Salonul ROVINHUD, vin de bun gust si o cauză caritabilă

Timișoara

Aflat la prima ediție, Salonul ROVINHUD este un eveniment adresat atât pubicului larg, cunoscătorilor de vinuri bune cât și celor activi în domeniul HORECA. Programul bogat în activități, invitații de excepție și scopul evenimentului vor fi cu siguranță un prilej de bucurie pentru timișoreni.

Evenimentul debutează cu o primă zi adresată exclusiv celor din domeniul HORECA, facilitând discuțiile pentru potențiale colaborări și parteneriate. Vor fi expozanți de renume, cu vinuri exclusiviste, alese special pentru eveniment. Va fi o ocazie bună de a degusta vinuri deosebite care nu se găsesc pe rafturile tuturor magazinelor, oferind oportunitatea de a cunoaște povestea și produsele unor crame speciale.

Următoarele două zile vor fi adresate publicului larg, având surprize plăcute atât pentru cunoscătorii în domeniu cât și pentru amatorii de vinuri bune. Vor fi organizate degustări de vinuri europene, cursuri demo WSET, precum și o serie de masterclass-uri.

Salonul rovinhud prezentare

Workshop-urile vor fi organizate sâmbăta și vor oferi un prilej unic de a cunoaște tainele vinului de la unii dintre cei mai buni specialiști. Printre aceștia amintim de:

  •  Jancis Robinson, respectat critic de vinuri, fiind Master of Wine, consultant al Cramei Regale a Reginei Elisabeta a II-a;
  • Nicholas Lander, un critic de restaurante cu recenzii  de top din întreaga lume;
  • Németh Ágnes, editor al VinCE magazin și organizatoarea VinCE Budapest, unul dintre cele mai importante saloane de vinuri din Europa;
  • Alkonyi László, expert al regiunii Tokaj, din Ungaria, este un scriitor renumit de cărți de vinuri.

Mai multe detalii despre program, invitați și achiziționarea de bilete puteți să citiți pe salonul.net.

Nu uitați că în spatele muncii imense și a generozității invitaților, care vor fi prezenți pro bono la salon, se află o poveste emoționantă. Scopul evenimentului fiind acela de strânge fonduri pentru achiziționarea unui microbuz care să sprijine deplasările tinerilor cu dizabilitați din cadrul Asociației ”Ceva de Spus”.

Așadar, vă invităm că ciocnim un pahar de vin bun pentru o cauză nobilă.

Comentarii

Lavinia

6 November 2014 at 14:08

Peste 50 expozanti

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul