Doar mâncare cu gust

Dacă tot am avut norocul să mă prindă weekend-ul în Timişoara, a trebuit să mă plimb ceva mai mult pentru a găsi un local care serveşte meniul zilei şi sâmbăta. Recunosc să fi avut aşteptări prea mari luând-o spre complexul studenţesc când nici nu trecuse bine nebunia cazărilor, darămite să mă aştept ca bucătarii localurilor din zonă să fi trecut de la oala de vară la cazanul toamnă-iarnă. Nu e mâncare în weekend şi pace, nu?

Nu 🙂 Pentru că tocmai atunci când te crezi trădat de toate magherniţele culinare pe care le-ai finanţat în studenţie din banii de bere, ţi se iveşte-n cale şi excepţia care confirmă regula. Excepţia mea se numeşte Denis. Restaurant Denis Fox pe numele său întreg, un fel de şură din termopan ridicată în continuarea unei case de pe Bulevardul Eroilor.

Prima impresie pe care o lasă restaurantul este una kitschoasă. Gresie pe jos, plasme pe perete, pereţi vopsiţi roşu-ţipător şi un bar modernizat cu spoturi de la ultima mea vizită. Mesele sunt prea multe pentru spaţiul localului, iar la cele de 6 locuri (mai toate cele dinăuntru) se stă de-a dreptul înghesuit. Aparent surprizător, însă undeva la subsolul casei bătrâneşti există un spaţiu pentru nefumători foarte primitor mai ales vara. De data asta nu am avut noroc însă, pentru că “separeul” nefumătorilor era rezervat pentru un majorat.

Afară, micile mese cu banchete de câte 2 locuri erau toate ocupate. Înauntru doar două mese libere. Ne aşezăm aşadar la una dintre mesele de 6 locuri şi în scurt timp domnişoara ospătar îşi face timp şi pentru noi. Localul este mai tot timpul plin, mai ales în jurul prânzului, aşa că cei doi ospătari robotesc într-una.

Deşi nu am ajuns foarte târziu, am reuşit să ne adjudecăm ultimele două ciorbe de pui cu tăiţei (?!) şi trei ciorbe de perişoare de consolare din meniul zilei. La felul doi ne-am împărţit din nou în două tabere: ceafă vs. cotlete, însoţite aleator de cartofi pai şi piure. Inclusă în meniuri a fost şi salata de varză dulce, bine potrivită, deşi puţin cam stătută.

Unul dintre lucrurile pentru care recomand cu căldură localul acesta este gustul mâncării: bine gătită şi în porţii sănătoase. De data asta a trebuit să reconfigurăm puţin ciorbele de pui, într-una fiind orez şi zarzavat cu duiumul, în cealaltă carnea fiind ingredientul principal. Cei cu ciorbe de perişoare au fost la rândul lor mulţumiţi – câte 5 perişoare şi buruieni pe lângă cât să-i facă să se uite cu reţinere la cărnurile abia puse pe masă.

Eu am făcut parte din mişcarea separatistă care a preferat ceafa: ştiam că o să acopere vreo jumate de farfurie, camuflând şi o bună parte din cartofii pai. Aşa a fost! Şi a mai fost şi suculentă fără a fi făcută în sânge, ci rumenită într-atât cât să simţi carnea fragedă acoperită de unsoarea ce desăvârşeşte o ceafă bine pregătită. Din câte am văzut, cotletul nu s-a lăsat mai prejos, fiind bine pătruns şi frumos rumenit – departe de fleicile uleioase care se servesc des prin alte locuri.

Un alt lucru care-mi place este coşuleţul de pâine pe care nu poţi să-l termini, oricât ţi-ai prinde mintea. Exceptând poate cazul în care vrei să te îndopi cu pâine pentru a dovedi că se poate 🙂

Frimiturile pe care le găsiserăm pe masă au fost cât pe-aci să ne ajungă în braţe datorită repezelii cu care chelneriţa a şters masa. Pe lângă repezeala oarecum scuzabilă, a trebuit să aşteptăm vreo 3 minute pentru ca a 5-a salată să ajungă pe masă, ceea ce e cam nasol atât timp cât din farfurii îţi face păpica cu ochiul. Deşi la numărul copleşitor de clienţi poate fi şi asta înţeleasă, salata se aduce la masă înaintea felului principal.

Evident că domnişoara nu avea experienţă, însă pentru degajarea cu care a făcut faţă comenzilor şi turelor de sală cât timp am stat acolo o prefer unor chelneri “cizelaţi” cum vor să pară mai nou cei de la Ready’s sau Retro 😀 Mi-am spus totuşi că nu se cuvine să-i explic că ar trebui să renunţe la glumiţele la care doar ea râdea. Poate îi spuneţi voi asta când treceţi pe acolo – o veţi repera, nu vă faceţi griji.

72 de lei mai târziu am ieşit pe uşa restaurantului impresionaţi doar de bunătatea de bucate şi nimic mai mult. Deşi din ce spuneau meniurile am înţeles că “Denis Fox” s-a rebranduit în “La Bănăţeanul” în afară de un update de kitsch, schimbări mari nu sunt, iar noi ne vom reîntoarce cu siguranţă doar pentru mâncare.