La Dama ieftină

La Dama
Timișoara

Când spui „La Dama” te gândeşti la ceva mai sofisticat, cel puţin cu pretenţii de eleganţă. Contrar acestei idei, „restaurantul” La Dama nu este altceva decât o cantină situată lângă piaţa din Girocului. Cât de cât bună cantină. Ieftină cantină.

Restaurantul, cum e numit de proprietari probabil, se înalţă semeţ printre blocurile de lângă piaţă. Nu ai cum să nu-l remarci, deşi clădirea în care e situat e una banală, nu atrage cu nimic. De la intrare privirea ţi-e lovită de mesele atât de comune localurilor de acest gen, încât indiferent la care te aşezi nu simţi diferenţe.

Dacă mergi la orele în care iau prânzul cei care lucrează în apropiere, găseşti genul de oameni despre care povestea şi Infidel în review-ul lui despre sora geamănă şi mai mică a Damei, Dorna. Localurile acestea sunt atât de asemănătoare, având acelaşi tip de meniuri, cu deosebirea că Dama este mai ospitalieră, are serivirea la masă şi este mai mare, cu un personal mai puţin obosit decât cel al surorii mai micuţe.

E de preferat mâncarea la pachet pentru că nu toată lumea se mulţumeşte să mănânce la una din mesele unde feţele de masă sunt pătate şi poartă în ele arome de diferite ciorbe şi prăjeli.

Dacă mergi în orele aglomerate, trebuie să-ţi cam aştepţi rândul până ca mâinile tale să poată cuprinde unul din prea puţinele liste de meniuri de care dispune Dama. Cum spuneam şi mai sus, ce este nou faţă de alte localuri de gen este servirea la masă, iar angajatele sunt destul de ok după părerea mea, sunt sociabile, deloc acre ca majoritatea din alte locuri.

Zi de zi, cu excepţia duminicii, Dama oferă un tip de meniul zilei care conţine câteva ciorbe, feluri principale, garnituri şi salate pe care le găseşti indiferent de ziua în care mergi. Pe lângă acest meniu din care menţionez:

  • ciorba de burtă la 5,7 lei
  • ciorba de legume la 2,5 lei
  • cotlet la grătar la 4,8 lei
  • şniţel de pui la 3,3 lei
  • cartofi prăjiţi la 2,5 lei
  • salată de varză la 1,3 lei,

precum şi alte produse la preţuri asemănătoare, zi de zi mai este o întreagă listă cu mâncăruri diferite în funcţie de ziua în care mergi. Deci mănânci bine şi ieftin, doar că nu în cel mai select local.

Nu voi povesti despre un fel anume de mâncare pentru că recunosc că am mâncat de multe ori de la ei şi de puţine ori am fost dezamăgită, dar e drept că nu mânânc prea multe tipuri de mâncăruri.

Ce recomand pentru că mi-a plăcut în mod deosebit este iahnia de fasole boabe cu cârnat prăjit, piept de pui cu smântână şi ciuperci, şniţel din cotlet cu caşcaval şi chifteluţele, de asemenea ciorba de cartofi cu cârnaţi şi supa de roşii cu orez. Castraveţii muraţi sunt şi ei buni, la fel şi clătitele. Sucul este şi el foarte ieftin, 2,5 lei sticla de 250 ml.

Ce nu recomand este orezul cu legume, care e sec, fiert doar în apă cu sare (puţină), iar probabil când a fost gata i s-au adăugat nişte morcovi şi ceapă, altfel n-are niciun gust. Ce nu mi-a mai plăcut sunt cartofii ţărăneşti, deşi văd că multă lume îi comandă.

Poate gusturile voastre diferă de ale mele, însă nu strică să încercaţi să-i treceţi pragul „Damei” chiar dacă priveliştea nu e tocmai încântătoare. Menţionez că fumătorii sunt separaţi de nefumători printr-o uşă glisantă şi chiar nu se simte fumul în partea de nefumători, dar se simte mirosul mâncării. 🙂

O altă surpriză a acestui local sunt cele câteva feluri de pizza pe care le oferă la un preţ de aproximativ 10 lei bucata. Pizza nu este mică, dar nici cea mai mare din oraş. Pentru cei care preferă pizza în cuptor şi nu pe vatră, o pot încerca. Eu nu sunt fan pizza pe vatră, de aceea de la ei mi-a plăcut mult aluatul. Singurul fel de pizza pe care l-am încercat aici e pizza Montana.

Deşi gusturile diferă, pentru mine mâncarea de aici e mai aproape de ceea ce înseamnă „ca acasă”, nu e superficială ca în restaurantele cu pretenţii unde aproape totul îmi pare de plastic, menit doar să-ţi cucerească ochii.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

La Dama

Acest restaurant s-a închis. Descoperă ce e nou în oraș.

