Restaurantul Art Opera: lasă-neeeee, lasă-neeeee!

Restaurantul Art Opera… nişte ţărani! N-ai cu cine domn’le, n-ai cu cine!

Ieri la prânz eram cu Infidel Gastro în centru la Portocală SA. Grasa Veselă ne aştepta la masă şi lihniţi cum eram, abia aşteptam să ne alăturăm lui. Dar cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, de Portocală SA nu am scăpat prea repede, Grasa Veselă a mâncat fără noi şi timpul ne presa să ne întoarcem la muncă. Am decis să nu mai mergem în localul unde stabilisem să ne vedem cu Grasa Veselă, care era destul de departe, şi am ales să mâncam în centru. Pentru că eram grăbiţi, un meniul zilei ar fi mers extrem de bine.

Am avut de ales între 2 restaurante şi am ales să mergem la Restaurantul Art Opera. De ce? Pentru că eram curioşi cum e restaurantul din fosta toaletă publică şi pentru că aveau un meniu extrem de atractiv, doar 10 lei şi aveam 2 variante de meniu din care puteam alege.

Pentru cei care nu ştiu, Restaurantul Art Opera e acea clădire de sticlă construită pe un fost W.C. public din Piaţa Victorei, lângă Operă. Într-un capăt e un, să-i zicem, fast-food cu specific chinezesc în care bate vântul şi în capătul opus lângă McDonald’s e intrarea în bomba noastră.

Restaurantul e împărţit pe 3 niveluri: la parter e zona fumătorilor, la demisol e barul, bucătăria şi toaletele şi la subsol e spaţiul amenajat nefumătorilor. Nu fumăm, aşa ca am mers la nefumători, unde eram singurii când am ajus. Cum am păşit în subsol un miros destul de neplăcut ne loveşte nasul. Chiar făceam glume cu Infidel că miroase mai frumos la toaletă, care este bine întreţinută.

Dar să revenim la burţile noastre goale. Am avut de ales între supă de roşii şi ciorbă de pui a la grec. Eu am luat supa, Infidel a luat ciorba. La felul doi amândoi am ales ciulamaua de pui cu mămăliguţă. Când am comandat felul doi a avut loc prima surpriză: fătuca care ne lua comanda ne-a corectat “E carne de porc!” deşi pe meniu scria alb pe negru (era o tablă) ciulama de pui. Fie, e bună şi de porc. Din momentul respectiv a început aşteptarea chiar dacă restaurantul nu era plin. Şi am aşteptat şi am tot aşteptat de ni s-au lungit urechile ca la elefant de foame. Din câte ştiu eu, la meniul zilei mâncarea e făcută în cantităţi mari pentru a reduce costurile de producţie şi pentru a servi cât mai repede: rapid, ieftin şi cât mai mulţi clienti. Nu şi în cazul Restaurantului Art Opera; la ei am aşteptat să crească roşile din care mi-au făcut supa.

După 20 de minute vine şi comanda noastră. Fătuca se îndrepta spre noi cu bolurile când şeful de sală (dupa felul în care îşi învârtea ochii în cap îmi dau seama că el coordona tot haosul din restaurant) o strigă. În loc să vină la masă şi să lase comanda (nu mai avea mult şi deh, clientul e pe primul loc) ea face stânga-nprejur şi fuge la el. Lasă strachinile noastre pe bar şi se pune pe harţă cu un alt flăcău sub ochiul critic al şerifului (mustăciosul şef de sală). Se pare că încurcaseră comanda la o masă şi acum aruncau vina unu’ pe altu’ într-o manieră extrem de zgomotoasă. După tot tamtam-ul ăsta ajung strachinile în faţa noastră: supa şi ciorba erau călduţe. F**k me, ceva nu se potriveşte aici! Aştept un veac pentru comandă ca şi cum atunci o pregăteau şi mâncarea vine călduţă. Poate s-au răcit în timp ce se certau; iau în calcul şi varianta asta.

Vine şi felul doi. Tot după o mică aşteptare. Surpize, surprize! Cred că era Andreea Marin prin zonă. 😉 În farfurie era ciulama de pui cu pilaf de orez. Unde a dispărut ciulamaua de porc, după cum ne corectase fătuca noastră, şi unde a dispărut mămăliguţa după care tânjeam. În mod normal o puneam să-mi aducă mamaligă dar m-am găndit că e mult mai interesat să nu intervin şi să las lucrurile la-ntâmplare. Cine ştie ce surprize ne mai aşteptau? Fata noastră lasă repede comanda şi fuge. Salata de varza mai avea nevoie de sare şi ulei, dar pe masă nu era olivieră şi nici ei nu s-au găndit să ne aducă. Cum eram izolaţi la subsol în spaţiul rezervat nefumătorilor Infidel se hotăreşte să plece într-un quest pentru sare şi ulei printre mese. După ce e luat la întrebări de un îndivid care era ascuns după perete (ceva angajat) se întoarce cu oliviera improvizată pe o farfurie. Dar surprizele nu se termină aici, pe masa nu erau furculiţe. 🙂 “Aştia sunt proşti rău de tot!” îi zic lu’ Infidel şi de data asta plec eu într-un quest pentru furculiţe, tot printre mese. 🙂

Ciulamaua de pui şi pilaful de orez nu au fost rele. După ce am terminat de mâncat, nu am mai aşteptat să ne aduca nota. Ne-am ridicat de la masă, ne-am dus la bar şi Infidel i-a pus în braţe scupei noastre chelneriţe bănuţii şi plecaţi am fost.

A fost una dintre cele mai interesante mese luate în oraş. Localul e curăţel şi mâncarea e cât de cât ok dacă ai noroc să o primeşti caldă, da’ serviciile sunt îngrozitoare şi nu doar din vina fetei care ne-a servit. Sunt multe localuri în Timişoara unde au mai puţini angajaţi, mai mulţi clienţi şi fac faţă mult mai bine. Aici se calcă pe picioare şi se ceartă ca ultimii birjari sub ochii clienţilor. O adevărată mahala de budă!

M-am uitat pe net să vad dacă au o pagină de prezentare şi am găsit un articol pe un site de ştiri locale care ne anunţă că Restaurantul Art Opera funcţionează fără autorizaţie. Super!