Am avut bucuria să reîntâlnesc câţiva vechi prieteni la o pizza pe post de cină. De mult nu vizitasem pizzeria Magic. Strecurată între case, locaţia pare foarte înghesuită, luptându-se pentru ieşirea la stradă cu un magazin alimentar. Terasa a fost reamenajată, şi spre suprinderea mea, interiorul schimbat complet. Proiectat destul de unitar şi drăguţ, însă având totuşi detalii de execuţie ce indicau meşteri aflaţi pe fugă. Chelneriţele au fost drăguţe şi nu ne-au zorit cu comandatul. Am comandat o pizza Margherita care a venit destul de repede şi a fost doar 10 lei;  şi-a meritat bănuţii iar în plus sosul de roşii a fost chiar bun. Sper că sosul iute – totuşi de o culoare şi consistenţă destul de ciudată – crem ?! – să fi fost format din ardei măcinaţi. Între timp afară începuse o ploaie sănătoasă de toamnă.

Eh, povestea interesantă acum începe. Baia localului are intrare din stradă, chiar între alimentară şi pizzerie. Evident pentru a o folosi, trebuie să ieşi din local. Balta mare de apă şi faianţă care se dezlipea de pe pereţi prefigura parcă ce avea să urmeze. Amuzant mi s-a părut că lângă chiuvetă se găsea o periuţă de dinţi – probabil o dotare nouă pentru cei care nu folosesc gumă de mestecat după o masă copioasă.

Bateria de la chiuvetă era mobilă – trebuia să o ţii cu mâna ca să pornească apa. Asortat era şi un uscător anemic de mâini care probabil are nevoie de 10 minute să usuce o jumate de palmă.

Chiar în momentul în care am terminat pizza – surpriză – a început să picure apă din tavanul mândru de rigips proaspăt amenajat chiar în farfuria goală. Am început să râdem cu poftă şi ne-am gândit să dăm o utilizare amuzantă veselei pentru a colecta apa. La un moment dat a trecut şi una dintre chelneriţe – şi-a cerut scuze şi a adus o vază pentru a o folosi pe post de vas colector. Am mai stat preţ de o oră, timp în care s-a strâns în vază suficientă apă pentru un ceai toxic cu rigips şi vopsea. Între timp, probabil că apa a ajuns şi la instalaţia electrică şi pentru câteva minute am rămas în beznă.

La plecare, am lăsat bacşiş chelneriţei jenate şi am aruncat o privire spre bucătărie să văd dacă şi acolo sunt probleme cu decoraţiunile şi apa de ploaie

A, din câte am auzit, face parte din lanţul Plescaviţa Sârbească. Totuşi, în celelalte localuri încă nu am văzut să plouă. Singura asemănare este stilul de baracă al localurilor acestui “lanţ”.