La Dama ieftină | Șmen.ro

28 October 2010 at 12:08

[…] La Dama ieftină […]

[…] This post was mentioned on Twitter by Alin Zainescu, Andrei Crivat, Adi Dragos, FoodCrew, Andrei Mărin and others. Andrei Mărin said: La Dama ieftină http://t.co/p2VUXSh #timisoara (via @foodcrewro) […]

[…] din Unirii lipseşte un fast-food gen cantină cum sunt cele din Girocului, La Dama şi Dorna. Cred că ar merge […]

[…] ajunşi la sora mai vârstnică a Damei, ne aruncăm cu ochii direct în unicul meniul disponibil, un meniu clasic de altfel: 2 coli a5 […]

Comentarii

Mile

28 October 2010 at 13:59

Ma amuza preturile cu virgula, par a fi atent calculate 🙂

    Naiada

    28 October 2010 at 15:19

    Daaa, parcă am fi la nemţi cu ,99 la orice produs. 😀 Deşi ei au o foarte bună explicaţie, la noi nu ştiu în funcţie de ce se justifică.

    Delia

    25 August 2011 at 12:32

    Pai pui preturi rotunde cand sunt destul de maricele, dar cum aici mancarea e ieftina si cam nimeni nu lasa ciubuc, atunci trebuie sa fie cu virgula…

    Naiada

    26 August 2011 at 13:14

    Cu toate astea se primeşte rest inclusiv 10 bănuţi. Aşa sunt cei de la Dama. 🙂

Marlor SRL

28 October 2010 at 19:08

ahah era si un cantec dedicat special acestei cantine
ceva gen “ie un fel de loooc, dar ie duar o cantinaa / ea zace in giroc, dar ie duar o cantinaa”
va atentionez ca e o cantina mistica, numai sa nu radeti zgomotos in ea ca “nu aude femeia comenzile”

vau

3 November 2010 at 12:39

fain prin localurile timisorene , pe timpuri mergeam cu drag , era mai fain ca la Arad , si se pare ca acum si mai mult… Mai este crama aia la bastion sau cum ai zice ?Era fain si la continental si era un restaurant -braserie pe un vaporas , pe Bega , mai sant astea vechi?A-mi pare rau ca in ultimii ani am trecut doar in tranzit pe acolo , la aeroport sau mai departe spre sudul tarii.Interesant foodcrew-ul , cine a avut ideea ?

    Infidel Gastro

    3 November 2010 at 13:00

    Mulţumim pentru apreciere! Iniţiativa FoodCrew aparţine unei găşti de timişoreni gurmanzi care s-au gândit că nu ar strica să împărtăşească din experienţele lor culinare – aşa cum se pricep mai bine, ca simpli clienţi.

    Am citit comentariul de la Cocoşul de Aur şi tare mi-ar plăcea să aud despre vreo incursiune pe care ai avut-o de curând prin Arad 🙂

    Naiada

    3 November 2010 at 13:51

    Vau, la bastion s-a renovat totul de curând, nu mai e nimic din ce a fost, acum e spre final şi aşteptăm cu nerăbdare să vedem ce se va deschide.
    Pe vaporaş e altfel, mai avem vaporaşul, dar e modernizat. 🙂
    Când vii în ţară şi te opreşti mai mult la Timişoara, promit să te duc într-un loc unde te vei simţi ca acasă. 🙂 Şi mai ales, n-am uitat de vin! 🙂

    vau

    3 November 2010 at 16:06

    stiam ca timisorenii erau un pas in fata aradenilor , pana si la capitolul gastronomie , desi aradul avea un nume poate datorita mixajului a la gulas…Desi am fost de multe ori in arad anul asta , nu am reusit decat foarte sumar un tur de forta .As mentiona doar restaurantul hotelului Aradul , la cativa pasi de Continentalul de pe vechea Astorie, in spate , spre Mures .Si aici ciorba taraneasca a fost f. proaspata servita cu multa acuratete dar la pastrav mau cam dezamagit , arata de parca a fost reincalzit , si cu niste lamaie zbarcita , ramasa parca de la fostul sediu de institutie de pe timpul societatii care sarea din cinci in cinci ani.Sant multe noi acum , dar de cate ori am prilejul caut unul de care ma leaga ceva din trecut , chiar daca nu e asa de top in ce priveste acuratetea sau stilul de deservire .Oricum o sa incerc sa trec in revista unele locuri din alte tari , pe unde am fost purtat de valuri!Si sa nu uit sa va transmit felicitari pt. acest site.Sant tari unde se organizeaza concursuri, prin niste sondaje de opinii se creeaza un clasament cu cele mai bune localuri , decernanduse si premii.

    Infidel Gastro

    3 November 2010 at 18:30

    Legat de ce se întâmplă prin alte locuri, curând vom avea şi noi ceva surprize de acest fel 🙂

    vau

    3 November 2010 at 16:24

    @Naiada multumesc pt. noutati , mai ales pt. confirmarea faptului ca esti timisoreanca , nu stiu de ce crezusem ca esti de pe undeva de prin buc. O sa incerc o trecere in revista a localurilor de care ami amintesc ,atat din tara cat si de prin alte tari .

Naiada

3 November 2010 at 23:11

Cu mare drag Vau şi aşteptăm cu nerăbdare poveştile tale.

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul