a fost totuşi făcută perfect. M-am luptat eu cu vreo două ronţuri dar nu mă pot plânge – am avut parte pe porţii de ceafă pe care ar fi trebuit să plătesc mult mai mult şi pe care nu le-aş fi dat nici la câini.

Salata a fost cea mai câştigată – nu m-am atins aproape deloc de ea. Probabil a intrat la reciclat, ajungând puţin mai târziu în vreo caserolă – zic şi eu, nu ştiu. Am văzut-o de la bun început că e vai-mama-ei, dar am luat-o pentru decor, să nu cumva să uit unde mănânc în cazul în care îmi pare prea gustoastă ceafa.

La desert am zis pas, deşi există şi o vitrină cu produse de cofetărie. Nu ştiu de ce, dar nu mi-au prea făcut cu ochiul şi nici la pachet nu am văzut să ia cineva.

Cu mâna pe inimă spun că experienţele precum cea de la Dorna trebuie trăite măcar o dată în viaţă. Te căleşte, te face să te gândeşti de două ori pe unde dai banii pe mâncare şi sincer vorbind te şi înveseleşte puţin dacă nu iei lucrurile prea în serios.

Nu m-a îngrijorat atmosfera, serviciile sau mâncarea de la cantina Dorna, însă mă îngrijorează tare gândul că prin multe alte restaurante cu pretenţii este vopsit gardul 😉