Dăm startul primei ediții de Bun Simț la Farfurie

Dragi gurmazi din țara-ntreagă,

Avem vești mari! Pentru 2015 vă pregătim o mulțime de surprize plăcute, noutăți pentru blog și nu numai. Iar pentru a vă asigura că avem gânduri serioase vă facem cunoscută prima campanie a acestui an: Bun Simț la Farfurie.

Bun simț la farfurie

Ce este campania Bun Simț la Farfurie?

Pentru că știți că suntem amatori de preparate delicioase și iubim restaurantele cu servire impecabilă, ne-am gândit să le dăm un mic test și să găsim care sunt localurile pregătite pentru a vă primi la masă la cele mai înalte standarde… de bun-simț și bun gust.

În această încercare nu pornim singuri, vom avea lângă noi cei mai buni ambasadori ai calității, oameni cu experiență în domeniu care știu să aprecieze preparatul din farfurie și cunosc tainele și efortul din spatele preparării acestora. Aceștia sunt bloggeri culinari pe care probabil îi știți și a căror rețete le-ați încercat cu siguranță.

Ei vor merge în vizită la restaurante alese pe sprânceană și ne vor povesti cum a fost. Noi suntem convinși că vom reuși împreună să vă aducem în față locații demne de încercat și vom învăța cum să apreciem preparatele pe care le servim într-un restaurant.

Dacă sunteți curioși să-i cunoașteți pe participanți, să vedeți personajele pe care și le vor crea și mai ales să descoperiți care sunt restaurantele care vor trece cu brio testul nostru, stați cu ochii pe noi. Nu uitați să vă abonați la newsletter pentru a nu pierde nicio recenzie.

Înscrie un restaurant în campanie

Dacă sunteți fericitul posesor al unui restaurant demn de încercat și credeți că veți face față exigențelor impuse de ambasadorii calității, vă invităm să ne scrieți pe adresa posta@foodcrew.ro.

Vă vom răspunde în cel mai scurt timp posibil și vom fi bucuroși să vă adăugăm pe lista restaurantelor de vizitat.

Fii ambasador al calității

Dacă sunteți de cealaltă parte a baricadei și aveți experiență în domeniul culinar, vă invităm să vă înscrieți pentru a deveni degustători de preparate delicioase pentru o zi… sau mai multe.
Ne găsiți tot la adresa posta@foodcrew.ro unde așteptăm să fim cuceriți de abilitățile voastre culinare dovedite fie printr-un blog de profil sau o carieră/pregătire în domeniu.

Succes! 🙂

[…] Tare mult m-am bucurat când echipa FoodCrew.ro m-a contactat pentru a mă alătura campaniei lor – Bun Simț la Farfurie! […]

[…] fiind faptul că e prima mea misiune în cadrul campaniei Bun Simț la Farfurie, permiteţi-mi să mă deconspir. Sunt Agent Foodie, dar prietenii îmi spun simplu Claudia. Când […]

[…] îți prinde bine să mai citești câte o povestioară de genul celor prezentate în campania Bun Simț la Farfurie, să știi exact unde se mănâncă bine. Așadar, mare mi-a fost bucuria să descopăr o nouă […]

[…] bucurat când am fost invitată să fiu unul dintre ambasadorii calității din cadrul campaniei Bun Simți la Farfurie și tare greu am reușit să-i fac loc în programul meu tot mai încărcat! Pur și simplu, […]

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul