cine_suntem

Despre FoodCrew

FoodCrew.ro s-a născut în iunie 2009 din pasiunea pentru mâncat a unui grup de colegi ce-şi serveau foarte rar mesele pe-acasă. Gurmanzi în adevăratul sens al cuvântului nu s-ar fi putut numi, fiind mai degrabă pofticioşi din fire decât cunoscători iniţiaţi în artele culinare. În mod firesc, încă de la primele relatări, FoodCrew s-a poziţionat ca o trupă de curioşi care scriu din perspectiva clientului care nu pretinde altceva decât bun simţ şi atenţie din partea celor care îi servesc mâncare. Iar acest concept este valabil și în ziua de astăzi.

Cu timpul, trupei de editori i s-au alăturat şi alţi colegi din rândurile cititorilor, cu toţii împărtăşind atât pasiunea pentru mâncare cât şi cea pentru scris, cea mai importantă asemănare fiind aceea că ne pasă ce şi pe unde mâncăm. Mai mult, ne propunem să relatăm despre experienţele noastre culinare, urmând ca de fiecare dată când ne frigem să ne atenţionăm cititorii prin ce localuri ar trebui să sufle în iaurt. Ne dorim ca foodcrew.ro să fie locul în care vii atunci când vrei să știi unde se mănâncă bine prin oraș.

Fiind foarte probabil să te fi fript şi tu măcar o dată mâncând în oraş, la fel cum se prea poate ca vreun local să-ți fi căzut cu tronc, aşteptăm ponturi, sugestii sau recenzii culinare. Poți să citești mai multe detalii despre cum poți face parte din echipa FoodCrew.

Scrie-ne la fel cum o facem şi noi: fără reţineri. Ne găsești la adresa posta@foodcrew.ro.

Echipa FoodCrew

Editori

Semnalmente
veselă și zâmbitoare
Gusturi
dulce-sărat, colorat

84 Recenzii

18 Rețete

Semnalmente
mic la stat, mare la sfat
Gusturi
picant, sărat, cât mai aromat

74 Recenzii

0 Rețete

Semnalmente
toată ochi și suflet
Gusturi
dulce-acrișor, cu multă ciocolată

46 Recenzii

3 Rețete

Semnalmente
șaormist
Gusturi
proaste

8 Recenzii

0 Rețete

Autori

Semnalmente
blondă, da' fără 90-60-90
Gusturi
puţin din fiecare

87 Recenzii

1 Rețetă

Semnalmente
roşcată, colorată, de fluturi îmbătată
Gusturi
presărate cu puţin mov

38 Recenzii

0 Rețete

Semnalmente
schimbatoare, mereu la fel
Gusturi
exotice

34 Recenzii

15 Rețete

Semnalmente
așe și-așe, cu păr de bălănel
Gusturi
iute, bun și acrișor

27 Recenzii

0 Rețete

Semnalmente
înaltă ca paru', ochii ca girofaru'
Gusturi
tot ce e dulce și are gust de cafea

25 Recenzii

0 Rețete

Semnalmente
întotdeauna efervescentă
Gusturi
dulce-acru

25 Recenzii

0 Rețete

Semnalmente
năstruşnică şi simpatică
Gusturi
Discutabile!

18 Recenzii

0 Rețete

Semnalmente
esență rară, captivantă, exuberantă
Gusturi
amestecuri savuroase de ingrediente contrastante

19 Recenzii

0 Rețete

Semnalmente
prietenoasă, dar pretențioasă
Gusturi
cum o fi, numa' bun să fie

16 Recenzii

0 Rețete

Colaboratori

Semnalmente
zâmbăreață, curioasă și pofticioasă
Gusturi
condimentat și cu mult gust, cât de pronunțat posibil

9 Recenzii

0 Rețete

Semnalmente
dulce și picant
Gusturi
al naibi de iute

6 Recenzii

0 Rețete

Semnalmente
simplu, chic
Gusturi
delicios de dulci

3 Recenzii

1 Rețetă

Semnalmente
visătoare și curioasă
Gusturi
pe încercate și diverse

3 Recenzii

0 Rețete

Semnalmente
creativă, mereu zâmbitoare
Gusturi
dulci, alese cu grijă

3 Recenzii

0 Rețete